Prezent si viitor

Intrezarea, dar isi pierduse exercitiul de a previzualiza. Vizualiza doar cand era pusa in fata situatiei. Spre deosebire de el care mereu credea ca stie ce se va intampla in viitor, asa ca isi lua masuri de precautie si rata esentialul. Si in universul lor paralel s-a facut, absolut intamplator, o legatura. Era ca si cum la capatul dealului, unde cerul pare impreunat cu pamantul, nu s-a schimbat nimic. Adica distanta a fost parcursa, iar acolo, intr-adevar cerul a ramas impreunat cu pamantul. Asa si la ei, desi era imposibil de crezut, ca ceva se putea intampla cu adevarat. Ea l-a invatat cum sa reactioneze in situatiile de moment, iar el a invatat-o sa vada mai departe, prin prisma calculelor, care nu sunt impiedicate de probabilitati. Si totusi ceva s-a pierdut, iar acea capsula s-a spart. Asa ca cerul s-a despartit din nou de pamant. Totul s-a petrecut cu calm. Ea stia ca trebuie sa actioneze pe moment, gandindu-se insa si la ce a invatat de la el. In timp el si-a dat seama ca a fost batut cu propriile arme. Ea stia acum sa previzualizeze, iar la momentul potrivit si el a reactionat pe moment. Si din nou ce era paralel s-a intersectat.

Bunatatea intruchipata

In ultimele zile am invatat ca atunci cand te pui sa dormi nu e bine sa ai inima incarcata de lucruri negative. Pentru ca viata este scurta si exista sanse sa nu te mai trezesti. Tot zilele astea mi-am adus aminte de momente dragi mie, petrecute alaturi de o fiinta pe care am iubit-o enorm. De doua ori in 25 de ani am vazut-o cu adevarat nervoasa, in rest avea mereu o vorba buna pentru cei din jur. M-a invatat multe prin felul ei de-a fi, iar acum am realizat pe deplin ce influenta mare a avut in viata mea. Viata e scurta, iar bunatatea e tot ce ramane, adica e ceea ce isi aduc aminte oamenii cand tu nu mai esti.

Septembrie puber

Dialoguri mute, tinute in minte, in care personajele devin modele de comunicare. Monologuri stupide, tinute cu voce tare, in fata oglinzii sau a monitorului. Tipete aruncate printre usi trantite, dar uneori lasate intentionat larg deschise, ca sa nu dauneze ecoului. Injuraturi aruncate printre dinti, pentru ca deh, domnisoarele sunt niste "lady", care au crescut la "pensionul" vietii, unde maxima obscenitate era intrupata de cuvantul "ce dracu". Privirea tampa pe ecranul telefonului cand astepti sms-ul care sa te invete cum sa treci pentru lucrurile care iti sfideaza logica. O foaie de hartie, niste litere, niste cifre si un creier care refuza sa inteleaga. O fata acoperita pe jumate de niste ochelari supradimensionati, casti in urechi, iar ochii pititi dupa sticla fumurie urmaresc iuresul. O revista uitata pe canapea, insa gandul undeva departe, fara tinta. Receptorul telefonului fix atarnand, iar ea pitita intr-un colt, pentru ca uneori vestile se digera mai bine daca esti impresurata de unghiuri. Viziune nocturna, in 3D, pentru ca Caleea Lactee se vede mai bine sub apa. El, undeva departe, seteaza alarma. Ultimul gand inainte de somn: sa o trezesc pe ea. Insa ea, nu are nume, e ceva ce ii umple viata, dar nu vede asta. Ea asculta, dar inainte stinge lumina. Si citeste in somn propriile ganduri. Cand o sa fie trezita ii va spune. Pacat ca somnul va fi amnezie, iar ziua va fi doar o alta zi de toamna, de septembrie puber, in care se va schimba ceva, desi toate vor ramane la fel.

E vremea povestilor

De vreo cateva saptamani imi place sa aud si sa spun povesti. E ca si cum as reedita o parte din copilarie. Nu am nicio nostalgie in mod special, dar imi place sa imi imaginez si sa creez. Mai mult chiar, imi place sa stau la povesti. Parca uitasem cum e, dar am redescoperit cum se face asta. Si discutiile sunt placute chiar si cand se fac intre doua persoane care aparent la prima vedere nu au nimic in comun, insa descopera pe parcurs ca au mai multe decat si-ar fi imaginat vreodata. Poate si nostalgia toamnei ma indeamna la asta. Asa ca eu o sa ascult, spun si citesc povesti, incercand sa ma detasez cat mai mult posibil de vestile proaste.

Primul gand

Nu de putine ori mi se intampla sa spun ca nu e nimic nou in ceea ce vad sau aud, insa acum o ora mi-am dat seama ca lucrurile nu sunt chiar asa. Am incercat sa imi aduc aminte cu ce gand m-am trezit in fiecare dimineata a anului 2010. Ei bine nu mi-am adus aminte prea multe dimineti, poate doar cateva asa, care s-au dovedit a fi mai exceptionale si iesite din rutina. Dar despre gandurile din restul zilelor nu mai stiu nimic. Ei bine aici e noutatea, inseamna ca in fapt dorm mai mult timp decat as crede. Sper ca primul meu gand de maine dimineata sa ramana in amintire si sa imi aduc aminte de el toata viata. De ce? Pentru ca primul gand iti determina intreaga stare din acea zi.