duminică, 3 octombrie 2010

Provocari

Rar mi se intampla sa nu am parte de cate o persoana care sa reprezinte o adevarata provocare pentru mine. Chiar daca uneori imi doresc ca lucrurile sa mearga mai usor, simturile, gandirea si instinctul imi sunt puse la incercare, mai tot timpul, de acea persoana. Si in momentul in care decid: Gata! Pana aici!; realizez ca nu pot sa o las balta. Provocarea e mult prea mare pentru a fi abandonata, iar eu continui. De asemenea sunt convinsa ca odata ce am atins scopul, se pierde ceva, iar inevitabilul se produce. Din nou sunt pusa in situatia sa am de-a face cu cineva care reprezinta o adevarata provocare. E alcatuita din multe contradictii. Cand rezolv una, ma lovesc de alta. Am renuntat la joaca, dar intr-un anumit context am realizat ca tocmai aia ma facea fericita. Si am revenit in ring. E un antrenament dur, dar tot nu pot renunta la provocare. Ma intreb oare daca merita, daca vreau sa reusesc sau daca vreau doar sa ii arat ca s-a inselat?

3 comentarii:

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Mihai spunea...

Cred ca esti foarte ocupata sa-ti construiesti linii fortificate defensive ca sa mai ai timp sa lasi lucrurile sa se intample.
Si sa se insele cu ce?

Irina Ursu spunea...

@Mihai Nu vreau sa fiu defensiva. Se inseala crezand ca detine adevarul absolut.