M-am nascut in unul din cele mai calme locuri de pe lumea asta, unde linistea pe vremuri era tulburata doar de explozia de la ora 15.00 de la o cariera din apropiere. Acolo nemultumirile ajungeau mai greu, revoltele mai deloc, iar dorintele erau si inca sunt idilice si romantice intr-un fel rudimentar. Micile accese de rebeliune le-am avut in liceu, dar si alea fade. Daca era sa imi insusesc o cauza pentru care sa ma lupt nu pot sa spun ca de multe ori era una personala. De obicei ceream clementa conducerii pentru ceea ce facusera prietenii mei. Eram veriga lipsa care reusea sa stapaneasca cat de cat arta diplomatiei si reusea sa puna lucrurile la loc. Insa nu pot spune ca sunt o persoana lipsita de ambitie, iar cand viata mi-a pus in minte ca vreau sa obtin ceva fac toate eforturile sa imi duc la indeplinire dorinta. In facultate mi-am pierdut din entuziam cand am incercat sa fac ceva maret, iar tot ceea ce am facut nu a fost apreciat, mai mult chiar, mi-am luat o mare palma imaginara peste fata. De atunci am renuntat si am incercat sa apelez la diplomatie atunci cand aveam ceva de rezolvat. Dar cum viata nu e simpla si nu totul se poate rezolva doar prin metode pacifiste, cred ca as iesi si in strada. In primul rand nu as accepta sa imi fie incalcate drepturile fundamentale, dar si principiile cu care am fost crescuta si in care cred. Daca cineva mi-ar cere sa nu mai cred in Dumnezeu as fi in stare sa lupt pentru ce cred. Poate ca sunt eu de moda veche, dar cred in ceva si asta nu accept sa imi fie luat. M-as mobiliza si as cauta tot felul de modalitati daca mi s-ar interzice sa visez inducandumi-se tot felul de principii bizare. Sper totusi sa nu se ajunga in situatia in care sa nu mai reusim sa deosebim nuantele grosolane ale manipularii si sa mai ramana cativa idealisti care sa lupte pentru ceea ce isi doresc. Saptamana trecuta un domn de la Academia Romana,Catalin Zamfir, care studiaza modalitatile unui trai mai bun de viata, a spus ceva interesant: Oamenii nu ies in strada pentru ca duc lipsa de ceva. Ies in strada si prosteaza fata de conducere, fata de propria dezamagire ca au votat pe cineva care nu le-a indeplinit asteptarile. Se pare ca pana la urma oricat ar vrea lumea sa spuna ca doar banul conteaza, nemultumirile majore care mobilizeaza milioane de oameni sunt tot cele sufletesti. Pentru ele as iesi si eu in strada, as lupta si as inventa cai prin care sa ii conving si pe altii.
Leapsa vine de la Cristi si merge la Mada, Turambar si Lilla.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu