Ce lectii am invatat in 2009

Am rezistat cu stoicism tentatiei de a ma intoarce in trecut ca sa analizez pe indelete ce mi s-a intamplat in 2009, dar cum planurile de acasa nu se potrivesc cu cele din targ m-am trezit cu o leapsa de la elf, care este intr-o perioada de retrospectiva. Asa ca incerc sa fac o analiza subiectiv-obiectiva a lucrurilor invatate in 2009.

In 2009 am invatat ca maturizarea nu se termina niciodata, iar daca vrei sa fii copil din cand in cand trebuie sa mai lasi lucrurile in voia lor.

Am mai invatat ca am fost capabila sa iubesc o persoana mai mult decat as fi putut sa recunosc in fata ei, a mea si a celor din jur. Dar in acelasi timp am invatat ca in ciuda acestui fapt lucrurile carpite nu functioneaza niciodata, asa ca trebuie sa le lasi sa plece.

In 2009 am invatat ca nu mai sunt dispusa sa fac eforturi pentru a primi acceptarea unor oameni noi. Mai bine sa fiu eu insami si singura, decat sa imi pun masca si sa incerc sa intru in gratiile altora, doar ca sa pot spune ca am multi prieteni.

Am invatat sa ma reinventez si sa ma regasesc dupa ce am cazut rau de tot si nu stiam de ce sa ma prind ca sa ma pot ridica.

In 2009 mi-am insusit lectia increderii. Adica nu o acord decat persoanelor pe care le tin sub observatie indelung. Cu toate acestea din cand imi permit sa comit o nebunie de care sa ma bucur in noptile reci de iarna la o ceasca de ceai cu cea mai buna prietena.

Am invatat cate ceva despre politica si a inceput sa imi placa oarecum, chiar daca ma plang zilnic de ea. De ce imi place? Pentru ca politicienii sunt si ei oameni ca noi care mai mult ca sigur se simt singuri din cand cand, asa ca mine.

Am invatat sa gatesc mai bine, sa experimentez, sa imi iubesc din ce in ce mai mult sora, sa privesc in urma cu detasare si sa fiu multumita chiar si de lectiile pe care le-am invatat din esecuri.

Si cum sunt curioasa din fire o sa vreau sa stiu ce au invatat in 2009 Turambar si fosta mea colega regasita lillav. As mai da leapsa si altora, dar nu au blog:).

La cat mai multe articole cu Elena Udrea

Nu stiu de ce toata lumea e revoltata ca a aparut iar Elena Udrea prin presa din strainatate. Adica face reclama Romaniei, frumusetilor ei, pe gratis, fara sa implice fondurile noastre publice, si tot nu le convine. Si face asta prin propria ei aparitie. Adica turistii amatori de blonde frumoase si puternice vor veni de acum in Romania si vor decreta ministerul lui Udrea drept obiectiv turistic al Capitalei. Eu chiar nu inteleg ce nu le convine unora daca madam Udrea, prin ceea ce este ea, ne face reclama in intreaga lume. Daca mergem pe principiul "Bad publicity is also publicity" inseamna ca femeia asta chiar a facut ceva notabil. Daca continua in ritmul asta o sa ajunga mai departe si ca mentorul ei, Traian Basescu. Drept urmare vreau sa o felicit pe doamna ministru pentru consecventa cu care apare in presa din afara....poate mai recuperam si noi din legendarul handicap de 100 de ani. Deci hai cu Elena Udrea in presa din strainatate.

Dilema de viata si moarte

Inca nu m-am decis sa fiu a dracului de suparata pe Oprescu sau sa ii trimit un mail in care sa il rog sa fie nas la nunta mea:)). Sunt in dubii. De ce? Povestea e destul de simpla, din seria accidentelor stupide. Cum pe trotuare e mai rau ca la patinoar de dimineata am cazut ca in filmele cu prosti. Picioarele in sus si eu fix in fund, mai precis noada. Dupa trei minute de vazut stele verzi m-am ridicat cu grija. Am facut doi pasi si m-am sprijinit de un gard. Cu stelele terestre nu e de glumit, va spun din experienta. La munca mergand eu sontac - sontac ma intreaba femeia de serviciu ce am patit. Cum suntem prietene bune ii spun. Si imi spune ca in urma acestei intamplari o sa ma marit. Asa ca nu m-am decis daca sa ii spun cateva lui Oprescu ca nu curata trotuarele sau sa il chem sa-mi fie nas la viitoarea nunta:)). Voi daca ati fi in locul meu ce ati face?

P.S. Sa se arate mirele odata:))!!! P.S.2 Inca mor de durere.

Monstrul meu

In copilarie inceputul de an era insotit de o spaima reala. In a treia sau a patra zi din an visam acelasi monstru, un cosmar pe care nu il asteptam, dar sosea cu regularitate. Desi incercam sa ii descifrez intelesul nu am reusit niciodata sa inteleg pe deplin fenomenul. Era un monstru cu chip de sarpe care ma urmarea peste tot, care reusea sa ma prinda si sa ma sufoce. Ma trezeam speriata si infrigurata de teama. Anii au trecut, iar cosmarul a disparut. Monstrul din vis m-a parasit, iar la inceput de an nu mai visez nimic. Mi-e teama ca el s-a transformat in realitatea pe care o observ zilnic si de aia nu imi mai apare in vis. Pana in prezent noul an nu mi-a adus inca monstrul din vis in fapte reale, dar am avut parte de el la inceputul lui 2009. Poate 2010 este un an mai bun si cosmarul devenit realitate se va transforma intr-un vis. Insa de asta nu pot sa imi dau seama decat la sfarsitul anului atunci cand imi voi infrunta din nou proprii demoni.