luni, 18 februarie 2013

Nevoia de "closure"

Conceptul de "fast information" este un minus al societăţii de ieri, azi şi cel mai probabil de mâine. Au fost numeroase cazuri de isterie televizată sau pe site-urile de ştiri, care se întreceau în news alert-uri, care au dispărut din memoria colectivă la fel de repede cum s-au inflamat. Sunt atât de multe subiecte care merită o închidere, o concluzie, dar care au fost abandonate. Unele lucruri nu trebuie uitate. Eu am mai multe întrebări, legate de subiecte vechi, aruncate sub preş. De exemplu: Cum se face că domnul Sima încă nu a fost prins? De ce Cristian Rădulescu este în continuare liderul PDL în Senat deşi are probleme de incompatibilitate pe care cu siguranţă nu le-a lămurit? De ce USL nu a reuşit să treacă legea care să interzică traseismul politicienilor, deşi Victor Ponta de nenumărate ori striga din gură de şarpe că o să facă asta? Când o să avem decizii corecte în dosarul lui Cătălin Voicu? Când îşi va lămuri "independenţa" stranie Sorin Oprescu? Da, uneori vreau prea multe. E destul de evident că în ultimul timp agenda e dictată de news alert-uri. Şi uneori e păcat să fim incluşi în rândul celor care stau doar 3,5 secunde pe un text, pentru ca detaliile fac de multe ori diferenţa.

4 comentarii:

gigi tepus spunea...

Cred că este limpede faptul că opinia publică nu este întotdeauna interesată de finalul alertelor de știri . Pentru a demonstra celorlalți că sunt bine informați , telespectatorii sunt avizi de noutăți . Chiar dacă habar n-au cum se termină știrile de leri . Adică , din păcate , totul e cancan , ca să zic așa !Asta-i opinia publică din România ! Din păcate !

Irina Ursu spunea...

@Gigi Din pacate. Poate se schimba ceva

Cougar spunea...

uuuu, wicked.

fanel spunea...

Pe ce baza sa fie prins dl Sima?!? A facut plangere vreun pagubit?? Au stiut unde investesc?? S-au bucurat ca investesc in insule si nu platesc impozite?!?? Dl Sima e acoperit de lacomia celor care au vrut mai mult si fara taxe.

Domnia si prostia combinate in risc se platesc, fiecare platim la timpul nostru.

Cica urmeaza sa vedem o carte despre subiect, probabil un soi de "statement" din partea Dlui Sima.