In timp ce unii se lupta cu astenia de primavara, altii se lupta pentru libertate sau cu propria frica ca au ramas sub daramaturi. De la un capat al lumii, la altul, evenimentele se succed cu repeziciune, presarate cu idealuri sau teroare. Si totusi ii leaga ceva pe toti: speranta. Cu toate ca gradele de intensitate sunt diferite. Cei din Republica Moldova spera ca vor scapa de un sistem opresiv de conducere, italienii afectati de cutremur spera ca cei dragi mai sunt in viata si restul spera la vremuri mai bune. Am fost impresionata azi de batranica, de 98 de ani, care a fost salvata de sub daramaturi, dupa 30 de ore, si a spus ca in tot timpul asta a crosetat. Cat de impacat sa fii cu tine, cu viata, cu cei dragi ca intr-o asemenea criza sa crosetezi? Cred ca in timpul vietii ei a reusit sa adune intelepciunea necesara ca sa aiba calm in momentele cele mai grele. Plus ca a mai trecut printr-un cutremur in 1915. Cati dintre noi putem spera ca vom avea parte de asta? Eu pot doar sa sper sa am parte de macar un procent din calmul lui Ines D'Alessandro. "Ho lottato tutta la vita, adesso bisogna avere coraggio" - "Am luptat toata viata, acum am nevoie de curaj"- este declaratia pe care a dat-o pentru Ansa. Victimele isi spun povestea pe bloguri, impartasesc experienta intregii lumi. Poate citindu-le o sa fim mai recunoscatori azi pentru ce avem, ca nu se stie maine ce se poate intampla. Azi m-am gandit la viitor pentru ca am fost inspaimantata de prezent.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu