Mergeam grabita pe alee, pierduta in acel ceva care imi lasase un gust ciudat in vis. Paseam mai mult in gol cand m-am trezit cu fata in vid. M-am speriat si am tipat. Dar sunetele se pierd in vid, asa cum se pierde roua de vara printre firele de iarba. Era foarte ciudat. Un vid in mijlocul unui oras aglomerat care nu te lasa sa fii singur aproape niciodata. Am sperat ca pot sa alerg, dar m-am blocat. Si asa am avut o revelatie imensa: era vidul in care imi lasam visele urate, cosmarurile si ramaneam doar cu speranta. Mi-am plecat capul, mi-am lasat sinele negativist sa plece. Si in fuziunea asta m-am regasit. Chiar daca am pierdut o parte din mine, o sa recuperez cu viitor. O sa completez acolo cu piese din eul meu viitor, cel care a trait in afara vidului. M-am intors, dar nu mai paseam grabita pe alee. Mergeam alene pentru ca eram mai usoara. Ba chiar zburam, eram o libelula.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu