vineri, 5 martie 2010

Din nou e vineri

Desi nu ma gandeam ca si saptamana asta o sa fie un semi maraton asa s-a dovedit a fi, drept urmare nu am reusit nici sa am grija de blog, asa cum fac eu de obicei. In alta ordine de idei pot sa spun ca marti am fost la Radio Lynx impreuna cu Andi Tutescu, Diana Stoleru si Anca Dorombach am participat la emisiunea "Trei ceasuri grele", mai exact episodul trei din seria care a fost sustinuta pentru #draduta. Romania save ITself sau mai precis cum se implica politicieni in viata unor persoane care au ajuns la limita. Emisiunea poate fi ascultata, iar parerile suplimentare sunt acceptate si asteptate as putea spune. Si dupa aia zilele au trecut fara sa realizez, dar pot sa spun ca m-am trezit ca azi e vineri. Si aseara zana Oana mi-a trimis sms sa ma anunte ca se naste Vladut, cel de-al treilea membru al familiei Raduta, moment emotionant de altfel. Si cu ocazia asta ma alatur si eu gandurilor zanei Mika si mai adaug ca le multumesc tuturor celor care ne-au sustinut. Poate asa fiecare dintre noi o sa se simta mobilizat si o sa actioneze in dreptul lui ca lucrurile sa se schimbe. Si in tot acest iures azi am avut un moment in care am fost bulversata. Un miros de parfum simtit in RATB mi-a navalit simturile, inima si mintea pentru ca il voi asocia intotdeuna cu cineva drag mie.

luni, 1 martie 2010

Chanel....un vis indepartat, dar realizabil

Saptamana trecuta un blogger cu state vechi in ale meseriei si cu trafic mare mi-a spus ca am un blog dezlanat si imi mai da trei ani de zile ca sa invat sa scriu. Si cum stiu in mare parte ca are dreptate pana atunci o sa scriu doar pentru ca stiu ca asa o sa se perfectioneze ceea ce incerc sa fac aici. Multe lucruri nu ies din prima, e nevoie de indemnare, pasiune si putin talent. Printre pasiunile mele, alea superficiale bineinteles, se afla hainele si pantofii. Iar printre visele mele, tot alea superficiale, se numara o poseta de la Coco Chanel si o "little black dress". Era in topul preferintelor si pana acum, dar de cand am vazut filmul "Coco Avant Chanel" a fost ca o reconfirmare a ceea ce a fost dragoste la prima vedere. Pentru ca nu inseamna doar haine ci reprezentarea libertatii si felul in care Gabrielle a stiut ce anume isi doresc sa poarte femeile. Inca astept cu nerabdare ziua cand o sa calc in magazinul Chanel din Paris si o sa pot pleca de acolo cu prima poseta si "little black dress". Da, sunt o mica superficiala. Asta este.

E timpul sa ne bucuram


Nu stia cum, cand, de ce sau mai exact ce astepta. Stia doar ca ceva esential se schimbase, ceva vital se estompase, iar continuarea se intrerupea cu fiecare clipire de pleoape. Timpul a rupt ceva, iar cu cat lucrurile erau analizate, cu scopul de a fi clarificate, cu atat deveneau mai confuze. Parca ceva disparea din tabloul, iar imaginea de ansamblu se blura. Inca nu stie ce asteapta, dar face asta. Si pare ca are timp nesfarsit. Intr-un fel si eu ma regasesc in postura acelui eu nedefinit care ar vrea sa primeasca ceva. Pentru moment insa ma bucur ca vine primavara. Ma simt mai usoara cand merg pe asfaltul proaspat uscat, iar aerul e mai cald. Azi a fost prima zi de primavara si cum eu am crescut intr-o zona unde baietii primeau martisoare, asa ca le ofer virtual tuturor cititorilor si prietenilor mei. Bineinteles ca si pentru fete am martisoare si urari de bine. Sper ca primavara asta sa ne bucuram mai mult de viata, de vreme, de miracole, de ploaie, de soare si de cei dragi.

duminică, 28 februarie 2010

Amintiri din adolescenta

Asistam vineri la un curs foarte interesant si aveam in fata un caiet si un pix. Si cu aceasta ocazie mi-am adus aminte de orele de la liceu si de cursurile din facultate cand imi veneau idei si mi le notam ca sa nu le uit. Acum lucrurile stau diferit. Mare parte a timpului mi-o petrec in fata calculatorului, fie acasa, fie la munca, iar caietul si pixul sunt ustensile suplimentare. Imi e dor de vremurile cand imi manjeam degetele cu cerneala sau cand eram certata ca scriu cu pixul si imi stric caligrafia. Am multe amintiri frumoase care se afla acum in caiete. Impreuna cu fostul meu coleg de banca de liceu si unul dintre cei mai buni prieteni avem caiete de corespondenta. In ele sunt trecute toate experientele de care am avut parte in liceu. Inca le pastram, ba chiar spunem ca o sa le aratam copiilor nostri. E ceva palpabil care o sa ne aduca aminte mereu de adolescenta si ale ei valuri. Si am avut ce povesti.