Trecuseră ceva ani de la terminarea facultății și nu eram sigură dacă vreau să o iau de la capăt cu examenele și să merg la cursuri. Considerentele erau practice, legate strict de timp. Mă întrebam cum o să reușesc să mă duc și la muncă și la școală. Pentru că eram conștientă că nu mai merge cu jumătăți de măsură.
Cam o săptămână a durat procesul decizional. M-am apucat să scriu lucrarea cu care urma să mă prezint la admitere, să fac actele, să mă înscriu. Eram emoționată și entuziasmată în același timp.
În ziua examinării nu mai aveam emoții. Mi-am luat o zi de concediu și m-am dus liniștită. Eram singura fără părinți sau vreun însoțitor. Și totuși mi se părea că acolo trebuia să fiu.
Până mi-a venit rândul am asistat la prezentările altor candidați. Am zâmbit când le-am observat inocența de care dădeau dovadă. Așa eram și eu la vârsta lor. Însă le-am admirat entuziasmul.
Examinarea mi s-a părut un dialog plăcut, nimic exagerat. Mi s-a spus că am uitat să trec bibliografia separat. Upsss... Așa era. Mi-a fost ușor să scriu. După două săptămâni am aflat rezultatele. Eram admisă la masterul de Jurnalism Politic, Facultatea de Jurnalism, Universitatea din București.
Am fost fericită și entuziasmată. Partea mai grea a început în octombrie. Mi-am schimbat programul ca să pot merge și la cursuri. Și mărturisesc că nu am regretat niciun moment. Chiar dacă ajungeam acasă după 13 ore.
Am luat o decizie bună. Chiar dacă au fost weekend-uri în care am muncit și totodată am scris proiecte. Sau seri în care am citit pentru seminarii. Ceea ce știam din practică se completa cu partea teoretică.
Altul este acum punctul de vedere și capacitatea mea de înțelegere în comparație cu perioada facultății. E mult mai ușor să îmi dozez efortul și să prioritizez pentru că știu ce vreau, pentru că sunt conștientă că nu e cazul să îmi fur singură preșul de sub picioare și că orice învăț nou e pentru mine. Nu e doar o obligație impusă de vreun profesor. Orizontul e prea mare ca să fie îngrădit.
Totodată, profit din plin de experiența de a fi din nou în bănci, de a scrie pe ultima sută la un proiect care trebuie predat, de a reînvăța să scriu o lucrare bună, de a mă lupta cu obișnuința scrisului jurnalistic și a merge mai mult spre cel academic.
Un prieten îmi spunea că din ce știe el sunt singura persoană entuziasmată de ce învață la master. Chiar sunt. Am terminat primul an. Sunt în vacanță în timpul ce îmi rămâne după job. Și profit.
Spre final ca un sfat recomand tuturor, dacă au ocazia, să învețe lucruri noi. Pentru că merită să îți lărgești orizontul.
