#colectiv Confuzia ”land”

O perioadă confuză, furioasă, neliniștită, cu pleoape închise iepurește, cu somn chinuit. Pentru că viața e plină de surprize, care uneori îi acordă morții întâietate.

E tensiune, frică, frustrare. Ceva nu se leagă, ceva mai profund, nu doar niște mofturi pe care nu ai reușit să le îndeplinești. Parcă e nevoie de schimbare, dar cine să o facă? Poate de aia lucrurile au stagnat, iar ei au propășit, pentru că cei cu adevărat demni să iasă în față, nu vor. Și nu din lașitate, ci dintr-un egoism ”sănătos”. Nu vor să stea departe de cei dragi, drept urmare de multe ori își oferă ajutorul, dar din umbră.

E ușor de înțeles sau poate nu. Dacă în toată această perioadă agitată vrei să iei o scurtă pauză recomand teatrul, piesa Revizorul. Nu e ca și ”cum” ai trăda cauza, protestul sau preocuparea ultimelor zile. Pentru că vei regăsi o parte a societății, care se joacă pe scenă. Și acolo, cumva, dreptatea pare să triumfe în final sau măcar lasă speranța asta.

O piesă categoric de văzut.

Văzut de critici,  spectacol este: “atroce şi hilar,  stigmatizează vremurile noastre confuze şi consumiste, în care nu se trăieşte şi totul se negociază” (Ludmila Patlanjoglu, Cotidianul), “un taifun al minciunii primejdioase, ameninţătoare pentru o întreagă comunitate, pentru societate, pentru lume” (Mircea Morariu, Adevărul), “un spectacol complex la toate nivelurile” (Silvia Dumitrache, Observator cultural); un spectacol care - “de la prima și până la ultima replică, de la prima și până la ultima scenă jonglează cu imagini și replici bine plasate în context, bine accentuate, bine scoase în evidență, în așa fel încât dimensiunea socială a piesei lui Gogol să se suprapună aproape perfect pe realitatea contemporană (Monica Andronescu, Yorick).

Să visăm cu soarele pe pleoape

Căldura să cuprindă fața. Să uităm de zilele de luni, de alarma de dimineață, de coșmarul urât și de termenele limită.

Să visăm cu soarele pe pleoape, în plină dimineață, să respirăm și să zâmbim.

Și pentru că melodia Dinah Washington - This Bitter Earth a ”răscolit” chestii o las aici...

Invitație la teatru - Maia Morgenstern revine la TNB în "Vizita bătrânei doamne"

Am mers destul de des la spectacolele puse pe scena TNB. Este o plăcere pentru mine. Așa că vă invit cu căldură să mergeți și voi.

De data aceasta vă invit să mergeți la un spectacol de succes, în care joacă Maia  Morgenstern.

Primele reprezentaţii ale actualei stagiuni vor avea loc vineri, 9 octombrie şi sâmbătă 10 octombrie 2015, de la ora 19:00.

Cu această ocazie, Maia Morgenstern revine pe scena mare cu fascinantul personaj al Klarei Zachanassian, femeia care se întoarce acasă, bogată şi dornică de răzbunare, pregătită să-şi plătească "datoriile" faţă de cei ce i-au transformat viaţa într-un coşmar.

Alături de Maia Morgenstern, o distribuţie impresionantă dă viaţa unei poveşti desprinse parcă din zilele noastre, centrată pe o întrebare tot mai actuală: Poate un miliard de dolari să cumpere conştiinţa unui întreg oraş?

Mircea Rusu, Constantin Dinulescu, Costel Constantin, Mihai Călin, Răzvan Oprea, Marius Rizea, Dragoş Ionescu, Ovidiu Cuncea, Mihai Calotă, Mihai Munteniţă, Sorina Ştefănescu, Emilian Mârnea, Costina Ciuciulică / Fulvia Folosea, Victoria Dicu, Afrodita Androne, Erika Băieşu, Axel Moustache, Marcelo-S. Cobzariu… vă vor dezvălui o lume cu multe feţe; o societate în declin moral, unde totul se vinde, se cumpără...

#PrimaZiDeScoala Atunci si acum

Mărturisesc că de 8 ani de când m-am mutat în București #primazidescoala îmi pare un coșmar. Din rațiuni practice. Traficul devine infernal, iar călătoriile cu RATB se transformă în adevărate reality show-uri de supraviețuire junglo-urbană.

Și totuși de două zile scriu și citesc articole despre prima zi de școală, despre dotările din sălile de clasă, despre atitudinea elevilor și reacțiile profesorilor. Ce vremuri bune prind elevii de azi și totuși mulți nu merg cu drag la școală.

Nu că mă plâng, dar nu am avut o școală ca în Germania, ci una modestă cu sobă în fiecare clasă la care ne înghesuiam toți colegii când termometrul indica temperaturi de cel puțin minus zece grade. În majoritatea timpului mergeam la școală pe jos și uneori cu bicicleta.

Iarna îmi înghețau pe drum și genele, dar nu mă plângeam. Era o adevărată aventură, iar pauzele erau dedicate bătăilor cu bulgări sau ne dădeam pe derdeluș, Nu aveam sală de sport, dar nu conta asta pentru noi. Nici bazin de înot.

Iarna terenul de hockey era Moldova înghețată și ne foloseam de niște bețe și o cutie de conserve, iar când se mai încălzea cât de cât, cam ultima săptămână din iunie, piscina era tot Moldova, unde apa era rece ca gheața, dar jur că nu conta.

Țin minte că îmi era prea rușine să mă duc cu lecțiile nepregătite ca nu cumva domnul profesor Stats să îmi spună că ce îmi trebuie mie carte dacă pot să stau la coada vacii sau să mă mărit. Nu că ar fi asta ceva rău, dar parcă nu asta îmi doream de la viață.

Mai rea era pedeapsa profesorului de română Lucău, care la mici abateri te lua puțin de perciuni. Când am luat un zece la el la teză îmi aduc aminte că am fost în al noulea cer. Înseamna că îl meritasem cu adevărat.

Nu am fost ușă de biserică, dar lecțiile erau lecții (uitam să pun lemne pe foc în timp ce mă concentram pe exercițiile de mate și când ajungea mama acasă era congelator în cameră) iar joaca și expedițiile se întâmplau tot timpul după.

Nu m-a supravegheat nimeni niciodată, nu am avut Google, nu am avut Internet și s-a putut. Parcă îmi era dor de acele zile și de dojana profului de mate: Noroc Ursu că înveți bine că la câte prostii faci ar trebui să te pedepsesc zilnic.

Așa că nu au contat neapărat condițiile, ci dedicarea. A mea și a celor care m-au învățat. Și totuși  cred că e mișto să înveți într-o școală cool. Așa că voi cei care încă mai sunteți la școală să vă bucurați de aceste momente.

Despre școală, sistem recomand una rece și una caldă:

1.  3 şcoli „fiţoase” din Bucureşti, care nu sunt de… fiţe

2. Prima zi în clasa I. Eșec total!


Și bonus...foto cu câteva școli cool din București

Un altfel de jurnal

Încep să adun experiențe și momente. Încep să îmi clarific, pe zi ce trece, ce mă bucură. Senzații, mâncăruri, principii, cărți, filme, oameni.

Zilele dedicate mie sunt cele mai prețioase. La fel cum mă bucură când îmi cheltuiesc banii pe mici ședințe de relaxare la cosmetică. Cu alea rămân.

Apreciez cu o candoare rară acele dimineți când primesc sms: Mi-au făcut o cafea foarte bună.

Ador, în continuare, să merg desculță. Cred că asta e unul dintre lucurile care îmi lipsesc enorm de când m-am mutat în București.

Mirosul de ardei copți, mirosul de vinete coapte, gustul scrâjelelor, limonada și lista micilor plăceri vinovate poate continua.

Îmi place că e acea perioadă în care se cristalizează prieteniile. Fără gesturi dramatice pentru a adera într-un grup, ci doar viața de zi cu zi povestită dramatic, ironic sau cu umor persoanelor care ți-au fost alături, într-un fel sau altul, în ultimii ani.

Mă satisface detașarea cu care văd lucrurile despre care acum 2 - 3 ani credeam că, dacă nu le dețin, nu sunt completă.

Relaxarea de a purta ce vreau eu, pentru că așa am avut chef. Puterea de a spune nu, cu hotărâre, dacă constat că nu e în regulă.

Evident că nu e totul perfect, dar cu pași mici lucrurile se îmbunătățesc.