Privirea se odihnea pierduta intre cele doua arcade inalte, iar soarele ii lumina degetul mare de la piciorul stang. Camera era inalta, cu geamuri supradimensionate, care parca erau o invitatie spre explorare. Pe noptiera erau aruncate mai multe carti, iar printre titluri se puteau zari si "Doamna Bovary". Desi vremurile pe care le traia ea erau diametral opuse cu cele de atunci, simtea ca pe undeva o intelegea. Dar acum totul pare fad cand se uita din nou pe ferestrele inalte cat peretele. A mai aruncat o privire prin camera. Se recunostea in toate lucrurile de acolo, de la afisul cu Marilyn Monroe, pana la rochia aruncata neglijent pe scaunul de la masuta de machiaj. Azi a fost ziua cand a inchis telefonul dupa ce i-a trimis un sms: Te astept acum! Nu maine, nu mai tarziu, acum. A uitat de tot ce ii ocupa mintea, de visul ciudat de azi noapte si s-a pus cu capul pe perna. La scurt timp a auzit soneria. El a venit. Ferestrele au fost acoperite. Brusc era prea multa lumina. Scanteile nu pot fi vazute decat in intuneric. Nu era o noapte cu ploaie de stele, era zi. Dar acolo, in camera inalta, erau scantei. Telefonul a ramas inchis pana a doua zi, cand grabita si-a pus rochia si a plecat sa vada ce e dincolo de ferestre.
