marți, 16 aprilie 2013

Schite de familie

Stiam ca se gandeste la ceva de fiecare data cand isi rasucea intre degete o bucla. Am imaginea asta cu tata inca din copilarie. Doar culoarea parului s-a modificat gradual, de la negru taciune la un gri intercalat de alb.

Cand vorbim chestii serioase, in rarele momente cand ne vedem, inca se mai joaca cu degetele in par. Poate ca si el isi aduce aminte ca de la "baietoiul lui tata" vorbeste acum cu Irina, care ii spune, pe sarite, ca de multe ori nu ii place viata de adult.

Mi se pare ca uneori vrea sa imi spuna ca ii pare si lui rau ca nu mai am varsta cand imi povestea ce a vazut el in tarile de dincolo de granita, cand imi ascundea cheia de la casa ca sa verifice daca m-am intors devreme acasa, cand imi spunea amuzat ca iar am luat note pe ochi frumosi pentru ca nu ma vede niciodata invatand.

Imi pare si mie rau dupa acei ani in care mi se parea ca sunt cel mai fericit copil din lume pentru ca imi aducea bicicleta la care visam, ciocolata cu iaurt de capsuni sau scuterul cu care aveam sa impresionez 90% din populatia masculina din zona cand ma plimbam cu el.

Si eu duc lipsa acelor momente si as vrea de multe ori sa ii spun asta, dar nu mi se pare adecvat. Ma tem uneori ca o sa creada ca nu mi-a insuflat curajul necesar sa infrunt viata, regulile de etica dupa care el s-a ghidat de cand il stiu sau nelinistea lui continua de a cauta perfectiunea.

In schimb povestim ce ni se intampla peste saptamana si, uneori, ne exprimam cu voce tare dragostea ce ne-o purtam. Insa ma surprind si pe mine adesea jucandu-ma cu o suvita de par, cand ma gandesc cum sa trec cu brio de provocarile vietii de adult.

 Mama da dovada de o mare abnegatie. Mi-o aduc aminte, in perioada copilariei, ca de multe ori prelua sarcinile mele si acum imi pare rau ca mi se parea normal sa faca asta. Avea momente cand ne tinea loc si de tata, care era plecat mult de acasa.

De aia i-au revenit unele sarcini mai grele, dar metodele nu au dat gres. A fost nevoita ca sa arunce dupa mine multi papuci de casa, pentru ca altfel nu reusea sa ma faca sa fiu ordonata. Acum sunt si ii terorizez si pe altii.

M-a invatat sa cred, sa ma rog si sa nu raspund la rau cu rau. Cand ma abat de la principiile astea imi aduc aminte din nou de ce nu imi place sa fiu mare. Povestim des la telefon, avem discutii in contradictoriu, dar nu stiu cum face pentru ca mereu "ma pune pe picioare" cand simt ca mi s-au inecat toate corabiile.

Aproape tot timpul era zambitoare bunica. Cred ca lumea asta are nevoie de milioane de femei ca ea ca sa invete din nou ce inseamna cu adevarat sa fii om. Poate unele regrete le am pentru ca nu reusesc sa imit macar o parte din ceea ce facea ea.

O intoarcere la radacini cred ca e nimerita in momentele in care incerci sa te pozitionezi/repozitionezi in raport cu tine si cu cei din jur.



6 comentarii:

Anonim spunea...

absolut adevarat si induiosator in acelasi timp!pe unii ai ai,pe altii nu,invatam din trecut sa traim frumos prezentul!sant cu ochii pe continuarea articolului

Irina Mirela Ursu spunea...

@Anonim O sa incerc sa scriu continuarea

crema hidratanta spunea...

Poti sa raspunzi la rau cu optimism atunci cand este in favoarea ta.

Anonim spunea...

Saved as a favorite, I really like your blog!

Also visit my weblog ... waist to height calculator

Irina Mirela Ursu spunea...

@Anonim Tnx!

Irina Mirela Ursu spunea...

@crema hidratanta: Da, desi uneori este foarte greu sa faci asta.