O intrebare, zeci de raspunsuri

Aseara aveam o intrebare la care nu gaseam un raspuns satisfacator de ceva timp. Si cu sufletul cum ramane?, iar cititorii de pe Pandora mi-au raspuns.

"Am fost intrebat de un copil de 4 ani daca jucariile au suflet si i-am raspuns ca au, pentru ca au fost facute cu dragoste de oameni care si-au imaginat bucuria copiilor in ale caror maini urmau sa ajunga. I-am spus ca, in tot ceea ce facem fiecare dintre noi, este putin din sufletul nostru. I-am spus ca avem din ce in ce mai mult suflet, pe masura ce punem din el in lucrurile pe care le facem, ca – in loc sa se imputineze – sufletul nostru sporeste cu fiecare particica pe care o daruim.

Nu stiu daca a interpretat spusele mele in exact sensul la care ma gandisem eu, dar privirea lui mi-a aratat ca nu aruncasem seminte in piatra seaca si ca “rotitele” lui pornisera a se invarti pe un subiect nou pentru el.
Imi place sa vad sufletul ca pe un dar primit de fiecare dintre noi, o bucatica din infinit si din divinitate, materie prima ce ne este oferita si pe care suntem lasati sa o modelam dupa priceperea fiecaruia pentru ca, la ceasul nestiut al “examenului final” sa fim judecati dupa modul in care am stiut sa folosim ceea ce ne-a fost dat in timpul acordat.

Daca simte si gandeste? Atata timp cat poate fi frant, ranit, zdrobit, nu este oare evident?

Daca vorbeste? Cu glas mai soptit sau mai raspicat, sufletul fiecaruia vorbeste, doar urechii ii trebuie un oarecare exercitiu pentru a-i putea descifra spusele", este ceea ce spune Giovani despre suflet. Si uite asa unele dubii au fost inlaturate.

As dori sa evadez

Azi vreau sa evadez din propriul corp, din propria minte, din mine. Si odata evadata sa ma trezesc in alta lume, minte, corp si suflet. Sa vorbesc alta limba si sa traiesc o alta viata. Macar pentru o zi as dori sa evadez din mine.

Himerele si viata mea

Paginile ascund adesea in ele niste destine pe care nu le vezi lamurit nici atunci cand esti propriul spectator. Undeva intr-un adanc efemer himerele se sprijina de sufletul tau si mananci din el cu voie buna si pofta. E greu de patruns propria vointa atunci cand viata, societatea si propria comunitate nu isi cunosc rolul si traiectoria proprie. Atat de multe proverbe ilustreaza cazuri de studiu, insa niciunul nu pare mai mult decat o suma de cuvinte insirate atunci cand e vorba despre viata ta. Alunga anii tinereti si pastreaza mai departe dulceata vietii si astfel in aceste mici esente iti vei pretui intelepciunea, caruntimea parului si chiar durerea bolilor. Tineretea este o povara grea, ca o societate care traieste doar din imprumuturi si spera la maturitate financiara si succes in afaceri. Dar toate trec si in esenta nu ramane nimic altceva decat speranta ca viata poate fi razbatuta indiferent cum, conteaza optimismul si motivatia.

Egoismul altruismului

Se impleticea in cuvinte si suflul ii era mai calm decat marea in zilele caniculare. Asfaltul se rasfrangea sub greutatea lacrimilor ce cadeau din inima lui. Isi auzise mereu sfaturile curgand dulce de pe buze, dar acum nu auzea decat ecoul creierului care batea ca toaca veche a catedralei pe care o vedea zilnic.

Mereu s-a simtit singur si a respins mila, compasiunea, chiar daca avea nevoie de ele. Si atunci a aparut ea… in fiecare dimineata se intersectau la acelasi colt de strada se uitau unul in ochii celuilalt si treceau mai departe. Zile nenumarate, in acelasi loc, visele se prindeau de mana si alergau o secunda, apoi se frangeau in goana nebuna a rotilor ce scartaiau.

Aseara i-a cazut o stea la picioare, a luat-o in palme si a rostit dorinta de a trai maine la acelasi colt doua minute intr-unul, cand ea avea sa ii zambeasca. Acum; si-a dat seama ca tradarea e cea mai dureroasa cand ti-o produci tu. Minutul s-a transformat intr-o vesnicie, negura totala, zambetul lui era singur si pustiu printre trecatori. Traznit brusc si-a dat seama ca a tinut in palme sufletul; si nu dorinta lor.