....

Poti incerca sa fortezi mana, la propriu sau la figurat, dar sa nu obtii nimic. Poti incerca sa tii palma caus, ca sa cada din ea ce ai reusit sa aduni. Mai poti sa tii pumnul strans, iar printre degete sa se scurga ce ai tu mai pretios. Insa ce te faci cand ai incercat toate variantele si rezultatul a fost unul dezastruos? Cred ca e recomandat sa ridici mainile sus si sa faci semnul de adio. O lupta fara cauza nu merita purtata niciodata. Iar lupta pentru care inventezi cauze, care nu exista, este cea mai mare risipa de energie. Din cand in cand eu ridic mainile.

Nostalgii

Zilele ploioase ca cea de azi imi aduc aminte de acasa. Imi aduc aminte de focul care ardea mocnit in soba, de serile lungi pe care le petreceam cu buni si cu mama, la povesti. Aici timpul trece altfel, nu neaparat mai repede, dar are o dimensiune "moderna" ca sa ii spun asa. Si totusi cand ploua, fie ca sunt acolo sau aici, sunt nostalgica.

Cantarea Cantarilor - varianta moderna

Cu nasul pitit sub plapuma, cu mintea intre vis si realitate intinde mana dupa telefon. Printre gene verifica daca mesajul care anunta minunea a fost scris. Nimic. Cu gandul ca inca nu s-a inventat telefonul care sa permita utilizatorului sa scrie un sms cu puteri supranaturale, a adormit din nou. Si in vis intamplarile au venit ca o avalansa. Era asemeni gradinilor pe care le descria Solomon in Cantarea Cantarilor. Cautarea fericirii s-a dovedit uneori un esec pana si pentru cel mai mare intelept al lumii, asa ca ce rost avea sa mai incerce si ea? Si totusi gradina lui ii placea. In spate auzea vantul si goana. Probabil de aici s-a inspirat el cand a scris in urmatoarea lui carte, Eclesiastul, ca totul e goana dupa vant. Pentru ea insa vantul ducea departe realitatea. Ciudat mod de a intretaia visul cu realitatea. Brusc dupa un colt a aparut el. Si de parca lucrurile nu ar fi suficient de complicate a aparut si inteleptul. Avea o sabie in mana. Asa cum i se povestise mai demult ca facuse si in cazul mamelor care se luptau pentru acelasi copil. Ea statea intre sabie si el. Inteleptul i-a cerut sa aleaga. Viata sau provocarea. S-a trezit. Mesajul cu minunea pe care il astepta a trezit-o. Si brusc intrebarea inteleptului din vis avea sens. Provocarea ei era el. Si acum, ca tot s-a trezit, a plecat in cautarea lui.

Provocari

Rar mi se intampla sa nu am parte de cate o persoana care sa reprezinte o adevarata provocare pentru mine. Chiar daca uneori imi doresc ca lucrurile sa mearga mai usor, simturile, gandirea si instinctul imi sunt puse la incercare, mai tot timpul, de acea persoana. Si in momentul in care decid: Gata! Pana aici!; realizez ca nu pot sa o las balta. Provocarea e mult prea mare pentru a fi abandonata, iar eu continui. De asemenea sunt convinsa ca odata ce am atins scopul, se pierde ceva, iar inevitabilul se produce. Din nou sunt pusa in situatia sa am de-a face cu cineva care reprezinta o adevarata provocare. E alcatuita din multe contradictii. Cand rezolv una, ma lovesc de alta. Am renuntat la joaca, dar intr-un anumit context am realizat ca tocmai aia ma facea fericita. Si am revenit in ring. E un antrenament dur, dar tot nu pot renunta la provocare. Ma intreb oare daca merita, daca vreau sa reusesc sau daca vreau doar sa ii arat ca s-a inselat?