Tiparele sau eseu despre frica

Am fost tentata sa cred ca, involuntar, cautam anumite tipare, cand e vorba de relatiile cu ceilalti. Suntem tentati sa comparam "noul" cu un acel cineva care si-a lasat amprenta asupra vietii noastre. Tindem sa refuzam sa acceptam un alt tipar, de frica ca s-ar putea sa ajunga sa ne placa mai mult decat cu ceea ce am fost noi obisnuiti. Dar se ajunge intr-un punct in care te vindeci. Poate manata de lehamite, de dezamagire sau pur si simplu vrei sa incerci altceva. Si te cuprinde fascinatia. Esti uimita ca te redescoperi pe tine in celalalt. E dificil, totusi, cand ajungi la momentul in care realizezi speriata ca nu ai instructiuni. Te blochezi, incerci sa rationezi, cand nu primesti reactii. Dar panica trece cand iti aduci aminte ca nimic din ceea ce stiai, din vechiul tipar, nu se aplica la cel actual. Si iti regandesti sistemul de a gandi si actiona. Practic te adaptezi din mers la situatie, inveti din greseli, intuiesti, intrebi si mergi pe varfuri. Pentru ca ai realizat ca esti fericita. Uneori schimbarea tiparului este metoda perfecta de a te regasi pe tine in celalalt. Ca, stiti voi, comoditatea nu inseamna neaparat fericire, poate doar resemnare si frica de schimbare.