joi, 5 septembrie 2013

Schite de familie - II

Nu am multe frici fizice, cateva imateriale, care pot parea normale sau putin exagerate. Dar de cateva zile ma chinuie una, pe care tot incerc sa o infrunt.

Imi e frica tare ca incep sa o uit, ca amintirile devin tot mai diluate, ca dorul doare la fel de tare, insa imaginea ei se scurge difuz prin minte.

Sunt deja trei ani si de cate ori trec pe la casa ei, unde mi-am petrecut jumatate din viata,dar acum imi vine sa fug de acolo pentru ca fara prezenta si zambetul ei totul pare infricosator si pustiu.

Parca m-as inveli cu cliseul "wake up when september ends" pentru ca doare prea tare. Si totusi imi aduc aminte cand ma trezea in fiecare dimineata, cu o voce calda, sa imi spuna ca e timpul sa plec la scoala, dupa ce facuse deja focul si era cald in casa.

Nu conta ce pofte culinare aveam, de fiecare data se apuca de gatit. Se asigura ca din pensia ei mica imi da si mie bani de buzunar sa imi cumpar ceva dulce.

Imi multumea de fiecare data cand o ajutam. Nu o sa ii uit degetele lungi...poate trebuia sa fie pianista, gustul impecabil pentru haine, bunatatea si altruismul.

Era frumoasa. Uneori ma intreb daca nu cumva o parte din ea sunt eu acum. Si daca nu imi doresc sa fie asa! Imi e tare dor.

2 comentarii:

Mihai spunea...

Bunica?

Ma bucur ca am fost coleg cu o persoana care scrie si simte asa...

Irina Mirela Ursu spunea...

@Mihai Da, bunica. Multumesc. Tu cum esti? Toate bune?