Nu stiu daca e vorba deja de clasica deformare profesionala sau o influenta a vremurilor in care traiesc, dar parca planurile mele de viitor, putine ce-i drept, nu trec mai departe de un an doi. Adica am ajuns sa gandesc pe termen relativ scurt. In inflacararea mea ii explicam tatei sa nu isi faca anumite griji cu ce voi pati peste vreo 30 de ani, ca slabe sanse sa ajung pana atunci. Nu sunt fatalista, dar repet, gandesc pe termen scurt. Mi s-a intamplat sa gandesc pe termen lung, sa imi infrunt temerile, sa imi asum responsabilitati, sa imi ascund demonii. Dar mi-a parut foarte rau ca dezamagirea a fost crunta. Asa ca am invatat sa ma gandesc pe termen scurt. Unii din jurul meu au impresia ca sunt pesimista si imi spun ca o sa fie bine. Imi pare rau ca dau impresia ca m-as plange de anumite aspecte. Nicidecum. M-am impacat cu ele si imi vad mai departe de altele. In orice caz a fost o saptamana mai zbuciumata decat altele in care mi-a venit asa o lehamite pe care nu am mai avut-o de ceva vreme. In mare parte nu a trecut, dar s-a mai atenuat. Nu de alta, dar mama m-a "pus din nou pe picioare". Mi-a spus sa traiesc zilnic ca si cum as muri maine si sa muncesc ca si cum as trai o suta de ani. Adica sa ma bucur, dar in acelasi timp sa fac lucrurile sa fie durabile. In rest nu pot decat sa va spun ca saptamana asta, intr-o pauza, am fost la Palatul Sutu.
Sa va bucurati de weekend. Saptamana viitoare poate fi mult mai rau. Si pentru placerea ochiului va recomand Delta Dunarii - via Conjugat.
2 comentarii:
Simt ce spui. E mai bine să gîndim pe termen scurt. Carpe diem căci viaţa nu ştiu cîtă răbdare o să mai aibă cu noi. Să ai o saptămînă plină de energie zvăpăiată!
Sunt de acord si eu....mai bine gandim pe termen scurt....Sa aveti parte de o saptamana perfecta!
Trimiteți un comentariu