In asteptarea unui miracol

Incep sa am o perceptie ciudata asupra timpului, una deficitara de altfel. Ori nu imi ajunge si ma trezesc ca e marti, desi intentionam sa scriu pe blog inca de duminica. De obicei mi se intampla asa cand muncesc in weekend si pentru ca 12 ore scriu la foc automat diverse, seara ajuns sa constat ca nu mai am nicio sclipire ca sa scriu pentru suflet. De altfel, mi se mai intampla sa imi doresc sa treaca timpul repede, pentru ca sunt in asteptarea unui mic miracol, si sper ca fiecare dimineata in care ma trezesc o sa mi-l aduca, gata indeplinit, impachetat in raze de soare. Asa ca ma lupt cu relationarea mea fata de timp....ba trece greu, ba prea usor. Ba imi vine sa fug de scris ca sa pot citi. Cand citesc abandonez pentru cateva minute ca sa scriu un sms. Si uite asa am invatat sa gandesc mai mult in intrebari, bine ticluite de altfel. Un fel de psihologie inversa, dar care nu m-a ajutat intr-o situtie recenta. E nasol cand te tradeaza propria minte, ca corpul stim ca o face mult mai des. Mai dificil e cu mintea. Asa ca am mai multe teme de rezolvat pana la sfarsitul anului, care culmea e din ce in ce mai aproape. E cam plina agenda mea, dar intre timp ma duc sa dorm. Mai ales ca e probabil ca maine dimineata miracolul sa se fi indeplinit.