vineri, 16 iulie 2010

Gandurile nu au forma de cuvinte

Gandurile nu ies in cuvinte azi. Gandurile au iesit doar in noduri in gat si bule de reviste animate invizibile. Gandurile s-au materializat fum de obida. Am uitat cum e, dar asta nu inseamna ca mi-a fost dor. Amorteala. Asa spune un prieten. Amorteala tranchilizata sa fie, incrustata in gheata. Gandurile nu au forma de cuvinte azi, ci doar alearga de nebune de la inima la creier si inapoi. Stiu cine a castigat. Asta mi-e suficient pentru moment.

miercuri, 14 iulie 2010

The way to hell

Legatul la ochi confera mult mai multa incredere decat mersul pe gheata subtire. Prima varianta presupune ca poti in orice moment sa pui mana si sa te eliberezi de piedica. Cand insa vorbim de ceea de-a doua varianta, lucrurile se complica. Daca prin absurd esti inghitit, s-ar putea sa nu mai poti iesi la suprafata. Acum depinde de noroc si de conjunctura. Eu prefer sa le combin. Adica sa fiu legata la ochi pe gheata subtire. Nu de alta, dar nu as risca sa ma zbat sa ies la suprafata, intr-un efort inutil. Asa cu ochii acoperiti pot sa imi imaginez doar ca drumul spre iad e pavat cu bune intentii.

marți, 13 iulie 2010

As tipa

Am un calm enervant in mine de cateva zile. O furie ascunsa sub neputinta calmului. M-as ridica si as tipa, dar stiu ca ar fi inutil. Nu de alta, dar am impresia ca e o stare generalizata. Am asa impresia ca jumatate din cei care locuiesc in tara asta sunt orbi si surzi in public, iar frustrarile ce ar trebui exprimate cu voce tare in public, se varsa in sanul familiei. Un comportament de altfel gresit. De cele mai multe ori deciziile exterioare se rasfrang in momente de tensiune de interior. Studiul IRES publicat luni spune totul, eu nu trebuie sa mai adaug nimic. Daca vreti sa va apuce calmul meu enervant treceti cu privirea pe acest studiu.

Intre altele am uitat sa va spun ca duminica s-a decis sa tin cu Spania. Eu m-am bucurat, a fost una din putinele dati cand am tinut cu invingatorii. Am auzit niste carcoteli, dar cum nu ma pricep, le-am ignorat.


Foto: Mihnea - Noi fetele am tinut cu Spania, el, adica Efty, era intrusul:))

luni, 12 iulie 2010