O intrebare, zeci de raspunsuri

Aseara aveam o intrebare la care nu gaseam un raspuns satisfacator de ceva timp. Si cu sufletul cum ramane?, iar cititorii de pe Pandora mi-au raspuns.

"Am fost intrebat de un copil de 4 ani daca jucariile au suflet si i-am raspuns ca au, pentru ca au fost facute cu dragoste de oameni care si-au imaginat bucuria copiilor in ale caror maini urmau sa ajunga. I-am spus ca, in tot ceea ce facem fiecare dintre noi, este putin din sufletul nostru. I-am spus ca avem din ce in ce mai mult suflet, pe masura ce punem din el in lucrurile pe care le facem, ca – in loc sa se imputineze – sufletul nostru sporeste cu fiecare particica pe care o daruim.

Nu stiu daca a interpretat spusele mele in exact sensul la care ma gandisem eu, dar privirea lui mi-a aratat ca nu aruncasem seminte in piatra seaca si ca “rotitele” lui pornisera a se invarti pe un subiect nou pentru el.
Imi place sa vad sufletul ca pe un dar primit de fiecare dintre noi, o bucatica din infinit si din divinitate, materie prima ce ne este oferita si pe care suntem lasati sa o modelam dupa priceperea fiecaruia pentru ca, la ceasul nestiut al “examenului final” sa fim judecati dupa modul in care am stiut sa folosim ceea ce ne-a fost dat in timpul acordat.

Daca simte si gandeste? Atata timp cat poate fi frant, ranit, zdrobit, nu este oare evident?

Daca vorbeste? Cu glas mai soptit sau mai raspicat, sufletul fiecaruia vorbeste, doar urechii ii trebuie un oarecare exercitiu pentru a-i putea descifra spusele", este ceea ce spune Giovani despre suflet. Si uite asa unele dubii au fost inlaturate.