Mărturisesc că de 8 ani de când m-am mutat în București #primazidescoala îmi pare un coșmar. Din rațiuni practice. Traficul devine infernal, iar călătoriile cu RATB se transformă în adevărate reality show-uri de supraviețuire junglo-urbană.
Și totuși de două zile scriu și citesc articole despre prima zi de școală, despre dotările din sălile de clasă, despre atitudinea elevilor și reacțiile profesorilor. Ce vremuri bune prind elevii de azi și totuși mulți nu merg cu drag la școală.
Nu că mă plâng, dar nu am avut o
școală ca în Germania, ci una modestă cu sobă în fiecare clasă la care ne înghesuiam toți colegii când termometrul indica temperaturi de cel puțin minus zece grade. În majoritatea timpului mergeam la școală pe jos și uneori cu bicicleta.
Iarna îmi înghețau pe drum și genele, dar nu mă plângeam. Era o adevărată aventură, iar pauzele erau dedicate bătăilor cu bulgări sau ne dădeam pe derdeluș, Nu aveam sală de sport, dar nu conta asta pentru noi. Nici bazin de înot.
Iarna terenul de hockey era Moldova înghețată și ne foloseam de niște bețe și o cutie de conserve, iar când se mai încălzea cât de cât, cam ultima săptămână din iunie, piscina era tot Moldova, unde apa era rece ca gheața, dar jur că nu conta.
Țin minte că îmi era prea rușine să mă duc cu lecțiile nepregătite ca nu cumva domnul profesor Stats să îmi spună că ce îmi trebuie mie carte dacă pot să stau la coada vacii sau să mă mărit. Nu că ar fi asta ceva rău, dar parcă nu asta îmi doream de la viață.
Mai rea era pedeapsa profesorului de română Lucău, care la mici abateri te lua puțin de perciuni. Când am luat un zece la el la teză îmi aduc aminte că am fost în al noulea cer. Înseamna că îl meritasem cu adevărat.
Nu am fost ușă de biserică, dar lecțiile erau lecții (uitam să pun lemne pe foc în timp ce mă concentram pe exercițiile de mate și când ajungea mama acasă era congelator în cameră) iar joaca și expedițiile se întâmplau tot timpul după.
Nu m-a supravegheat nimeni niciodată, nu am avut Google, nu am avut Internet și s-a putut. Parcă îmi era dor de acele zile și de dojana profului de mate: Noroc Ursu că înveți bine că la câte prostii faci ar trebui să te pedepsesc zilnic.
Așa că nu au contat neapărat condițiile, ci dedicarea. A mea și a celor care m-au învățat. Și totuși cred că e mișto să înveți într-o școală cool. Așa că voi cei care încă mai sunteți la școală să vă bucurați de aceste momente.
Despre școală, sistem recomand una rece și una caldă:
1.
3 şcoli „fiţoase” din Bucureşti, care nu sunt de… fiţe
2.
Prima zi în clasa I. Eșec total!
Și bonus...foto cu câteva școli cool din București
