sâmbătă, 22 noiembrie 2008
Unde esti tu Memo Plus?
Vineri a fost o zi foarte interesanta. Adica mi-am uitat cheile la munca. Si nu pe birou asa cum s-ar gandi toata lumea. Ei bine mi le-am uitat in frigider. Pana si eu am ras de situatie. Drept urmare am stat pe afara pana a venit soramea acasa sa ma lase si pe mine sa intru in casa. Era si timpul sa mai "comit o trasnaie" ca am fost prea responsabila in ultimul timp. Intr-un final am recuperat si cheile. Sunt in siguranta pana data viitoare.
miercuri, 19 noiembrie 2008
Un gand scurt
"In ziua aceea, daca va veni vreodata, cand ti se va oferi o afectiune adevarata nu va exista nicio opozitie intre singuratatea interioara si prietenie, ci dimpotriva. Prin chiar acest semn infailibil o vei recunoaste!"....Jonathan Coe - Casa Somnului!
Etichete:
afectiune,
interioara,
prietenie,
singuratate
luni, 17 noiembrie 2008
Fuga timpului
Parca si timpul a inceput sa fuga de el, de propria identitate si se grabeste spre un alt asfintit. Nu mai vrea nici el sa auda de tot ceea ce i se pune in carca, de modul in care se folosesc oamenii de el ca sa castige bani ajungand sa ignore fiintele dragi. Totul e pe facut pe fuga, in goana chiar. Nimeni nu mai are timp sa stea si sa se gandeasca la ce este mai important. Falsele dileme au devenit standarde care nu se mai verifica, doar se executa. Si in automatismul in care am intrat ni se pare ciudat daca vedem pe cineva care nu se grabeste, care zambeste sau chiar e amabil cu cei din jur. Amabilitatea este o perla rara in ziua de azi. Am ajuns sa traim in viteza, pana si pe trecerea de pietoni alergam de frica de a nu fi calcati de soferii care se grabesc sa plece spre casa, desi o data ajunsi acasa se grabesc si acolo. Parca era mai bine cand aveam doar TVR 1 si in lipsa de altceva ieseam la plimbare, citeam sau imi crosetam diferite chestii. Iernile erau linistite, molcome si pline de mister. Imi e dor de zilele cand plecam cu mama la sezatoare, unde auzeam si eu povestile celor batrani. Erau cele mai frumoase momente din intreaga saptamana. Acum nu mai am timp nici sa ma vad la un suc cu prietenii. Si totusi nu timpul este dusmanul meu. Eu am ales sa traiesc si sa muncesc intr-un oras unde alerg dupa autobuz, alerg pe trecerea de pietoni si alerg sa ma asez pe canapea dupa o zi de munca. Eu sunt propriul meu dusman, singura persoana vinovata de agitatia in care traiesc. Poate ar fi timpul sa cantaresc oferta mamei care ma asteapta sa mai mergem la o sezatoare din cand in cand, sa ne simtit bine si sa crosetam manusi de lana.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)