O să fie bine! In memoriam

Septembrie nu e o lună de care vreau să îmi aduc aminte, mai ales în ultimii doi ani. Pentru că de atunci cea care îmi spunea mereu "o să fie bine" a încetat să existe.

De atunci nu mai sunt zece feluri de prăjituri, foc în sobă, certuri pe probleme politice, scrâjele sau lumea explicată în cuvinte simple, dar clare.

Îmi este extrem de dor să mai aud o dată: O să fie bine! şi chiar să fie.

Amara de luni

Cine ar fi crezut că e atât de greu să comunici? Mai ales că la început a fost Cuvântul. Îmi e greu să cred că nu am reuşit să îl stăpânim cu adevărat după mii de ani şi stăm cel mai prost tot la capitolul comunicare. Ori vorbim prea mult, ori deloc, ori urât, ori cu venin, dar foarte rar comunicarea îşi atinge adevăratul scop şi potenţial.

Nu putea să existe o altă soluţie?

Another story - XX

Confuziile legate de reciprocitate, în materie de sex, i se păreau cele mai derutante. În ciuda faptului că se afla printre cele mai vechi practici din lume, regulile au fost complicate şi, culmea, inversate. Ei nu îşi mai doresc, iar ele da.

Ca să nu se mai gândească şi la restul variantelor, care îşi fac loc cu greu chiar şi în cele mai perverse minţi. Descoperise că era perfect doar sexul din cărţi, deşi metaforele au şi ele scăpări. Pentru că evident hiperbolele nu au ce căuta, nici la ei, nici la ele.

Se întreba ce era normalitatea în sex? Care era numărul magic sau unde se oprea limita fanteziilor sexuale? Sau poate doar metafizica rezolva problemele si duce spre un rezultat neasteptat, dar placut?

Perfectiunea este greu de atins, asa ca nimeni nu mai detine secretul unei relatii perfecte. E ca si cum fiecare bucatar devine unic datorita ingredientelor, conventionale sau mai putin indraznete, le pune în felul pe care il gateste.

Daca unii stiu cand sa renunte, altii o pot duce asa toata viata. Sau totul se poate destrama in cinci minute, in timp ce partenerii din alte cupluri traiesc pentru a se certa.

Nu aflase formula, nici macar pe pielea ei, din contra, se lupta cu frica. Teama de normalitate, rutina, imbratisare, cuvinte de dor.

Mirări

Existenţa extratereştrilor este încă pusă sub îndoială, deşi mai nou tind să cred că există suficiente dovezi care o certifică. Mă rog, vorbesc aici de o subspecie, care s-a adaptat atât de bine la existenţa umană, încât îi recunoşti foarte greu. Mai am nişte şocuri când îi descopăr, de aceea centrul vieţii mele se zguduie din temelii. Sunt încă la faza de revoltă, după care vine aia de încercare de înţelegere a mecanismului, iar când o să aflu secretul promit să îl dezvălui. Iar trăiesc în partea greşită de lume. Pffooaiii....!

Interruptus

Am uneori un avant idealist, adesea inainte sa adorm, cand ma lupt cu insomniile. Il uit dimineata ca sunt prea suparata si concentrata sa nu ma impiedic pe strada, din cauza ca sunt foarte adormita. Ajung la birou si caut, citesc, mi se pare ca mi se lumineaza mintea, dupa care ma deprim si imi spun: degeaba, lucrurile raman la fel. Ma revolt cand mai aud cuvinte precum: vreau sa schimb lumea, pentru ca nu cred in discursurile motivationale. Pe de alta parte ii admir pe cei care fac lucrurile putin altfel, iar la final au un rezultat care ma face sa vreau sa pot sa plang de fericire. Imi place cand ma afund in lectura unor texte scrise de persoane care in cele mai naturale cuvinte expun cele mai dureroase adevaruri. (Exemplu: Fericirea are 5,5 grame) sau se folosesc de umor pentru a expune o istorie neinvatata de decenii sau poate secole. Uneori cad in pacatul asumarii, dar mi se pare ca nu am cum sa imi insel instinctul. In consecinta, unii se supara pe mine, eu pe ei, iar spre final ne impacam, ori nu. Inca ma bucur ca intalnesc oameni pe care ii admir, desi au avut parte de momente nasoale in viata, dar in acelasi timp ma intristez pentru cei care mi-au dovedit reversul. Pentru ca in multe privinte imi doream sa fiu asemeni lor, pentru ca erau buni, aspiram la asta, dar mi-au aratat ca au fisuri mari de caracter. Asa ca ma intreb: pot sa imi doresc sa mai fiu ca ei sau e mai bine sa fiu eu, bineinteles cu scopul nealterat spre perfectionare!? De asemenea, ma lupt pentru o minima comoditate, care imi permite pe de alta parte sa mai am grija de mine, de suflet vorbind. Pe de alta parte daca provocarile ar fi mai mari poate as dobandi mai multe in ceea ce priveste cariera. Dar citesc articole ca asta: The Economist: Journalists under fire si imi piere curajul. Asa ca imi tot vine in minte melodia de la The Doors: Light My Fire



"A fi in stare sa te daruiesti in intregime, fata nicio retinere, e cea mai mare bucurie pe care ti-o poate ingadui viata. Iubirea adevarata incepe de la acest punct de disolutie. Viata personala se intemeiaza pe dependenta, pe dependenta reciproca. Societatea e un agregat de persoane interdependente. Exista o viata si mai bogata dincolo de palisada societatii, dincolo de viata personala, dar nu o poti cunoaste si nu poti accede la ea pana n-ai strabatut mai intai inaltimile si depresiunile junglei personale", zice Henry Miller, in Sexus.

P.S. Si inca nu imi aduc aminte ce lucru aveam azi noapte in minte, inainte sa adorm, dar stiu sigur ca era ceva demn de scris.