marți, 2 aprilie 2013

Eu magnificul

Eu magnificul/a. In general avem o parere buna despre noi si suntem educati sau ne autoeducam ca meritam totul. Eu e pe primul loc, dupa mine  potopul. In ultimul timp observ ca asta e tendinta. Ce e drept e destul de usor sa te autopromovezi, mai ales ca ti se ofera aceasta oportunitate prin intermediul retelelor de socializare. Cuvintele mascheaza frumos un eu perfect.

Nu prea exista fisuri daca ramanem doar la ce scriem.  Este posibil ca problemele sa apara cand e vorba sa trecem la fapte. Sa spunem ca nu am nimic cu individualismul pentru ca am invatat pe propria piele ca grija de sine trebuie sa fie printre prioritati, pentru ca nimeni nu iti dedica o statuie. Si totusi cu acest focus pe sine ii ranim pe cei din jurul nostru. Exista posibilitatea ca si noi sa fi fost in postura celui care a avut de suferit.

Generatiile bunicilor si parintilor nostri nu au avut aceasta problema. Noi am castigat un nivel ridicat de educatie, acces aproape nelimitat la informatii, dar am pierdut vederea de ansamblu, dorinta de a imparti fara a cauta un avantaj in asta, rabdare, ambitie de a repara ce e stricat - nu de a arunca la gunoi.

Oare a meritat ca am castigat mai multa scoala, dar am pierdut compasiunea? Am o vaga senzatie ca bunicii nostri au fost mai fericiti si fara Eu magnificul/a.