Another story - XXIII

Buna seara! De atat timp a avut nevoie ca sa il priveasca.

A lovit-o ca un fulger. S-a ascuns dupa cuvintele ei si a celorlalti, dar de fapt le auzea doar pe ale lui.

Si dupa acel buna seara stia ca e complicat, pentru ca niciodata legea atractiei nu are articole simple. Mereu sunt adaugiri la ea, se revizuieste constant, unele articole se abroga simultan cu altele care de abia intra in vigoare.

A trait intens, cat pentru o viata, pentru ca nu stia daca se vor mai vedea vreodata. Si asta pentru ca erau unul langa altul, cu vibratiile strans imbratisate,si totusi in universuri diferite.

Nu s-a intamplat nimic. A reusit doar sa ii smulga o scurta confesiune. Asta i-a facut pofta. Parca stia multe despre el, doar din acele zece cuvinte care insumau marturisirea.

Oare cum se puteau contopi dorintele?

I-a ramas in minte, in vis si pe retina. Se putea jura ca i-ar fi schitat perfect portretul, chiar si in somn. Desi ar fi fost unul trist, dramatic, pentru ca asa l-a simtit.

Si ea era trista pentru ca in ciuda faptului ca traiau in  era informatiilor instant nu avea cum sa dea de el ca sa ii spuna ca rezolvau problema de care mentionase.

Imbratisarea eului putea sa fie placerea lui, doar trebuia sa ceara. Conturul chipului i se plimba prin minte, iar vibratia pe sub piele.

Chiar ii pregatise lista cu melodiile promise. Si totusi el era intr-o alta galaxie, atat de aproape si totusi atat de departe.

Ii ocupa atat de mult gandurile in ultimul timp, incat nu stia cum sa se descurce cu asta. Si totusi semnul nu se arata nicaieri.

Se gandea la el in timp ce cauta tratamentul la obsesie.

Another story - XXII

Imperfectiuni sau trasaturi pe care si le dorea. Asta observa in ultimul timp la oamenii pe care ii vedea zilnic.

Studia cu mult mai multa atentie, pentru ca vroia sa isi intipareasca in minte semnele distincte. Astea erau importante pentru a deslusi psihologia umana.

S-a tot straduit sa faca asta, dar cu cat vroia sa inteleaga mai multe se ridicau alte semne de intrebare. A cerut raspunsuri, dar tot ce a primit au fost doar ezitari, glume si puncte de suspensie.

Da...observa in monolog acele puncte de suspensie cand cerea un raspuns sincer. I se parea ca partenerul de dialog era doar o pasare care vede geamul drept cheia spre libertate, dar nu facea nimic altceva decat sa se ameteasca singur.

Asa si-a dat seama ca intotdeuna raspunsurile ori si le da singura, ori renunta la intrebari. Si asa ajungea sa inteleaga uneori de ce e mai bine sa iti urmezi instinctul animalic, cand e vorba de lucrurile simple.

Pentru ca asa nu se nasc intrebari, ci doar pare firesc sa iti doresti sa supravietuiesti.