Revenire...

Ne luptăm pentru nimic prin cuvinte pompoase, clamăm necesitatea pentru respectarea drepturilor omului, ne dăm mari că avem la dispoziție atât de multe surse de informare, dar de fapt suntem plini de energie negativă și obidă. Am uitat cum să ne bucurăm de lucrurile mici, iar atunci când spunem că fiecare are dreptul să se iubească așa cum crede, în realitate nu știm să ne iubim pe noi, ducem în inimă niște traume, de care nu mai știm cum să le dăm de capăt. Nu știm cum să ne împăcăm cu noi, cu cei din jur, cu ceea ce simțim, așa că mulți am ajuns să ne izolăm, să ne simțim frustrați, atât de tare încât într-un mediul virtual, unde putem să pretindem că identitatea noastră reală este ascunsă, unii sunt în stare să scrie că și-ar dori ca cei care nu gândesc la fel ca ei ar trebui să fie uciși, spânzurați sau omorâți. Un curent de ură nejustificată bate printre noi, ne divizează, ne alimentează singurătatea în mijlocul mulțimilor. Doare să stai de vorbă cu tine, ca să afli cu adevărat cine ești și din această teamă de a ne înfrunta demonii cheltuim atât de multă energie ca să fim în continuare bolnavi, deși vindecarea nu ar presupune atât de mult efort. Este o teamă nejustificată, dar care în proprii ochi apare ca un obstacol de netrecut, cu care suntem dispuși să îl ținem în fața noastră poate până la moarte. Nimeni nu spune că viața este simplă, că interacțiunea cu ceilalți este ușoară, dar poate că ar trebui să ne gândim de două ori ce spunem, când spunem și de cine credem că ne ascundem în numele dreptății absolute.