luni, 8 februarie 2010

A cui e vina?

Daca de multe ori esti obisnuit sa ti se spuna ca e vina ta si ajungi sa accepti acest stigmat exista situatii in viata cand nu e a ta, nici a altuia, a nimanui. Si atunci stai si te intrebi de mii de ori si pui aceeasi intrebare si altora a cui este vina? Vina de a te afla uneori in locul nepotrivit, in secolul nepotrivit, la locul nepotrivit si asa mai departe. A cui e vina ca unele lucruri care nu tin de tine ti se intampla? Si chiar daca multi dintre noi stam si ne intrebam a cui e vina ca Daniel e pus la o grea incercare, nu putem sa dam un raspuns coerent, dar putem ajuta. Au facut-o atat de multi oameni incat mi-am intarit din nou convingerea ca exista super oameni. Noroc ca pot sa ii si descopar.

duminică, 7 februarie 2010

Iernile copilariei mele

Afara ninge in disperare. Cel putin asa am auzit ca de aseara nu am indraznit nici sa scot nasul pe geam, dar din ce spune lumea e iarna adevarata. In locul unde am crescut eu este mereu iarna adevarata. In diminetile copilariei mele, cand ma duceam la scoala, imi inghetau genele, dar ajungeam cu bine. Iar in pauze ne dadeam cu sania, asta daca eram cuminte, iar daca nu, executam o pedeapsa. Atunci cand faceam multe nazbatii cu colegii mei eram pedepsiti de proful de mate sa stam pauza mare, la zidul din fata scolii, cand era un ger teribil. Nu eram suparati ca era frig, ne amuzam si faceam planuri de razbunare pentru copiii care indrazneau sa rada de noi. Dupa ce terminam de facut temele ma echipam si mergeam sa ma dau cu sania, schiurile sau sa joc polo cu baietii. Era o intreaga aventura, mereu aveam ceva de facut, era iarna, era zapada, adica rost de distractie si aventura. Dar acum lucrurile s-au schimbat. Nu imi mai place iarna, frigul si zapada. Asa ca astept primavara si soarele.