Take Vivil, kissing is imminent

"My mom told me: Don't take candy from strangers. But I don't always listen to my mom. So I took Vivil". Il priveam fix, nu am spus nimic, dar cu un gest de indiferenta i-am luat bomboana. Precipitat, vizibil emotionat, a inceput sa turuie langa mine. Eu savuram si retraiam, asemeni lui Proust, o parte din copilarie. Cu ochii negri scantaietori in care i se oglindea pasiunea, il auzeam, asa in fundal cum imi spunea ca mi-a oferit o "dulcegarie" fara zahar si cu vitamine. Imi era greu sa ma concentrez pentru ca simteam gustul aromei marului verde, din multele zile cand stateam tolanita pe iarba cu o carte in mana. Gandurile au galopat prin "era" adolescentei, la primul sarut cu gust de menta, apoi la prima imbratisare cu aroma de miere si trairi tropicale. Cand m-a prins de mana am retrait aroma diminetii, de latte Macchiato fara zahar. M-am intors, am luat Vivil, pentru ca sarutul era iminent. Inca traim intr-o lume dulce, pe care trebuie sa o pastram sanatoasa, fara zahar, doar cu multivitamine si emotii. Si Vivilul nu trebuie sa lipseasca niciodata din buzunar, ca nu se stie niciodata cand flirtul se transforma in senzualitate. "Take Vivil, kissing is imminent".

Sursa foto: EV

Sa luptam pentru metafora!

"O metafora e mai greu de cucerit decat o tara!". Cum insa in zilele noastre notiunea de tara e greu sa o definesti, metafora a fost ascunsa sau uitata. Urmaresc de cateva saptamani numeroasele articole aparute pe tema disparitiei presei si a jurnalistilor de calitate, adica moartea "metaforei", intr-o tara cucerita deja de populism, politica, informatii pe surse, scarba sau blazare. Dar virusul nu a ajuns doar in presa "serioasa", ci si in "presa frumoasa". Extazul mi s-a tranformat in dezamagire saptamana trecuta cand mi-am cumparat revista preferata. E o traditie de familie, o citesc de cel putin zece ani si rar mi s-a intamplat sa ratez vreun numar. Insa, pe luna ce trece articolele se imputineaza odata cu paginile. Pana acum imi rezervam pe putin 6 ore in weekend sa o savurez, sa suspin, sa visez ca atunci cand presa va fi platita o sa pot sa imi cumpar poseta Coco Chanel la care visez de 10 ani, sa devorez articolele si sa ma pun la curent cu ultimele noutati in materie de produse de frumusete. La ultimul numar am avut nevoie de doar doua ore ca sa fiu complet dezamagita. Mi-e greu sa cred ca metafora a fost abandonata, ca dintr-o redactie care nu e condusa de moguli sau interese se poate "raspandi" in print dezamagirea. Nu ma doare atat de tare moartea presei "bune" pentru ca stiu cum merge, dar cand moare presa "frumoasa" chiar nu mai vad "lumina de la capatul tunelului". Chiar cedam atat de usor frumusetea in detrimentul unor frivolitati? Cert e ca la altii se poate. Mai mult chiar, ei au combinat presa "serioasa cu cea frumoasa". Scriam anul trecut, in articolul Una calda, una rece, despre tara mea draga ca in Elle, editia tiparita in Marea Britanie, aparuse un interviu cu premierul Gordon Brown. Si nu l-au intrebat despre viata de acasa, de la birou, ci despre masurile pe care le ia guvernul britanic ca sa ajute moda. Si da, premierul britanic a declarat ca a dat bani ca sa sprijine industria modei. Imi doresc ca si la noi sa ramana frumosul si sa ne reapucam sa cucerim metafora. Inca suntem tineri si mai avem energie sa luptam ca "viitorul sa sune mai frumos decat a fost".

Ingredientele unei stari zen

Foto by: Costin

In dulcea rutina, prinsi in capcana corporatista a vietii inevitabil avem zile in care respectam cu strictete ciclul: birou - pat. Daca se mai adauga si elementul Internet, termenul de aer liber e doar o dulce amintire. Insa "blestemul" poate fi rupt. Nu e nevoie de magie alba, ci doar de initiativa si un colt de iarba verde. Pe langa cele doua ingrediente se mai adauga prieteni, copii cu chef de joaca si ceva bun, iar starea zen este garantanta. Pentru a vizualiza starea de relaxare de la #picnic2 trebuie doar sa dati un click pe Foto Union si pe Refresh.ro

Play the game

Copilaria nu imi este marcata de fantezii cu printese. Mama s-a tot chinuit sa ma faca sa fiu o mica domnisoara, de pension. Esua de fiecare data. Unde era balta mai mare acolo saream eu, unde era rost de bataie eram prima, unde aparea un gard il saream cu gratie. Si nu pot sa spun ca nu aveam un model feminin in familie. Din contra, am o sora care cred ca se poarta mai ceva ca o printesa reala. In schimb unde era o gasca de baieti eram si eu prezenta. Probabil un psiholog faimos mi-ar spune ca ma comportam asa datorita (sau din cauza - inca nu mi-am dat doctoratul in psihologie ca sa pot sa spun cu precizie daca e de bine sau de rau) faptului ca tata si-a dorit sa fiu un baiat. Si m-am comportat ca atare. Actiune, dupa aia rationament. Intre timp viata m-a imblanzit si am deprins arta diplomatiei. Uneori actionez contrar curentului...rationez si dupa aia actionez. Dar nu am abandonat placerea jocului si obsesia de a-i cunoaste regulile. Asa ca play the game, regulile sunt placerea mea. Dar nu trisa. Inca stiu sa ma "bat".

Un presedinte asemeni unui "Lucifer"

Motto: "Asta este exact ce inteleg eu prin adaptare: sa te gandesti la tine mai curand, decat la efectul pe care l-ai avea intr-un fel asupra oamenilor!"

Timpul se contracta, iar diferenta dintre zi si noapte devine o linie imperceptibila. Caldura transforma trairile intr-un perpetuu delirium. Trupurile se contopesc bolnavicios, ca intr-o continua legatura periculoasa, insa perceptiile sunt mult mai intense, presarate cu stele de gheata. E o stare combinata, care pare ca schimba echilibru chimic al hormonilor si al creierului. Poate de aia unii au inceput sa mazgaleasca calcule ilizibile pe foi ingalbenite de vanturile marii, undeva intr-un palat, doar - doar o iesi ceva. Cand te lasi prada megalomaniei, in zile ca astea, si nu pasiunilor, mai ales cand in varful pixului tau sta soarta catorva milioane de oameni, risti sa ajungi un Lucifer. Si el s-a revoltat impotriva unui rege. Si a cazut de la o inaltime egala cu distanta dintre Rai si Iad. Intotdeuna mandria a stat inaintea caderii. Poate in acest perpetuu delirium luam o pauza, facem rost de un hamac, un mojito si ne cerem scuze. E mai bine sa ramai in Gradina, sa urci pe scarile palatului pe care il ai, decat sa iti doresti sa fii mare, dar in realitate sa fii mai mic decat un purice.