marți, 26 iunie 2012

Suntem singuri

Mi-au luat peste două decenii şi ceva să realizez că e bine să nu te bazezi pe oameni, chiar dacă sunt în stare să îţi jure că au pentru tine o dragoste care nu le-ar trece nici dacă ar putrezi în spatele unui monument funerar, din granit. Nu ştiu dacă e prea devreme sau prea târziu că am tras această concluzie, dar nu prea mai am timp de nuanţe. Mi se pare important că mi-am dat seama. Fatalista, sau ca să sune mai bine realista de mine, decretează că suntem o specie singuratică, sau cel puţin generaţia din care fac eu parte. Muzica să fie cât mai tare, ca să nu ne auzim între noi, sau gândurile noastre, căutăm mereu să nu ne ataşăm, migrând de la o persoană la alta, doar ca să nu apucăm să ne cunoaştem mai bine. Bine măcar că au mai rămas aparenţele. Ele ne mai salvează de la o moarte sigură şi rapidă, deoare se transformă în una lentă şi dureroasă.