Chiar daca ne consideram niste persoane cu capul pe umeri, plini de logica si pragmatism in toate activitatile noastre, ne place sa auzim povesti.
Amintirile bunicilor si stramosilor nostri au elemente de senzational si nemaintalnit, este nevoie doar de cineva care sa ii asculte.
Ei au luptat si pentru noi ca sa ne bucuram acum de vremuri mai bune. Au invins atunci ca acum sa fim liberi si sa ne bucuram de acest privilegiu.
In poveste mea este vorba despre un barbat cu multe calitati, un model pentru cei de astazi.
" Eram tanar. Cred ca era cam prin anii 1940, proaspat familist cu sperantele gata de zbor. Totul imi mergea bine, iubeam…”.
Facea parte din o familie bine privita in sat la el, cu un viitor stralucit in fata. Dar lucrurile bune se pierd repede si uite asa s-a trezit intr-un cosmar- ca toti cei de varsta lui. Era razboi si trebuia sa se inroleze in armata lasand in urma lacrimi si priviri incetosate de tristete.
A luptat impreuna cu prieteni si necunoscuti. Se simteau greu loviti de soarta. Iar cei pe care superiorii ii numeau dusmani el ii considera camarazi cu o soarta nefericita ca si a lui macinati de frig si durere, facand doar jocul celor de sus.
Nu sunt destule cuvinte pentru a descrie neputinta lor de a se revolta pe sistemul care ii subjuga. Singura lui ancora de evadare era libertatea gandului si a inimii. Intr-o lupta esuata a devenit prizonierul rusilor fiind batut si infometat.
Pana acum isi imaginase ca lumea nu poate sa cuprinda atata rautate dar se inselase profund si tocmai el era victima- eroul principal in filmul de groaza care rula. Il mentineau in viata amintirea sotiei si a locurilor care il asteptau in Romania.
Nu avea mancare, apa era putina iar frigul era elementul nelipsit din viata lui de acolo. Nu a dat nici un semn de viata acasa in Bucovina. Asa au trecut sapte ani, numar norocos pentru altii dar pentru el reprezenta doar un memorial al durerii.
Dupa sapte ani era din nou soare in viata lui, se terminase totul iar el scapase cu o farama de suflare. Tot ceea ce conta era viata. Acum pleca acasa, total altul de cum plecase, acum era Valogea nu mai era Vladimir. Era slabit dar isi concentra puterile pentru a ajunge la cuib.
Dar surprizele de abia acum incepeau, destinul ii forta din nou capacitatea de rezistenta, provocarea era aruncata. Ceea care ii fusese sotie era acum tot sotie dar nu a lui, ci a fratelui sau.
Imi povestea toate astea detasat, dar atunci nu cred ca se considera mai norocos decat ceilalti supravietuitori ai razboiului .
Aleasa lui nu mai primise nici o veste de la el ci doar un zvon ca el murise. Fratele lui s-a indragostit nebuneste de cumnata lui si cand i-a venit ordinul de incorporare s-a mutilat pentru a nu pleca de langa ea. Si-a taiat cateva degete de la picioare, si sfatuit de femeile batrane din sat s-a dat cu span – o planta care agrava rana la suprafata pielii dar proteja interiorul. Povestea lor s-a cladit pe o drama dar dragostea si moartea sunt elemente care mereu se contrazic una pe cealalta, niste forte invincibile pana la urma urmei.
Dar Valogea a trecut si peste asta s-a recasatorit cu o femeie extraordinara si s-a inteles bine cu fratele sau pana la moarte. A avut doua fete si un baiat care i-au daruit nepotii si nepoate( printre care si eu).
Viata a fost fericita pentru el mai tarziu datorita capacitatii lui extraordinare de a ierta nedreptatea si pe cei care il asupreau.
Acum se odihneste, dar nu a murit!; el traieste in mintea si inima celora care l-au cunoscut si l-au iubit.
Ne lipsesti mult Valogea!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu