Greu de imaginat, greu de atins, greu de crezut ca tocmai comisese pacatul capital. Nu era vorba de moarte, de trufie, lacomie sau mandrie. Era vorba doar de credinta ei in oameni. Ar fi vrut sa creada, pentru ca uitase cum era, si a crezut. Desi ii era frica, in delirul momentul, febra lucrurilor, s-a lasat dusa de val si a crezut. Expusese cu cateva ore inainte credinta ei ca lumea nu s-a schimbat, cutumele vor ramane acolo, iar comportamentul uman nu se schimba, oricat de multe s-ar spune. Nu a vrut sa o creada, dar nici macar nu a recunoscut ca adevarul era acolo. Mai tarziu si-a dat seama ca a comis pacatul capital: acela de a crede. I-a venit brusc in minte: "Sa nu crezi ce-ti spun acum. Vorbele-mi sunt vant nebun...Sa nu crezi ce-ti spun acum...Chiar de eu iti spun...Vei fii a mea oricum...Sa nu crezi nimic...Chiar niciun cuvant". Brusc a realizat ca din nou nu intelege in ce lume traieste. Prea complicat, prea greu si prea multa singuratate ascunsa in spatele vorbelor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu