Despre Romania, de bine, din Chile

A fost o saptamana aglomerata pot sa spun asa. Am fost intr-un ritm alert de-a dreptul si nici nu stiu cu ce sa incep. De saptamana trecuta citesc o carte pe care initial o respinsesem dupa primele pagini, dar acum am decis sa ii acord o noua sansa. Nu am regretat deloc, desi este cam trista. Oricum in ea am citit despre Romania. Si nu, nu este scrisa de un autor roman ci de Isabel Allende, nepoata fostului presedinte chilian Salvador Allende.

"Intre timp, maica-mea, epuizata de munca de la ambasada, plecare la o clinica din Romania, unde celebra doctorita Aslan facea minuni cu pilulele ei geriatrice. A petrecut o luna intr-o camera monahala, vindecandu-se de toate relele, reale sau imaginare, si retraindu-si ranile trecutului. Camera de alaturi era ocupata de un venezuelean incantator, care a fost miscat auzind-o plangand si a indraznit intr-o zi sa-i bata la usa. Ce-ai patit fato? Totul trece cu un pic de muzica si o dusca de rom, a adaugat dupa ce s-a prezentat. In saptamanile ce au urmat s-au intalat amandoi in sezlonguri sub cerul innorat al Bucurestiului, in halatele lor reglementare si in papuci, si-si povesteau viata precum doua bocitoare, fara pic de pudoare, caci presupuneau ca n-aveau sa se mai vada nicicand...La sfarsitul curei, cand s-au intalnit la poarta spitalului pentru a-si lua ramas bun, mama, in eleganta ei tinuta de voiaj, cu ochii verzi limpeziti de lacrimi si intinerita de arta fenomenala a doctoritei Aslan, iar domnul din Venezuela...se numea Valentin Hernandez, era politician de vaza in tara lui."

Cred ca pana la urma brandul de tara nu tine doar de imnuri sau de sportivi. Uite ca suntem cunoscuti si prin lucruri de valoare, iar cartea "Paula", de Isabel Allende, este citita in lumea intreaga, iar asta nu face decat sa ma bucure mult.

Iar aseara am fost la o #Prajiturapolitica si mi-a placut mult. Desi stau de ceva timp in Bucuresti am facut parte din grupuri restranse. Dar in ultimul timp am cunoscut multe persoane care merita toata admiratia. Costin Ilie este un foarte bun povestitor, Adi m-a batut la Cricket Darts, dar mai exersez, iar Micul Mason a "fugit" de la un curs. Stie el de la care, dar cred ca si maestrul sociolog stie:)). Povestea #Prajiturii politice spusa cu alte cuvinte o puteti citi la Zana Portase si bineinteles la "creierul si organizatorul intalnirii Cristi.

P.S. Nu pot sa uit de "my love" care i-a dat pe spate pe toti cei de acolo.

Run, baby, run

De o saptamana imi vine in minte versul "Run, baby, run", desi nu stiu nici eu cu precizie de cine sau de ce anume vreau sa fug. E si mai ciudat ca vreau sa fac asta tocmai la inceput de an cand se presupune ca ai acea energie vitala ca sa te infigi cu picioarele in pamant si sa te lupti cu ce iti mai pica la indemana. Si totusi melodia nu inceteaza si o aud in minte tot mai clar "Run, baby, run", devine un fel de avertisment pentru o prorocire de care nu imi aduc aminte in mod constient. As consulta un oracol, dar timpul e prea diluat. Si desi nu inteleg poate ca ziua de 13 o sa imi spuna de ce trebuia sa fug.

Implinirea femeii vine doar din deciziile ei

Portase s-a gandit ea bine si a crezut de cuviinta ca o sa iasa o piesa umoristica daca pui una dintre cele mai ametite persoane din lume, adica eu, sa scrie despre femeia care isi asuma rolul de mama, dar lupta si pentru cariera si recunoastere. Mama mea a fost casnica toata viata si in mare parte si-a dedicat timpul sa ma creasca, dar nu m-a sufocat. Si pentru asta o iubesc foarte mult si o respect ca m-a invatat foarte multe. Dar am si un model de mama si femeie de cariera perfecta. Si o data pe luna o intreb de unde are atata energie sa le faca pe toate pentru ca pe langa copilul ei, mai are inca vreo 20. Desi sunt cam mari tot ii dadaceste pe toti, ii impaca si are grija de ei. Iar ea imi spune mereu ca copilul este ce are mai scump pe lume si merita tot efortul. Chiar daca pare o misiune imposibila de indeplinit observ ca exista super femei care sunt si mame si femei de cariera de succes. Deci se poate, dar depinde de prioritati pana la urma. O prietena de varsta mea are doua fetite, sot si este foarte fericita. In acelasi timp si eu sunt fericita chiar daca sunt sigura, dar sunt multumita de munca mea. Deci cred in continuare ca e vorba de prioritati. Important e sa alegi ce te face fericita si multumita fara a tine cont de gura lumii.

O farama de normalitate

Dupa o perioada de indelungata de timp in seara asta am asistat la un dialog civilizat intre doi politicieni. Sever Voinescu si Cristian Diaconescu au dovedit ca se poate si altfel. Chiar daca Voinescu a sustinut intr-un fel partidul din care face parte mi se pare un lucru normal. Cum o mama spune despre copilul ei ca este cel mai bun, asa a facut si el. Dar in acelasi timp a recunoscut ca PD-L are nevoie de reguli noi si de oameni pe masura. Si ca o dovada de fair play, lucru rar intalnit, a spus ca PSD pierde mult ca nu ii asculta mai des pe oameni ca Cristian Diaconescu. Si fostul ministru de Externe a recunoscut ca PSD are punctele slabe si are nevoie de modernizare, iar cei care il sustin, dar nu fac nimic, sunt niste farisei. Mi-as dori ca acest gen de dialog sa fie extins si promovat de toti politicienii. E reconfortant sa vezi o farama de normalitate in tot acest haos.