miercuri, 25 noiembrie 2015

Girlie stuff

Discuție mai veche și totuși actuală. Stilul îl ai sau nu, dar pe de altă parte evoluează o dată cu tine ca persoană, ca vârstă. Pentru că te schimbi tu, viața, mediul și contextul.

Am trecut prin mai multe ”faze”, vestimentar vorbind, dar am zile în care îmi spun că vârsta ar trebui să îmi impună o rigurozitate pe partea asta. Și sunt de acord seara, dar dimineața ideile se evaporă ca un abur.

Așa că tocurile rămân bine mersi acasă, în timp ce eu optez pentru încălțăminte care rezistă stilului de viață activ, care implică multe drumuri ...casă, redacție, cursuri master și tot așa. Așa că intențiile de a fi o ”domnișoară” scrobită cu părul perfect, tocuri, ca scoasă din cutie se pierd între două stații de autobuz sau metrou.

Dar ce mai contează? Sau poate contează? Încă nu am avut suficient timp să mă gândesc la asta...

Poate e așa cum mi-a atras atenția o colegă:

Voi din ce categorie faceți parte?


duminică, 8 noiembrie 2015

#colectiv Confuzia ”land”

O perioadă confuză, furioasă, neliniștită, cu pleoape închise iepurește, cu somn chinuit. Pentru că viața e plină de surprize, care uneori îi acordă morții întâietate.

E tensiune, frică, frustrare. Ceva nu se leagă, ceva mai profund, nu doar niște mofturi pe care nu ai reușit să le îndeplinești. Parcă e nevoie de schimbare, dar cine să o facă? Poate de aia lucrurile au stagnat, iar ei au propășit, pentru că cei cu adevărat demni să iasă în față, nu vor. Și nu din lașitate, ci dintr-un egoism ”sănătos”. Nu vor să stea departe de cei dragi, drept urmare de multe ori își oferă ajutorul, dar din umbră.

E ușor de înțeles sau poate nu. Dacă în toată această perioadă agitată vrei să iei o scurtă pauză recomand teatrul, piesa Revizorul. Nu e ca și ”cum” ai trăda cauza, protestul sau preocuparea ultimelor zile. Pentru că vei regăsi o parte a societății, care se joacă pe scenă. Și acolo, cumva, dreptatea pare să triumfe în final sau măcar lasă speranța asta.

O piesă categoric de văzut.

Văzut de critici,  spectacol este: “atroce şi hilar,  stigmatizează vremurile noastre confuze şi consumiste, în care nu se trăieşte şi totul se negociază” (Ludmila Patlanjoglu, Cotidianul), “un taifun al minciunii primejdioase, ameninţătoare pentru o întreagă comunitate, pentru societate, pentru lume” (Mircea Morariu, Adevărul), “un spectacol complex la toate nivelurile” (Silvia Dumitrache, Observator cultural); un spectacol care - “de la prima și până la ultima replică, de la prima și până la ultima scenă jonglează cu imagini și replici bine plasate în context, bine accentuate, bine scoase în evidență, în așa fel încât dimensiunea socială a piesei lui Gogol să se suprapună aproape perfect pe realitatea contemporană (Monica Andronescu, Yorick).

luni, 19 octombrie 2015

Să visăm cu soarele pe pleoape

Căldura să cuprindă fața. Să uităm de zilele de luni, de alarma de dimineață, de coșmarul urât și de termenele limită.

Să visăm cu soarele pe pleoape, în plină dimineață, să respirăm și să zâmbim.

Și pentru că melodia Dinah Washington - This Bitter Earth a ”răscolit” chestii o las aici...



luni, 5 octombrie 2015

Invitație la teatru - Maia Morgenstern revine la TNB în "Vizita bătrânei doamne"

Am mers destul de des la spectacolele puse pe scena TNB. Este o plăcere pentru mine. Așa că vă invit cu căldură să mergeți și voi.

De data aceasta vă invit să mergeți la un spectacol de succes, în care joacă Maia  Morgenstern.



Primele reprezentaţii ale actualei stagiuni vor avea loc vineri, 9 octombrie şi sâmbătă 10 octombrie 2015, de la ora 19:00.

Cu această ocazie, Maia Morgenstern revine pe scena mare cu fascinantul personaj al Klarei Zachanassian, femeia care se întoarce acasă, bogată şi dornică de răzbunare, pregătită să-şi plătească "datoriile" faţă de cei ce i-au transformat viaţa într-un coşmar.

Alături de Maia Morgenstern, o distribuţie impresionantă dă viaţa unei poveşti desprinse parcă din zilele noastre, centrată pe o întrebare tot mai actuală: Poate un miliard de dolari să cumpere conştiinţa unui întreg oraş?

Mircea Rusu, Constantin Dinulescu, Costel Constantin, Mihai Călin, Răzvan Oprea, Marius Rizea, Dragoş Ionescu, Ovidiu Cuncea, Mihai Calotă, Mihai Munteniţă, Sorina Ştefănescu, Emilian Mârnea, Costina Ciuciulică / Fulvia Folosea, Victoria Dicu, Afrodita Androne, Erika Băieşu, Axel Moustache, Marcelo-S. Cobzariu… vă vor dezvălui o lume cu multe feţe; o societate în declin moral, unde totul se vinde, se cumpără...

joi, 17 septembrie 2015

#PrimaZiDeScoala Atunci si acum

Mărturisesc că de 8 ani de când m-am mutat în București #primazidescoala îmi pare un coșmar. Din rațiuni practice. Traficul devine infernal, iar călătoriile cu RATB se transformă în adevărate reality show-uri de supraviețuire junglo-urbană.

Și totuși de două zile scriu și citesc articole despre prima zi de școală, despre dotările din sălile de clasă, despre atitudinea elevilor și reacțiile profesorilor. Ce vremuri bune prind elevii de azi și totuși mulți nu merg cu drag la școală.

Nu că mă plâng, dar nu am avut o școală ca în Germania, ci una modestă cu sobă în fiecare clasă la care ne înghesuiam toți colegii când termometrul indica temperaturi de cel puțin minus zece grade. În majoritatea timpului mergeam la școală pe jos și uneori cu bicicleta.

Iarna îmi înghețau pe drum și genele, dar nu mă plângeam. Era o adevărată aventură, iar pauzele erau dedicate bătăilor cu bulgări sau ne dădeam pe derdeluș, Nu aveam sală de sport, dar nu conta asta pentru noi. Nici bazin de înot.

Iarna terenul de hockey era Moldova înghețată și ne foloseam de niște bețe și o cutie de conserve, iar când se mai încălzea cât de cât, cam ultima săptămână din iunie, piscina era tot Moldova, unde apa era rece ca gheața, dar jur că nu conta.

Țin minte că îmi era prea rușine să mă duc cu lecțiile nepregătite ca nu cumva domnul profesor Stats să îmi spună că ce îmi trebuie mie carte dacă pot să stau la coada vacii sau să mă mărit. Nu că ar fi asta ceva rău, dar parcă nu asta îmi doream de la viață.

Mai rea era pedeapsa profesorului de română Lucău, care la mici abateri te lua puțin de perciuni. Când am luat un zece la el la teză îmi aduc aminte că am fost în al noulea cer. Înseamna că îl meritasem cu adevărat.

Nu am fost ușă de biserică, dar lecțiile erau lecții (uitam să pun lemne pe foc în timp ce mă concentram pe exercițiile de mate și când ajungea mama acasă era congelator în cameră) iar joaca și expedițiile se întâmplau tot timpul după.

Nu m-a supravegheat nimeni niciodată, nu am avut Google, nu am avut Internet și s-a putut. Parcă îmi era dor de acele zile și de dojana profului de mate: Noroc Ursu că înveți bine că la câte prostii faci ar trebui să te pedepsesc zilnic.

Așa că nu au contat neapărat condițiile, ci dedicarea. A mea și a celor care m-au învățat. Și totuși  cred că e mișto să înveți într-o școală cool. Așa că voi cei care încă mai sunteți la școală să vă bucurați de aceste momente.

Despre școală, sistem recomand una rece și una caldă:

1.  3 şcoli „fiţoase” din Bucureşti, care nu sunt de… fiţe

2. Prima zi în clasa I. Eșec total!


Și bonus...foto cu câteva școli cool din București







marți, 18 august 2015

Un altfel de jurnal

Încep să adun experiențe și momente. Încep să îmi clarific, pe zi ce trece, ce mă bucură. Senzații, mâncăruri, principii, cărți, filme, oameni.

Zilele dedicate mie sunt cele mai prețioase. La fel cum mă bucură când îmi cheltuiesc banii pe mici ședințe de relaxare la cosmetică. Cu alea rămân.

Apreciez cu o candoare rară acele dimineți când primesc sms: Mi-au făcut o cafea foarte bună.

Ador, în continuare, să merg desculță. Cred că asta e unul dintre lucurile care îmi lipsesc enorm de când m-am mutat în București.

Mirosul de ardei copți, mirosul de vinete coapte, gustul scrâjelelor, limonada și lista micilor plăceri vinovate poate continua.

Îmi place că e acea perioadă în care se cristalizează prieteniile. Fără gesturi dramatice pentru a adera într-un grup, ci doar viața de zi cu zi povestită dramatic, ironic sau cu umor persoanelor care ți-au fost alături, într-un fel sau altul, în ultimii ani.

Mă satisface detașarea cu care văd lucrurile despre care acum 2 - 3 ani credeam că, dacă nu le dețin, nu sunt completă.

Relaxarea de a purta ce vreau eu, pentru că așa am avut chef. Puterea de a spune nu, cu hotărâre, dacă constat că nu e în regulă.

Evident că nu e totul perfect, dar cu pași mici lucrurile se îmbunătățesc.



marți, 4 august 2015

Nostalgii

Cumva in timp s-a pierdut semnatura mea. Ma regasesc in arhiva online cu identitate de scrib pana la inceputul anului 2012. Multe nostalgii.

Pentru ca e o meserie efemera, iar munca de documentare nu se vede. Si in maxim o saptamana toata lumea uita ce ai scris.

Adeseori si tu autorul. Uneori simti nevoia sa lasi in urma ceva palpabil, material. Ramane de vazut ce. Inca nu m-am decis!

vineri, 10 iulie 2015

Post aniversar.... De ce m-am apucat din nou de școală

Acum un an mă frâmântam. Urma să iau o decizie neașteptată pentru mine. Să mă apuc din nou de studii.


Trecuseră ceva ani de la terminarea facultății și nu eram sigură dacă vreau să o iau de la capăt cu examenele și să merg la cursuri. Considerentele erau practice, legate strict de timp. Mă întrebam cum o să reușesc să mă duc și la muncă și la școală. Pentru că eram conștientă că nu mai merge cu jumătăți de măsură.

Cam o săptămână a durat procesul decizional. M-am apucat să scriu lucrarea cu care urma să mă prezint la admitere, să fac actele, să mă înscriu. Eram emoționată și entuziasmată în același timp.

În ziua examinării nu mai aveam emoții. Mi-am luat o zi de concediu și m-am dus liniștită. Eram singura fără părinți sau vreun însoțitor. Și totuși mi se părea că acolo trebuia să fiu.

Până mi-a venit rândul am asistat la prezentările altor candidați. Am zâmbit când le-am observat inocența de care dădeau dovadă. Așa eram și eu la vârsta lor. Însă le-am admirat entuziasmul.

Examinarea mi s-a părut un dialog plăcut, nimic exagerat. Mi s-a spus că am uitat să trec bibliografia separat. Upsss... Așa era. Mi-a fost ușor să scriu. După două săptămâni am aflat rezultatele. Eram admisă la masterul de Jurnalism Politic, Facultatea de Jurnalism, Universitatea din București.

Am fost fericită și entuziasmată. Partea mai grea a început în octombrie. Mi-am schimbat programul ca să pot merge și la cursuri. Și mărturisesc că nu am regretat niciun moment. Chiar dacă ajungeam acasă după 13 ore.

Am luat o decizie bună. Chiar dacă au fost weekend-uri în care am muncit și totodată am scris proiecte. Sau seri în care am citit pentru seminarii. Ceea ce știam din practică se completa cu partea teoretică.

Altul este acum punctul de vedere și capacitatea mea de înțelegere în comparație cu perioada facultății. E mult mai ușor să îmi dozez efortul și să prioritizez pentru că știu ce vreau, pentru că sunt conștientă că nu e cazul să îmi fur singură preșul de sub picioare și că orice învăț nou e pentru mine. Nu e doar o obligație impusă de vreun profesor.  Orizontul e prea mare ca să fie îngrădit.

Totodată, profit din plin de experiența de a fi din nou în bănci, de a scrie pe ultima sută la un proiect care trebuie predat, de a reînvăța să scriu o lucrare bună, de a mă lupta cu obișnuința scrisului jurnalistic și a merge mai mult spre cel academic.

Un prieten îmi spunea că din ce știe el sunt singura persoană entuziasmată de ce învață la master. Chiar sunt. Am terminat primul an. Sunt în vacanță în timpul ce îmi rămâne după job. Și profit.

Spre final ca un sfat recomand tuturor, dacă au ocazia, să învețe lucruri noi. Pentru că merită să îți lărgești orizontul.

joi, 25 iunie 2015

Nu te juca cu inima ta!

Cu inima nu e de joacă. Inima aia care bate și vă ține în viață, la propriu. Vă spun din experiență. Din varii motive am ceva probleme cu tensiunea.

Până m-am prins despre ce ar fi vorba am avut trei zile cu durere permanentă de cap. Eram disperată. Am înghițit nurofenul ca pe bomboane. Zile grele și dimineți la fel.

Fac față prin sport și multă apă. Din când în când și un nurofen. Ideea e că nu te joci când e vorba de probleme de genul asta.

De ce spun asta? Pentru că uneori avem tendința să amânăm...că o să fie bine. Dar nu e chiar așa.

De exemplu, bolile cardiovasculare sunt principala cauză a mortalității în rândul românilor.

În fiecare zi, în România mor 40 de oameni prin infarct miocardic. Raportul făcut public în anul 2012 relevă că anual, 60% dintre decesele înregistrate în România au fost cauzate de boli cardiovasculare, 18% de diferite forme de cancer, iar 5% de boli respiratorii, precizează Asociația Română a Producătorilor Internaționalide Medicamente (ARPIM).

Ca să vă asigurați că aveți o inimă sănătoasă puteți trece pe la clinica de cardiologie CardioClinic, care oferă servicii medicale de cardiologie (inclusiv o gamă completă de investigații noninvazive, ecocardiografie) precum și în specialitățile endocrinologie, neurologie, diabbet și boli de nutriție, medicină internă și ecografie generală.

CardioClinic este singurul laborator privat de ecocardiografie din România acreditat de Societatea Europeană de Cardiologie – Asociația Europeană de Imagistică Cardiacă, ceea ce certifică standardele înalte practicate în cadrul clinicii.

Echipa medicală este formată din medici primari cardiologi sau cu alte specialități cu o bogată cazuistică și peste  15 ani de experiență în spitale universitare renumite dinBucurești: Institutul Național de Boli Cardiovasculare Prof. CC Iliescu-Fundeni, Spitalul Clinic de Urgență Floreasca și Spitalul Colțea



Și cei mai tineri ar trebui să facă asta.

Incidența infarctelor în rândul tinerilor a crescut. Avem infarct la 40 de ani, dar și cazuri la 20-30 de ani. Principalii factori de risc pentru infarctul la tineri sunt fumatul și  stresul.  La aceștia se adaugă dieta,  stilul  de viață  dezordonat,  sedentarismul  șiconsumul de droguri.

Hipertensiunea  la  copii  a  devenit  o  problemă  -  unul  din  10-15  copii  are  valori tensionale peste  cele  recomandate. Aceasta  este  influențată  de  factori  de  risc precum supraponderabilitatea, urmarea unei diete sărăcioase sau lipsa unui program zilnic  de exerciţii  fizice.

Pe  lângă acești factori,  există  o serie  de boli  congenitaleresponsabile  de  hipertensiunea  la  copii;  astfel,  toți  copii  hipertensivi  trebuieinvestigați și urmăriți de un medic cardiolog.

marți, 16 iunie 2015

Un exemplu de bune practici

Nu mă omor după mesajele motivaționale, dar sunt conștientă că succesul vine în urma unor acțiuni susținute.

Mă încearcă regretul de multe ori când îmi dau seama cât de rar scriu aici. E o formă de abandon, dar nu total. Țin mult la acest mic proiecțel, pentru că este o parte din mine.

A crescut o dată cu mine, în ciuda pauzelor lungi de ”tăcere”. Dar cum aici s-au regăsit articole din sfera privatului cred că întelegeți că mai rar nu e neapărat mai rău.

O experientă recentă m-a făcut să revin aici. Nimic ieșit din comun, ci mai degrabă o poveste de ”bune practici” și păr.

Mama s-a tot chinuit să mă facă să înțeleg o serie de concepte legate de înfățișarea unei domnișoare. Adesea avem păreri împărțite. Nu prea ne punem de acord, aproape niciodată, asupra stilului vestimentar.

Eu nonconformistă, ea m-ar vrea mai degrabă elegantă. Am ajuns la un compromis. Când suntem împreună sunt moderată.

Următoarea ei problemă a fost legată de aspectul părului. Mai tot timpul îmi spune că trebuie să arate ca recent ieșit din mâinile hair stylistei. Nu o contrazic, dar în fiecare dimineață întâmpin o masivă rezistență.

Ori e ciufulut, ori încâlcit și așa mai departe. Am încercat să îl disciplinez cu diverse mărci de șampon, rezultate temporare, nimic spectaculos.

Dar recent l-am descoperit pe ”THE ONE”. Din întâmplare. Cantitate mică. S-a terminat foarte repede. Eu panicată, păr nefericit. Acțiuni intense de a-l găsi pe piața locală.

Șanse spre zero. Dar nu am renunțat și am intensificat căutările pe Internet. L-am găsit la o singură firmă, care vinde doar lanțurilor hoteliere. Așa că am trimis un email aici  fără prea mari speranțe.

La scurt timp am fost contactată de cei de la  Cleaning Logistic. Am primit informațiile necesare și au făcut tot posibilul să ajungă la mine produsul mult râvnit.

Eu zic că așa se fac afaceri. Au făcut un client fericit, adică pe mine. Le doresc mult succes și pe viitor, pentru că o să mai am nevoie de produsele lor.

vineri, 10 aprilie 2015

Keep Calm And Be A Princess

Oameni și oameni am putea spune că există pe lumea asta. Așa și este. Nu de diversitatea lor vreau să mă leg astăzi.

Altceva mă frământă. Oamenii care se consumă. Eu sunt așa. Nici nu știu dacă e potrivită descrierea, dar eu așa simt, ca un consum de tot, combustie uneori.

Am momente și situații în viață care mă consumă. Nu se vede, dar am mine totul se consumă, ideile și scenariile nu contenesc, mă agit, mă frăsuiesc, îmi imaginez ca se termină lumea în următoarea oră, văd doar soluții radicale.

Obosesc fizic de atât de mult consum. Cad propriilor capcane. Nu mă pot abține. Toată lumea îmi recomandă să mă relaxez.

Cine înțelege despre ce vorbesc și știe cum pot tempera acest consum să îmi spună. Vreau sa îmi însușesc Keep Calm!

Și pentru voi Keep Calm că vine Paștele!

duminică, 5 aprilie 2015

Gânduri răzlețe despre intimitate

Mă simt vinovată că nu am timp să scriu și pe blog. Am ajuns în situația în care scriu pentru alții, dar pentru mine nu mai apuc să fac asta.

E ca un cerc vicios, împart timpul în așa fel încât să nu am impresia că nu îl irosesc. Mai fac uneori excese.

Cum prind o zi liberă îmi aloc mai multe ore pentru un somn sănătos. E un răsfăț la care nu am renunțat încă.

Nu apuc să povestesc despre evenimentele mișto care se organizează în București și deși îmi propun să ajung la multe dintre ele nu apuc sau când îmi aduc aminte sunt deja o ”amintire”.

Și totuși nu îmi pare rău, pentru că ritmul mi-l stabilesc eu. Când simt nevoia să fiu în mijlocul evenimentelor sunt, în rest îmi fac timp pentru mine, pentru noi și pentru activități dedicate propriilor nevoi.

Am scăpat de ”presiunea” unei vieți sociale care să dea bine. Pe zi ce trece, pun din ce în ce mai mare preț pe intimitate.

Cred că așa se întâmplă când zi de zi înveți secretele mediului dinamic online, unde lumea se ”dezbracă”, fără să vrea de secrete. Încerci să le ții cât mai ascunse pe ale tale, că să ai tu timp să te bucuri când te descoperi înainte să o facă alții.

Nu militez pentru o viață antisocială, ci doar pentru una plină, dar discretă.

luni, 2 februarie 2015

Social Media Summit 2015 #sms2015

Inca imi este dificil sa le explic parintilor si rudelor cu ce ma ocup eu exact. Pe scurt le spun doar atat: Internet.

Mai complicat e cand trebuie sa le explic celor avizati ca sunt o combinatie de journalist 2.0, pasionata de tot ce tine de online, care cocheteaza cu Social Media, care citeste si despre marketing online si pe deasupra mai este si pasionata de comunicare politica.

Pentru ca cele de mai sus se intrepatrund si imi doresc sa fiu la curent cu ultimele noutati din domeniu astept cu interes sa particip la urmatoarea editie Socia Media Summit, care se va desfasura pe 18 februarie.

Mai multe detalii despre eveniment si speakeri gasiti aici.

luni, 26 ianuarie 2015

Ce merita sa mai faci in weekend in Bucuresti

Strain in orasul in care locuiesti e o sintagma care ti se poate potrivi si tie.

Locuiesc de ceva ani in Bucuresti, dar nu pot sa ma laud ca am vizitat toate muzeele si atractiile turistice.

Si spun asta din postura unei persoane care a lucrat si la Metropotam, a scris despre oras, dar tot nu am apucat sa il vizitez cu adevarat.

In schimb am invatat sa il ”iubesc” si apreciez si mai mult. Pentru ca are niste locuri minunate, niste stradute care asteapta sa fie descoperite, niste restaurante/bistro-uri superbe numai bune sa mancati ceva bun.

Insa vreau sa scriu despre altceva. Mai exact despre ce fac cei de la Muzeul National de Arta al Romaniei. Organizeaza niste evenimente si expozitii superbe.

Am fost curioasa sa vad spatiile istorice din corpul central al Palatului Regal in cadrul unei vizite cu ghidaj gratuit. Mi-a placut foarte mult.

Dupa aceasta experienta placuta am mers, tot la o vizita cu ghidaj gratuit, sa admir lucrarile care sunt expuse la Muzeul K. H. Zambaccian.



                                           Corneliu Baba: Portretul lui Zambaccian

Am admirat colectia de 19 panze semnate de mari maestri ai scolii franceze:  Eugène Delacroix, Pierre-Auguste Renoir, Alfred Sisley, Camille Pissarro, Paul Cézanne, Pablo Picasso,  Henri Matisse etc.

Daca mergeti acolo o sa vedeti si lucrari de varf ale artistilor din secolul al XIX-lea sau de la inceputul secolului al XX-lea – Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Stefan Luchian, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Gheorghe Petrascu, Iosif Iser, Nicolae Darascu sau Camil Ressu.

Daca v-am facut ”pofta” sa stiti ca puteti participa la vizita cu ghidaj gratuit a expozitiei Modele de comportament in secolul al XVIII-lea, din corpul Stirbei.

Cand? Sambata 31 ianuarie de la ora 11:00.

Tarif: 10 lei (pret intreg)/pensionari: 5 lei/elevi si studenti: 2,5 lei/prescolarii au acces gratuit

Inscrieri la: programari@art.museum.ro sau 021.314.81.19

Eu zic ca merita.

duminică, 25 ianuarie 2015

Allegro, ma non troppo - comedia pe care trebuie sa o vezi la TNB

Piesa lui Ion Minulescu a carui premiera s-a jucat tot la Teatrul National pe 30 martie 1927 a "ajuns" din nou pe scena TNB.

Nu stiam la ce sa ma astept, dar am fost placut surprinsa cand am intrat in Sala Pictura, care era plina de spectatori.

In piesa joaca Gavril Patru, Marius Rizea, Eugen Cristea, Costina Ciuciulica, Aylin Cadir, Victoria Dicu si Costica Lupsa si este regizata de Razvan Popa.

Despre ce este vorba...

Titu Micsoreanu este milionarul care la insistentele sotiei Cocuta devine preocupat si de domeniul artistic.

Astfel ca il sustine financiar pe autorul dramatic Ion Marian ca sa scrie o piesa de teatru. Evident ca Titu se implica activ in "actul artistic".

Numai ca lucrurile nu sunt atat de simple cum par la prima vedere. Si pentru ca nu vreau sa va stric placerea de a merge sa vedeti piesa nu o sa dezvalui mai multe amanunte.

Florica (servitoarea) joaca foarte bine, ca si restul actorilor. E o piesa buna, care o sa va faca sa radeti, dar sa si reflectati la o serie de adevaruri care se ascund in spatele glumelor.



Sursa foto

"Veti fi martorii unor adevaruri incomode, rostite cu lejeritate: conditia artistului, raportarea sa la imbogatitii de moment, vanitatea si rapacitatea parvenitului ce se vrea aureolat si cu gloria intelectualului. Si, nu in ultimul rand, amorul, adulterul, frivolitatea feminina. Poate ca unele doamne din public vor zambi tainic la auzul replicii: O femeie fara amant e ca o cometa fara coada". Sustinut  de o distributie cu har si haz, va invit la un spectacol care contine toate ingredientele unei comedii elegante si spumoase", este mesajul transmis de regizorul Razvan Popa.

Mai multe detalii despre pretul biletelor si zilele in care puteti merge la teatru puteti afla de aici.

joi, 22 ianuarie 2015

Introspectie 3.0

Au trecut anii peste mine! Nu le "recunosc" existenta daca e sa ma raportez la cantitatea palpabila, dar apreciez experienta care a venit la pachet.

Si nu numai experienta. Curiozitatea nu o sa ma paraseasca niciodata, mereu voi vrea sa stiu cat mai mult.

Totodata invat sa gestionez zilnic responsabilitatile care se ivesc, sa comunic, sa ma bazez pe cei dragi, dar si pe fortele mele.

Sa cred mai mult, sa am viziune, sa imi fac timp pentru mine, sa creez un echilibru. Ma bucur ca am cui sa spun "You are my person"!




Mai stiu ca o sa raman persoana care face colectie de conversi (desi stie ca de acum investitiile trebuie facute in piese clasice).

De asemenea, o sa ma schimb in fiecare zi si totusi o parte va ramane la fel.

luni, 19 ianuarie 2015

Ganduri aiurea la inceput de 2015

Nu ascund ca am momente cand imi doresc sa fiu mai practica, sa nu depind de scris.

Poate am trecut de perioada ”romantica” cand (in adancul inimii) credeam ca jurnalismul tine de talent, ca prin ceea ce scriu o sa reusesc sa schimb lumea sau vietile.

Nu stiu daca m-am blazat, dar cert este ca adesea imi restrang sperantele si nu mai vad providenta in vreun om sau o initiativa, pentru ca experienta imi spune ca acum ca lucrurile bune se misca foarte greu, le ia mult timp sa se dezvolte, sa prinda radacini, in timp ce raul si superficialitatea se ”viralizeaza”.

Si atunci cand nu mai vreau sa aud de scris ma intalnesc cu oameni noi, care imi spun ca ma citesc si le place. Si in acele momente sunt emotionata si incep iar sa imi fac planuri despre ce voi scrie.

Inainte insa citesc, citesc si iar citesc si imi spun ca nu mai are rost sa scriu si eu, pentru ca o fac altii mult mai bine si sunt recunoscatoare pentru asta.

E ca o provocare continua, sa vrei sa fii mai bun, sa impachetezi viata in cuvinte nu e o sarcina usoara.

Si iar ma intorc la scris, ca la prima dragoste, pentru ca pana la urma e o dependenta care nu se vindeca asa usor.