Ai grija ce iti doresti

Cica ai grija ce iti doresti ca ai putea sa primesti. Dar daca tu ai grija si tot iti doresti si chiar nu primesti atunci iti vine sa arunci cu ceva de pamant. Si cand spun asta imi vine in minte o intamplare hazlie de care a avut parte un amic de-al meu. A platit o amenda pentru viteza excesiva si cand a ajuns acasa din vacanta i-a povestit lui tasu patania. El fiind un barbat din popor, dramuit cu banii lui, cand a auzit cuantumul sumei si-a tot invartit palaria pe cap nevenindu-i sa creada dupa care a aruncat-o la pamant. Ei bine si mie imi vine uneori sa am o palarie si sa o invart de cateva ori dupa care sa o arunc de pamant ca poate asa s-o sparge si ghinionul. Asa ca pe termen scurt o sa ma limitez din nou la a nu-mi dori mai nimic. E mai simplu asa. Si cine stie, poate ca o sa am parte de o supriza. Deci la mine nu se aplica cu ai grija ce iti doresti ca s-ar putea sa primesti. Cel putin nu azi.

Radacini pierdute

O vorba spune asa:"Daca nu ai batrani sa ii cumperi". Din pacate batranii nu pot fi cumparati. Mi-as dori ca de sarbatori sa ma duc acasa si la gura sobei sa povestesc cu bunicul pe care nu l-am cunoscut niciodata despre vremurile in care traia el. Mi-ar placea sa imi poata spune cum era condusa tara in acele vremuri si sa comparam cu ceea ce se intampla acum. Oare tata seamana cu el? Nu stiu si nu cred ca o sa aflu niciodata. A murit cu mult timp inainte sa ma nasc eu si nici poze prea multe cu el nu am. Erau niste vremuri in care tehnologia nu era asa de avansata. Astazi mi-e dor de bunicul pe care nu l-am cunoscut niciodata. As vrea sa il vad, sa povestim si sa imi spuna ca e mandru de mine. Mi-e dor si de bunicul pe care l-am cunoscut. Eram mica cand boala l-a rapus. Tin minte ca pisica care il iubea atat de mult dormea doar la pieptul lui. Dupa ce bunicul nu a mai fost, pisica a plecat. Nu a mai suportat sa vada ca locul unde dormea ea era gol. Am regasit-o dupa multa vreme, dar nu s-a mai intors. Mi-e dor de bunicii mei. Ar fi fost frumos sa petrecem impreuna de sarbatori si sa povestim despre vremurile grele in care traiau ei, iar eu sa le spun ca si noi traim acum vremuri grele. Probleme diferite, dar vremuri grele.

Egoismul altruismului

Se impleticea in cuvinte si suflul ii era mai calm decat marea in zilele caniculare. Asfaltul se rasfrangea sub greutatea lacrimilor ce cadeau din inima lui. Isi auzise mereu sfaturile curgand dulce de pe buze, dar acum nu auzea decat ecoul creierului care batea ca toaca veche a catedralei pe care o vedea zilnic.

Mereu s-a simtit singur si a respins mila, compasiunea, chiar daca avea nevoie de ele. Si atunci a aparut ea… in fiecare dimineata se intersectau la acelasi colt de strada se uitau unul in ochii celuilalt si treceau mai departe. Zile nenumarate, in acelasi loc, visele se prindeau de mana si alergau o secunda, apoi se frangeau in goana nebuna a rotilor ce scartaiau.

Aseara i-a cazut o stea la picioare, a luat-o in palme si a rostit dorinta de a trai maine la acelasi colt doua minute intr-unul, cand ea avea sa ii zambeasca. Acum; si-a dat seama ca tradarea e cea mai dureroasa cand ti-o produci tu. Minutul s-a transformat intr-o vesnicie, negura totala, zambetul lui era singur si pustiu printre trecatori. Traznit brusc si-a dat seama ca a tinut in palme sufletul; si nu dorinta lor.