Himerele si viata mea

Paginile ascund adesea in ele niste destine pe care nu le vezi lamurit nici atunci cand esti propriul spectator. Undeva intr-un adanc efemer himerele se sprijina de sufletul tau si mananci din el cu voie buna si pofta. E greu de patruns propria vointa atunci cand viata, societatea si propria comunitate nu isi cunosc rolul si traiectoria proprie. Atat de multe proverbe ilustreaza cazuri de studiu, insa niciunul nu pare mai mult decat o suma de cuvinte insirate atunci cand e vorba despre viata ta. Alunga anii tinereti si pastreaza mai departe dulceata vietii si astfel in aceste mici esente iti vei pretui intelepciunea, caruntimea parului si chiar durerea bolilor. Tineretea este o povara grea, ca o societate care traieste doar din imprumuturi si spera la maturitate financiara si succes in afaceri. Dar toate trec si in esenta nu ramane nimic altceva decat speranta ca viata poate fi razbatuta indiferent cum, conteaza optimismul si motivatia.

Despre himere

Plinătatea unui gând o primeşti doar atunci când îţi dai seama ca astepti in van desi iti juraseşi că nu o să mai faci aşa ceva.

Totul devine o nebuloasa cand îţi dai seama că din nou ai greşit în acelaşi loc în care facusei jurămînt pe pietrele care au primit lacrimile tale că nu vei crede nimic.

Totul e o vacanţă gratuită pentru unii sau poate viaţa pentru ei este un şir nesfîrşit de ocazii pe care reuşesc să le recupereze dacă nu reuşiseră asta în trecut.

Undeva in biblie spune să îţi arunci pâinea pe ape şi o vei recupera ! Chiar mă imaginez că arunc şi tot arunc si încă nu am primit nimic altceva decît palme de la ratiunea mea care spune ca am mai ratat o portie calorică.

Şi aşa ratez şi iar ratez si îmi înghit propriile himere fugind de realitate si nereuşind să o tratez aşa cum se cuvine. Regresez în copilăria mea, în dragostea oarbă a unui ideal de mult aruncat la praf dar care a reuşit să îşi ridice ancorele o dată cu un alt ideal călcat in picioare de societatea contemporană. Caietele mele sunt goale, …de viaţă, de sevă, de tine, de mine şi de tot ce era o dată amintire.

Nu mai scriu scrisori, nu mai scriu vise, nu mai scriu nici macar agende de telefon, e mai bine să uit tot şi să mă trezesc într-o zi că sunt goală. Am nevoie de goliciune ca să reuşesc sa ma mobilizez pentru a fugi de propriul pericol care îl reprezint pentru mine însumi.

Şi astfel în fuga asta idioată să îmi găsesc o dată drumul care de fapt îl reprezintă sfarşitul. La capăt îmi dau seama ca am alergat mereu goală ca o nebună tînără care credea că chiar poate să schimbe ceva in viaţa ei.

Absurd să crezi că reuşeşti cu studii, cu psihoză, comunicare, psihoterapie si tot felul de rahaturi inventate de Freud si alţii ca el, că devii stăpîn pe ceva din viaţa ta. Înselăciune pură. Sunt o idioată, înşelată de mintea mea cea deşteaptă care îmi spunea ca eu sunt la o etapă a unei transcedentale absolute.

Şi uite aşa am căzut în groapă şi m-am umplut de gloduri si rahaturi. Am înjurat, am scuipat ce am văzut în faţă adică pe mine şi am plecat mai departe că ma aşteaptă o nouă groapă si eul care rîde diavoleste în spatele meu şi mă împinge inainte viteza luminii!