Experimentul lunii iunie

"Iubesc lumea, oamenii nu ii suport!" Uneori ma regasesc in postura descrisa. E usor sa iubesti lumea, ca ansamblu, ca o masa care este departe de mine.

E usor sa empatizez, atunci cand citesc presa internationala sau ma uit la filme, cu toti cei care au parte de tragedii. Le doresc tot binele si capacitatea de a reusi sa isi rezolve dilemele. Dar mai greu imi este cu cei din imediata apropiere. E dificil sa ai rabdare, sa te gandesti dincolo de tine.

Si tocmai cand aveam aceste framantari mi s-a propus sa particip la un mic experiment. Timp de o luna, in fiecare dimineata, sa citesc 1 Corinteni 13. Am acceptat provocarea.  

1 Corinteni 13

Chiar daca as vorbi in limbi omenesti si ingeresti, si n-as avea dragoste, sunt o arama sunatoare sau un chimval zanganitor. Si chiar daca as avea darul prorociei si as cunoaste toate tainele si toata stiinta; chiar daca as avea toata credinta, asa incat sa mut si muntii, si n-as avea dragoste, nu sunt nimic. Si chiar daca mi-as imparti toata averea pentru hrana saracilor, chiar daca mi-as da trupul sa fie ars, si n-as avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic. Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate; dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar,acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul. Dragostea nu va pieri niciodata. Prorociile se vor sfarsi; limbile vor inceta; cunostinta va avea sfarsit. Caci cunoastem in parte si prorocim in parte; dar, cand va veni ce este desavarsit, acest "in parte" se va sfarsi. Cand eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil, gandeam ca un copil; cand m-am facut om mare, am lepadat ce era copilaresc.Acum, vedem ca intr-o oglinda, in chip intunecos; dar atunci, vom vedea fata in fata. Acum, cunosc in parte; dar atunci, voi cunoaste deplin, asa cum am fost si eu cunoscut pe deplin.Acum, dar, raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

Imi doresc ca pe 1 iulie sa pot spune ca am inteles macar un procent din ceea ce inseamna dragoste. Si nu ma refer dragostea la cea pentru o singura persoana, ci la cea pentru toti cei din jurul meu.

Sa pot spune: "Iubesc lumea si pe toti oamenii"!

Confesiunea unei foste dependente

Dependenta are multe forme: de persoane, de lucruri, de principii, de alimente, bauturi sau droguri. Sunt nelipsite din rutina zilnica si nu te poti debarasa usor de ele.

Fac parte din tine si de cele mai multe ori iti asigura un confort sau o stare de bine. Recent mi-am dat seama ca am fost dependenta de stiri.

Si asta s-a intamplat pentru ca am avut sevraj dupa ce am decis sa ma orientez spre partea editoriala care implica si bagajul de experiente de viata, nu doar cel care sa raspunda la cele cinci intrebari: unde, cand, cum, cine si de ce?

La fiecare eveniment major ma activam si vroiam sa fiu cea care da  prima. Erau momente in care simteam ca nu imi aflu locul in noua lume, de parca se juca filmul altcuiva si eram o voyeurista.

A fost greu sa scap de obiectivism si sa ma imprietenesc cu subiectivismul argumentat. Dependenta asta de stiri se manifesta si fizic, dupa care in plan mental.

Si in perioadele de sevraj se ridicau multe semne de intrebare. Incep sa imi revin, mintea mea se reorentieaza spre lucrurile frumoase, alea care te fac sa zambesti si sa lasi undeva in fundal frustrarile, ca in general, idiotii rau voitori conduc destinele celor multi.

Evident ca o sa urmaresc in continuare stirile, cred ca asta deja imi e scrisa in codul genetic si o sa ma insoteasca pana la ultima suflare. Dar nu o sa imi consume energia si nici visele. Pentru ca m-am vindecat de dependenta de stiri.

Another story - XXIII

Buna seara! De atat timp a avut nevoie ca sa il priveasca.

A lovit-o ca un fulger. S-a ascuns dupa cuvintele ei si a celorlalti, dar de fapt le auzea doar pe ale lui.

Si dupa acel buna seara stia ca e complicat, pentru ca niciodata legea atractiei nu are articole simple. Mereu sunt adaugiri la ea, se revizuieste constant, unele articole se abroga simultan cu altele care de abia intra in vigoare.

A trait intens, cat pentru o viata, pentru ca nu stia daca se vor mai vedea vreodata. Si asta pentru ca erau unul langa altul, cu vibratiile strans imbratisate,si totusi in universuri diferite.

Nu s-a intamplat nimic. A reusit doar sa ii smulga o scurta confesiune. Asta i-a facut pofta. Parca stia multe despre el, doar din acele zece cuvinte care insumau marturisirea.

Oare cum se puteau contopi dorintele?

I-a ramas in minte, in vis si pe retina. Se putea jura ca i-ar fi schitat perfect portretul, chiar si in somn. Desi ar fi fost unul trist, dramatic, pentru ca asa l-a simtit.

Si ea era trista pentru ca in ciuda faptului ca traiau in  era informatiilor instant nu avea cum sa dea de el ca sa ii spuna ca rezolvau problema de care mentionase.

Imbratisarea eului putea sa fie placerea lui, doar trebuia sa ceara. Conturul chipului i se plimba prin minte, iar vibratia pe sub piele.

Chiar ii pregatise lista cu melodiile promise. Si totusi el era intr-o alta galaxie, atat de aproape si totusi atat de departe.

Ii ocupa atat de mult gandurile in ultimul timp, incat nu stia cum sa se descurce cu asta. Si totusi semnul nu se arata nicaieri.

Se gandea la el in timp ce cauta tratamentul la obsesie.

Another story - XXII

Imperfectiuni sau trasaturi pe care si le dorea. Asta observa in ultimul timp la oamenii pe care ii vedea zilnic.

Studia cu mult mai multa atentie, pentru ca vroia sa isi intipareasca in minte semnele distincte. Astea erau importante pentru a deslusi psihologia umana.

S-a tot straduit sa faca asta, dar cu cat vroia sa inteleaga mai multe se ridicau alte semne de intrebare. A cerut raspunsuri, dar tot ce a primit au fost doar ezitari, glume si puncte de suspensie.

Da...observa in monolog acele puncte de suspensie cand cerea un raspuns sincer. I se parea ca partenerul de dialog era doar o pasare care vede geamul drept cheia spre libertate, dar nu facea nimic altceva decat sa se ameteasca singur.

Asa si-a dat seama ca intotdeuna raspunsurile ori si le da singura, ori renunta la intrebari. Si asa ajungea sa inteleaga uneori de ce e mai bine sa iti urmezi instinctul animalic, cand e vorba de lucrurile simple.

Pentru ca asa nu se nasc intrebari, ci doar pare firesc sa iti doresti sa supravietuiesti.

Schite de familie

Stiam ca se gandeste la ceva de fiecare data cand isi rasucea intre degete o bucla. Am imaginea asta cu tata inca din copilarie. Doar culoarea parului s-a modificat gradual, de la negru taciune la un gri intercalat de alb.

Cand vorbim chestii serioase, in rarele momente cand ne vedem, inca se mai joaca cu degetele in par. Poate ca si el isi aduce aminte ca de la "baietoiul lui tata" vorbeste acum cu Irina, care ii spune, pe sarite, ca de multe ori nu ii place viata de adult.

Mi se pare ca uneori vrea sa imi spuna ca ii pare si lui rau ca nu mai am varsta cand imi povestea ce a vazut el in tarile de dincolo de granita, cand imi ascundea cheia de la casa ca sa verifice daca m-am intors devreme acasa, cand imi spunea amuzat ca iar am luat note pe ochi frumosi pentru ca nu ma vede niciodata invatand.

Imi pare si mie rau dupa acei ani in care mi se parea ca sunt cel mai fericit copil din lume pentru ca imi aducea bicicleta la care visam, ciocolata cu iaurt de capsuni sau scuterul cu care aveam sa impresionez 90% din populatia masculina din zona cand ma plimbam cu el.

Si eu duc lipsa acelor momente si as vrea de multe ori sa ii spun asta, dar nu mi se pare adecvat. Ma tem uneori ca o sa creada ca nu mi-a insuflat curajul necesar sa infrunt viata, regulile de etica dupa care el s-a ghidat de cand il stiu sau nelinistea lui continua de a cauta perfectiunea.

In schimb povestim ce ni se intampla peste saptamana si, uneori, ne exprimam cu voce tare dragostea ce ne-o purtam. Insa ma surprind si pe mine adesea jucandu-ma cu o suvita de par, cand ma gandesc cum sa trec cu brio de provocarile vietii de adult.

 Mama da dovada de o mare abnegatie. Mi-o aduc aminte, in perioada copilariei, ca de multe ori prelua sarcinile mele si acum imi pare rau ca mi se parea normal sa faca asta. Avea momente cand ne tinea loc si de tata, care era plecat mult de acasa.

De aia i-au revenit unele sarcini mai grele, dar metodele nu au dat gres. A fost nevoita ca sa arunce dupa mine multi papuci de casa, pentru ca altfel nu reusea sa ma faca sa fiu ordonata. Acum sunt si ii terorizez si pe altii.

M-a invatat sa cred, sa ma rog si sa nu raspund la rau cu rau. Cand ma abat de la principiile astea imi aduc aminte din nou de ce nu imi place sa fiu mare. Povestim des la telefon, avem discutii in contradictoriu, dar nu stiu cum face pentru ca mereu "ma pune pe picioare" cand simt ca mi s-au inecat toate corabiile.

Aproape tot timpul era zambitoare bunica. Cred ca lumea asta are nevoie de milioane de femei ca ea ca sa invete din nou ce inseamna cu adevarat sa fii om. Poate unele regrete le am pentru ca nu reusesc sa imit macar o parte din ceea ce facea ea.

O intoarcere la radacini cred ca e nimerita in momentele in care incerci sa te pozitionezi/repozitionezi in raport cu tine si cu cei din jur.