Nu stiu daca e de vina subiectul sau doar faptul ca sunt bolnava,dar nu prea imi gasesc cuvintele. Cand mi-am dat seama de simptomele bolii mele eram devastata, nu stiam incotro se va indrepta viata mea. Era in joc tot viitorul meu ambitios, dar nu mai puteam recupera nimic. Verdictul era dat: boala grava. Era inuman… ma intrebam din cinci in cinci minute:”De ce eu?”; si asa am ajuns la concluzia ca trebuie sa trag un pacat al stramosilor mei, ca cei in viata nu aveau asa ceva. Am inceput procesele de constiinta; unde era eroarea strecurata? poate din neatentie …sau ma expusesem prea evident unui mod nesanatos de a privi viata si m-am ales cu acest stigmat si sufeream asemenea Patriciei Arquete in filmul cu acelasi nume. Cine a spus ca nu vor fi dureri s-a inselat amarnic, eu puteam sa dovedesc asta fara sa ma straduiesc mult, se observa de la distanta faptul ca sufeream. Ca orice mama care isi cunoaste bine copilul, si la mine tot ea si-a dat cu parerea ca ceva s-a schimbat, curand toata familia ma dezaproba era prea de tot sa li se intample tocmai lor rusinea asta.
O vorba veche spune ca timpul le rezolva pe toate si asa am ajuns sa ma iubesc pe mine cu acest mare neajuns care atingea cote inalte in momentele de maxim interes. Ma simteam la nadirul clipelor cand eram in crize. Trist e faptul ca si acum ma simt rau, dar mai presus de toate datoria apoi tratarea maladiei. Suspansul ma omoara si ce tie nu iti place altuia nu ii face deci sunt bolnva de…………. Nu pot!!!!!!!! De ……………. Lene!!!! Nu radeti!!! Chiar sunt bolnava si nu ma pot trata… Poate va strange si pentru mine cineva fonduri pentru a putea fi vindecata. Exista un remediu( am descoperit asta in urma multor teste): mersul al cumparaturi si la cinema. Astept voluntarii sa ma contacteze! Traiesc cu speranta ca ma veti salva, va pup!; si nu uitati ca…ma doare astenia!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu