vineri, 31 iulie 2009
Cat timp o sa le mai inghitim scuzele?
Traim intr-o societate unde greselile ni se taxeaza de cele mai multe ori, iar scuzele nu rezolva nimic, poate doar o problema de constiinta. Daca ai gresit, platesti.
Din pacate principiul nu prea se aplica in lumea celor puternici care au ajuns in politica, sunt sefi de stat, premieri sau conduc institutii importante, unde greselile sunt acoperite de minciuni, iar dosarele ajung sa "mucegaiasca". Traim niste vremuri in care cei care ne conduc tara sunt prinsi cu mata in sac, stam cu dovezile in mana, dar nimeni nu ia nicio masura.
Incepand de la cazul Ridzi, pana la gestul "necugetat" al lui Radu Mazare de a purta o uniforma nazista si trecand peste granita unde premierul italian Silvio Berlusconi isi scuza pornirile sexuale spunand ca nu este un sfant.
Poate intelegem si noi ca si politicienii sunt oameni, desi uneori prin modul in care se poarta ne face sa avem dubii in legatura cu umanitatea lor.
Isi satisfac capriciile chiar daca ele sunt gresite, fie ca este vorba de moda, de propria vanitate, de sexualitate, ignorand moralitatea si chiar legalitatea.
Radu Mazare crede ca orice greseala se poate rezolva prin niste scuze.
"Mi-am cerut scuze, nu am vrut sa jignesc pe nimeni purtand acea uniforma. Am vazut impreuna cu fiul meu filmul Valkyrie si am purtat si eu uniforma pe care o purta Tom Cruise. Asa ca mergem mai departe, ce altceva sa mai fac?", a declarat edilul Constantei.
Nu cred ca scuzele sunt suficiente pentru faptul ca am ajuns din nou in presa internationala nu printr-o fapta demna de lauda. E suficient ca fiica presedintelui Traian Basescu se afla saptamanal in atentia jurnalistilor straini si nu pentru ca ar fi propus un proiect de lege care ar revolutiona politica europeana, ci ca "Paris Hilton" a Romaniei, sau Balcanilor.
Acum aproape toti europenii stiu ca avem un primar nazist, ca asta o sa tina minte, ma indoiesc ca multi isi vor aduce aminte ca era vorba de o prezentare de moda.
Nici faptul ca Silvio Berlusconi a declarat ca nu este un sfant nu ii scuza comportamentul sexual. Scuzele nu i-au salvat casnicia si ca o lume intreaga stie ca a facut sex in patul lui Putin cu o prostituata, fara prezervativ.
Scuzele lor nu ne platesc noua facturile si nu compenseaza nedreptatile care ni se intampla, la noi greselile se taxeaza cu duritate. Poate ar fi timpul sa ne cerem si noi scuze ca nu ii mai credem si sa ii taxam.
Ceva ce are personalitate
joi, 30 iulie 2009
E placut...
E placut sa constati ca la un moment dat lucrurile se aseaza, incep sa capete un sens, sa se clarifice. E placut sa iti dai seama ca singuratea pe care o credeai principala vinovata de probleme tale te-a ajutat sa iti dai seama cine esti si de ce ti s-au intamplat anumite lucruri. E placut sa iti dai seama ca problemele care pareau foarte grave si-au gasit o parte din rezolvare si acum lasi timpul sa le gaseasca solutia finala. E placut sa stii din nou cine esti si ce vrei.
miercuri, 29 iulie 2009
Nesimtirea la rang de profesionalism
luni, 27 iulie 2009
Cand o sa se plimbe Udrea cu bicicleta?
Foto: La Repubblica
Daca toata lumea o critica pe Elena Udrea ca se urca pe cal, uite ca un alt ministru european vine sa ne arate ca nu este neobisnuit sa circuli si cu alte mijloace in afara de masina. Ministrul italian Mara Cafagna, una dintre frumusetile lui Berlusconi, se plimba relaxata cu bicicleta.
"Intr-o rochie vaporoasa, cu o geanta supradimensionata si slapi in picioare ministrul italian a plecat la plimbare si cumparaturi". Nu-i asa ca e draguta? Eleno pe tine cand te vedem pe bicicleta? Desi am impresia ca daca o sa faca asta o sa poarte tocuri.
Fructe canibale
Am ignorat o perioada, dar acum chiar ca nu mai suport. Cum poti sa ajungi, doar de dragul reclamei, sa canibalizezi ceva cu adevarat bun. Reclama de la Granini imi inspira canibalism. Acele fructe bune, delicioase, care te fac sa salivezi, ajung sa fie moarte dupa Granini. Nu stiu la ce va ganditi voi, dar eu din start ma gandesc la canibalism. Sadicilor, mi-ati distrus si ultima urma de inocenta pe care o aveam cand era vorba de fructe. Daca si ele sunt canibale, ce imi mai ramane de facut?
duminică, 26 iulie 2009
Eu azi stiu cum arata viitorul de maine
In unele zile ai vrea sa lasi balta totul si sa le spui celor care uneori nu iti raspund la telefon, atunci cand ai mai mare nevoie de ei, ca te-ai saturat sa le asculti toate tampeniile si nebuniile lor. Din fericire momentele astea trec destul de repede si te pui iar pe picioare, dupa un somn sanatos si un vis pe masura. Pana atunci mai am cateva ore lungi in care voi citi cam tot ce se intampla maine, iar eu voi adormi cu iluzia ca stiu deja cum stau lucrurile in viitor. Dar voua nu o sa va spun, responsabilitatea asta imi revine doar mie.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)