joi, 9 aprilie 2009

Memento

Foto: La StampaUn strop de eternitate pe un zid care s-a prabusit.

marți, 7 aprilie 2009

Cutremur, revolutie si speranta

Foto: La Stampa
In timp ce unii se lupta cu astenia de primavara, altii se lupta pentru libertate sau cu propria frica ca au ramas sub daramaturi. De la un capat al lumii, la altul, evenimentele se succed cu repeziciune, presarate cu idealuri sau teroare. Si totusi ii leaga ceva pe toti: speranta. Cu toate ca gradele de intensitate sunt diferite. Cei din Republica Moldova spera ca vor scapa de un sistem opresiv de conducere, italienii afectati de cutremur spera ca cei dragi mai sunt in viata si restul spera la vremuri mai bune. Am fost impresionata azi de batranica, de 98 de ani, care a fost salvata de sub daramaturi, dupa 30 de ore, si a spus ca in tot timpul asta a crosetat. Cat de impacat sa fii cu tine, cu viata, cu cei dragi ca intr-o asemenea criza sa crosetezi? Cred ca in timpul vietii ei a reusit sa adune intelepciunea necesara ca sa aiba calm in momentele cele mai grele. Plus ca a mai trecut printr-un cutremur in 1915. Cati dintre noi putem spera ca vom avea parte de asta? Eu pot doar sa sper sa am parte de macar un procent din calmul lui Ines D'Alessandro. "Ho lottato tutta la vita, adesso bisogna avere coraggio" - "Am luptat toata viata, acum am nevoie de curaj"- este declaratia pe care a dat-o pentru Ansa. Victimele isi spun povestea pe bloguri, impartasesc experienta intregii lumi. Poate citindu-le o sa fim mai recunoscatori azi pentru ce avem, ca nu se stie maine ce se poate intampla. Azi m-am gandit la viitor pentru ca am fost inspaimantata de prezent.

luni, 6 aprilie 2009

Eu si accidentele


Nu stiu daca eu am lipici la accidente minore sau ele se lipesc de mine, cert e ca am parte de chestii de genul asta. Vineri am avut un nou incident din seria: doar Urs are parte de ele. Grabindu-ma sa ma intalnesc cu cineva am trecut si pe la Vodafone sa imi incarc cartela, dar tipa nu a auzit bine numarul. In autobuz am realizat ca ceva nu e in ordine, normal ca incarcase la un alt numar. Criza instant de nervi, dar nu aveam ce sa fac....am facut un cadou unei persoane din tara asta. Partea interesanta e ca a fost un tip dragut si in cursul zilei de sambata mi-a inapoiat banii. Eu il rugasem de vineri sa ii inapoieze. Apreciez enorm gestul acelui tip. Si totusi a fost haios. Cand i-am multumit pentru gestul facut si i-am spus ca sunt din Bucuresti a reusit doar sa spuna: Ioiii....!!! O fi fost de bine? Nu as crede. Inca o data tin sa multumesc ( ca la Oscar) ca mi-am primit banii inapoi. Un asemenea gest pe o criza ca asta este ceva rar. De aia am tinut sa il mentionez.

duminică, 5 aprilie 2009

Fara vise


Visele sunt de cele mai multe ori dorite. O viata fara vise nu are sarea si piperul pe care ar trebui sa le aiba. Dar ce te faci cand ajungi in momentul in care nu mai vrei sa visezi? Vreau ca trairea sa fie o pagina alba in fiecare zi, sa pot sa rescriu acolo ce vreau eu cand ma trezesc cu mintea goala, nu cu ceea ce mi s-a aratat in somn. Daca ma trezesc dintr-un vis e ca si cum gandurile si-au dat startul fara voia mea. Am nevoie de multa vointa sa pot sa indrept lucrurile in directia pe care o vreau, sa scap de umbra a ceea ce am visat noaptea. Am nevoie de o pauza, fara vise, doar pauza.