....

"There is a story about the greek gods. They were bored, so they invented human beings, but they were still bored, so they invented love. Then they weren't bored any longer, so they decided to try love for themselves. And finally they invented laughter, so they could stand it" - Feast of Love

Granite depasite

Nu poti sa circuli tot timpul cu 100 de kilometri la ora. Si aici vorbim de viata, ca sincer, la soferie nu ma prea pricep (mi-e foarte greu sa admit, dar ma consolez cu scuza ca prin exercitiu o sa devin, candva, in viitor, demna de Formula 1). Mi se intampla sa raman fara resurse de energie ca sa tin pasul cu tot ce se intampla. Si asa imi circula prin cap sute de informatii, iar uneori ma surprind ca imi aduc aminte de ele dupa o perioada de timp, desi nu ma gandeam ca o sa imi foloseasca. Si totusi realizez ca e un ritm atat de accelerat incat trebuie sa fii tot timpul la curent. De dimineata mi-a luat mai bine de o ora sa imi fac update-ul evenimentelor din weekend. Am mai tras cate un ochi zilele ce au trecut, dar nu suficient. Iar chestiile astea ma sperie. Adica ma sperie ca ceea ce fac la birou se interpune prea mult cu timpul liber si nu o sa ajung sa mai fac diferenta intre cele doua. Care o fi solutia optima sa reusesti sa fii tot timpul la curent cu lucrurile pe care trebuie sa le stii, dar in acelasi timp sa te bucuri si de viata personala? Granita incepe sa se subtieze tot mai mult intre cele doua. Poate creierul e in stare sa fata acestui ritm, dar corpul ce spune? Tot mai multe lucruri din viata noastra se mixeaza, se interpun si ajungem sa nu mai stim nici noi de unde am plecat. Oare e prea tarziu sa restabilim granitele intre munca si viata personala?

Matematica vietii

Matematica e plina de valori absolute, dar viata nu. Nu poti te poti intelege pe deplin daca nu te raportezi la cineva la care tii mai mult decat ai fi crezut ca o vei face odata. Desi crezi ca ai atins absolutul, ca stii ce faci, ce spui, ce crezi, ajungi sa realizezi ca nu esti numar, ci o fiinta, care simte. Daca am putea sa ne construim traseul si relatiile cu ceilalti pe baza unor ecuatii matematice, am fi absoluti. Dar noi suntem viata, iar absolutul se divide in neintelegeri, doruri, griji, intensitate, durere, fericire, iubire si nesiguranta. Formulele fixe nu sunt pentru oameni, din pacate. Pentru ca nu putem atinge absolutul, ci putem doar sa ne luptam sa o scoatem la capat cumva.