Vineri este ziua aia care îţi creşte speranţa de viaţă, cu maxim trei minute, că evident îţi dai seama că e o mare înşelătorie. Fiecare aşteptare a zilei de vineri nu face decât să îţi aducă riduri, care nu se estompează cu somnul de 12 ore, pe care îl practici sâmbătă sau duminica, asta în cazul fericit în care nu munceşti cu drag şi spor, pentru că nu-i aşa că tot ce e ordin îndeplinim cu plăcere. Dar să nu divagăm de la subiect, deşi am şi uitat ce vroiam să scriu.
Clar e de vină vârsta, una din multele drame care îmi consumă eul interior şi implicit viaţa. Aşa că prefer azi să continui cu dramele: tinerii liceeni, după care mi se lipesc ochii destul de des, dar atunci când deschid gura aş vrea să se deschidă un hău să mă înghită pe mine sau pe ei. Semne de îmbătrânire prespun, dar aici dau de altă dramoletă: cum să mă menţin tânără dacă atunci când tai legume am nevoie de "bărdiţă"? Totul e tare pe lumea asta? Poate e o consecinţă a teoriei promovată de societate şi guvernele care s-au tot succedat: toată lumea să fie tare.
În orice caz vine weekendul şi eu mă bucur. Iar celor care au de gând să înceapă cu teorii că suntem nişte sclavi angajaţi, iar adevărata viaţă e în weekend să se lase pagubaşi. Teoria e veche, de pe vremea înteleptului rege Solomon, care a spus că totul e goană după vânt. Ştim asta, de aia nu ne gândim prea mult, că altfel nu am avea un motiv să trăim, iar o lume de depresivi este exact opusul a ceea ce ne-am putea dori de la viaţă şi societate.
