miercuri, 14 aprilie 2010

De ce mai merita Romania o sansa


Uneori ma trezesc gandindu-ma ca in acelasi moment unele persoane care sunt recunoscute sau cunoscute ca vedete fac aceleasi lucruri ca mine. Adica se spala pe dinti, mananca, dorm, au o migrena, in general lucruri marunte de care ma lovesc in viata de zi cu zi. Dar de cele mai multe ori uit de astea si cred ca au o viata palpitanta, in afara rutinei si banalitatilor. Stiam de la inceputul saptamanii ca o sa ma intalnesc miercuri cu Ada Condeescu si George Pistereanu, actorii din "Eu cand vreau sa fluier, fluier". Erau emotii si curiozitate, lucruri care ma caracterizeaza. Am citit, m-am documentat si mi-am imaginat ca succesul obtinut la o varsta atat de frageda poate le-a schimbat felul de-a fi. Am plecat spre intalnire sperand ca lucrurile vor merge bine. Mereu am emotii ca o sa intervina mici probleme tehnice care o sa imi puna la incercare rabdarea si modul de lucru. Bineinteles ca nu am scapat de micile surprize neplacute, dar am reusit sa le rezolv. Doar ei trebuiau sa mai apara. Primul care a ajuns a fost George. Zambitor si plin de veselie si voie buna. In spatele lui era Ada, la fel de zambitoare si naturala. Erau ca doi liceeni care veneau de la scoala, relaxati si bucurosi ca au toata viata in fata. Si in acel moment mi-au disparut si mie emotiile si stiam ca lucrurile o sa mearga bine. Si nu m-au dezamagit. Au raspuns intrebarilor serioase, au glumit, au povestit despre film, despre viata lor de actori in Romania. Zambeam cand ii ascultam pentru ca mi-am dat seama ca tara asta mai merita o sansa datorita unor oameni ca ei. Sunt modesti, talentati si increzatori in sansa lor. Si fac film din placere, nu pentru bani. Iar la sfarsitul intalnirii George mi-a spus ca e foarte vesel. Si cand am plecat s-a oferit sa ma duca cu scuterul pana la statia de metrou. Si m-a dus. Deci pana la urma urmei o sa imi aduc aminte toata viata ca si cei pe care ii credem vedete sunt oameni ca noi. Despre ce am discutat cu ei puteti citi pe Ziare.com.

marți, 13 aprilie 2010

luni, 12 aprilie 2010

Ice cream?


Am inteles ca inghetata rezolva aproape totul. Sau cel putin asa iti lasa impresia. Poate e doar o alta filosofie promovata in filme, asa ca ala cu dragostea perfecta, dar cand nu ai chef nici de inghetata ce faci? La ce apelezi ca sa iti rezolvi dilemele existentiale? Nimic in mod special si totul aparte. O alta zi in care a trebuit sa imi infrunt proprii demoni. Noroc totusi ca am inghetata, poate ca maine chiar o sa si mananc.