Despre oameni

"Cele mai importante evenimente din viata unui om se fac cu oameni". Sau cel putin asa crede mama.

Departe de a fi genul de persoana care isi doreste sa fie in centrul atentiei, ea crede ca ai nevoie de cei din jurul tau ca sa nu fie urat.

Fie ca vorbea de nunti, de inmormantari sau alte evenimente totul se face cu oameni. Multa vreme nu m-am gandit la asta, pentru ca inevitabil interactiunea mea cu oameni in Bucuresti este redusa, in comparatie cu relatiile interumane pe care le are ea.

Iar asta doar datorita faptului ca acasa toata lumea se stie cu toata lumea, pe cand aici in Bucuresti nu prea iti arde sa ai mana larga la prietenii, pentru ca nu vei sti niciodata peste cine dai.

Cumpatarea emotionala este cea mai buna reteta. Cu toate astea stiu si eu ca oamenii chiar conteaza, fie ca e vorba de cei cu care muncesti sau de cei cu care iti petreci timpul liber.

E vorba de chimie, de placerea de a petrece alaturi de ei plictiseala, rutina sau cascatul. Chiar daca de fapt suntem mai mult singuri, poate e bine sa ne inconjuram de oameni frumosi ca sa ne vindecam de insingurare.

Pentru ca si tata imi spune adesea ca e important ce fel de om esti. Ca sa iti dai seama de asta trebuie doar sa te uiti in jurul tau ca sa vezi cui ii este drag sa isi petreaca timpul cu tine.

Ascunzatoare magica, printesa din mine si pantofii de vis

Ascunzatoarea magica este undeva in casa parintilor mei. In ea incap micile aventuriere, care in sufletul lor erau mici printese. (Adica eu, dar pastrati secretul)

Cand eram mica intram acolo cu emotie. Nu pentru ca imi interzisese cineva accesul, ci pentru ca acolo erau toti pantofii si sandalele mamei.

Imi placeau la nebunie. Le scoteam si defilam prin curte cu ele. Erau colorate, cu diverse modele. Acum imi dau seama ca mama a fost si este o fashionista.

De acolo cred ca mi se trage si mie pasiunea pentru pantofi. Pentru ca niciodata nu am suficienti pantofi/sandale. Vreau sa am toate modelele, toate culorile pentru ca, de fapt, sunt in cautarea pantofilor de vis.

Cum arata? Sa fie colorati, cu tocuri uriase (ca sa atrag toate privirile cand defilez cu ei pe strada), sa aiba un calapod bun ca sa pot sa merg cu ei chiar si 12 ore fara sa mi se umfle picioarele sau sa vreau sa ma descult in mijlocul strazii.

Sa pot sa ii port si vara, cand merg la petreceri, dar fara sa am probleme de genul asta. Pentru ca am patit-o si nu mai vreau sa am asemenea dureri de cap.

Experimentul lunii iunie

"Iubesc lumea, oamenii nu ii suport!" Uneori ma regasesc in postura descrisa. E usor sa iubesti lumea, ca ansamblu, ca o masa care este departe de mine.

E usor sa empatizez, atunci cand citesc presa internationala sau ma uit la filme, cu toti cei care au parte de tragedii. Le doresc tot binele si capacitatea de a reusi sa isi rezolve dilemele. Dar mai greu imi este cu cei din imediata apropiere. E dificil sa ai rabdare, sa te gandesti dincolo de tine.

Si tocmai cand aveam aceste framantari mi s-a propus sa particip la un mic experiment. Timp de o luna, in fiecare dimineata, sa citesc 1 Corinteni 13. Am acceptat provocarea.  

1 Corinteni 13

Chiar daca as vorbi in limbi omenesti si ingeresti, si n-as avea dragoste, sunt o arama sunatoare sau un chimval zanganitor. Si chiar daca as avea darul prorociei si as cunoaste toate tainele si toata stiinta; chiar daca as avea toata credinta, asa incat sa mut si muntii, si n-as avea dragoste, nu sunt nimic. Si chiar daca mi-as imparti toata averea pentru hrana saracilor, chiar daca mi-as da trupul sa fie ars, si n-as avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic. Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate; dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar,acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul. Dragostea nu va pieri niciodata. Prorociile se vor sfarsi; limbile vor inceta; cunostinta va avea sfarsit. Caci cunoastem in parte si prorocim in parte; dar, cand va veni ce este desavarsit, acest "in parte" se va sfarsi. Cand eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil, gandeam ca un copil; cand m-am facut om mare, am lepadat ce era copilaresc.Acum, vedem ca intr-o oglinda, in chip intunecos; dar atunci, vom vedea fata in fata. Acum, cunosc in parte; dar atunci, voi cunoaste deplin, asa cum am fost si eu cunoscut pe deplin.Acum, dar, raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

Imi doresc ca pe 1 iulie sa pot spune ca am inteles macar un procent din ceea ce inseamna dragoste. Si nu ma refer dragostea la cea pentru o singura persoana, ci la cea pentru toti cei din jurul meu.

Sa pot spune: "Iubesc lumea si pe toti oamenii"!

Confesiunea unei foste dependente

Dependenta are multe forme: de persoane, de lucruri, de principii, de alimente, bauturi sau droguri. Sunt nelipsite din rutina zilnica si nu te poti debarasa usor de ele.

Fac parte din tine si de cele mai multe ori iti asigura un confort sau o stare de bine. Recent mi-am dat seama ca am fost dependenta de stiri.

Si asta s-a intamplat pentru ca am avut sevraj dupa ce am decis sa ma orientez spre partea editoriala care implica si bagajul de experiente de viata, nu doar cel care sa raspunda la cele cinci intrebari: unde, cand, cum, cine si de ce?

La fiecare eveniment major ma activam si vroiam sa fiu cea care da  prima. Erau momente in care simteam ca nu imi aflu locul in noua lume, de parca se juca filmul altcuiva si eram o voyeurista.

A fost greu sa scap de obiectivism si sa ma imprietenesc cu subiectivismul argumentat. Dependenta asta de stiri se manifesta si fizic, dupa care in plan mental.

Si in perioadele de sevraj se ridicau multe semne de intrebare. Incep sa imi revin, mintea mea se reorentieaza spre lucrurile frumoase, alea care te fac sa zambesti si sa lasi undeva in fundal frustrarile, ca in general, idiotii rau voitori conduc destinele celor multi.

Evident ca o sa urmaresc in continuare stirile, cred ca asta deja imi e scrisa in codul genetic si o sa ma insoteasca pana la ultima suflare. Dar nu o sa imi consume energia si nici visele. Pentru ca m-am vindecat de dependenta de stiri.

Another story - XXIII

Buna seara! De atat timp a avut nevoie ca sa il priveasca.

A lovit-o ca un fulger. S-a ascuns dupa cuvintele ei si a celorlalti, dar de fapt le auzea doar pe ale lui.

Si dupa acel buna seara stia ca e complicat, pentru ca niciodata legea atractiei nu are articole simple. Mereu sunt adaugiri la ea, se revizuieste constant, unele articole se abroga simultan cu altele care de abia intra in vigoare.

A trait intens, cat pentru o viata, pentru ca nu stia daca se vor mai vedea vreodata. Si asta pentru ca erau unul langa altul, cu vibratiile strans imbratisate,si totusi in universuri diferite.

Nu s-a intamplat nimic. A reusit doar sa ii smulga o scurta confesiune. Asta i-a facut pofta. Parca stia multe despre el, doar din acele zece cuvinte care insumau marturisirea.

Oare cum se puteau contopi dorintele?

I-a ramas in minte, in vis si pe retina. Se putea jura ca i-ar fi schitat perfect portretul, chiar si in somn. Desi ar fi fost unul trist, dramatic, pentru ca asa l-a simtit.

Si ea era trista pentru ca in ciuda faptului ca traiau in  era informatiilor instant nu avea cum sa dea de el ca sa ii spuna ca rezolvau problema de care mentionase.

Imbratisarea eului putea sa fie placerea lui, doar trebuia sa ceara. Conturul chipului i se plimba prin minte, iar vibratia pe sub piele.

Chiar ii pregatise lista cu melodiile promise. Si totusi el era intr-o alta galaxie, atat de aproape si totusi atat de departe.

Ii ocupa atat de mult gandurile in ultimul timp, incat nu stia cum sa se descurce cu asta. Si totusi semnul nu se arata nicaieri.

Se gandea la el in timp ce cauta tratamentul la obsesie.