2012 într-un cuvânt şi o poză

2012, anul în care nu mi-am imaginat, când eram copilă, că voi ajunge să îl trăiesc. Brusc se apropie de final. În ianuarie am schimbat macazul, îmi era puţin frică, dar, în linii mari, s-a dovedit că a fost o decizie înţeleaptă. Am ajutat la naşterea unui proiect, care a crescut, a avut parte de condiţii vitrege, dar ţin mult la el şi sper să meargă mai departe.

A fost un an agitat, cu temeri, cu frustrare, bucurii, vacanţe, nervi că am dat peste persoane incompetente, care deţin funcţii de conducere. 2012 a fost anul mirărilor, mai mult ca oricând am ajuns să îmi spun: "Niciodată nu spune niciodată".

Dacă ar fi să îl rezum la o imagine este ceea de mai jos:

2012: Puterea "roşului", curajul de a merge mai departe, chiar dacă îţi acorzi o pauză ca să îţi dai seama încotro apuci, să te bucuri de ce îţi place, să crezi, să vrei, să îndrăzneşti. 2012 într-un cuvânt: mirare. Mulţumită lui Ionuţ am "redus" anul la o fotografie.

M-am săturat

M-am săturat de jumătăţi de măsură, în viaţă, în profesie, în dragoste, în relaţii. La fel cum m-am săturat de cei care atunci când le era bine, ignorau răul din jur, iar acum când roata s-a întors critică răul altora, iar cel de care ei erau vinovaţi, cu puţin timp în urmă, l-au ascuns, chiar de subconştientul lor, dormind liniştiţi. Există bine şi în tabăra duşmanului, iar dacă recunoaştem asta nu ne ştirbeşte din personalitate. Dacă nu putem face asta cred că e mai bine să tăcem din gură, să nu criticăm, doar de dragul de a avea o opinie. M-am săturat să îmi fie dor şi mă tem că dorul asta o să mă macine toate viaţa, indiferent de ce voi face sau cu cine voi fi. Pe de altă parte, am început să mă bucur de faptul că am realizat că anticiparea e bună.

Procente

Procente, procente, candidaţi, exit-poll-uri, cam astea văd de ieri încoace. Procente la prezenţă, la sondaj exit poll, la rezultate parţiale şi la rezultate finale. Alegerile nu sunt amuzante pentru mine, chiar deloc. Numai semnul de % îl văd în faţa ochilor. Riscurile meseriei.

Pe de altă parte unele lucruri sunt irelevante, o minoritate a decis ce majoritate să conducă o altă majoritate, care nu a dat doi bani pe viitor, dar sunt sigură că va ridica tonul, cu corul nemulţumiţilor de toate şi de toţi.

Cu toate astea, sinceră să fiu mie una mi-ar prinde bine un concediu. Unul mai lung aşa. Dar mai am de trecut nişte hopuri ca să mă pot relaxa pe bune!

Centrul

Suntem centrul a ceva. De la noi se întind legături, care ţes o pânză, iar mai devreme sau mai târziu ajungem să realizăm că trăim într-o lume foarte mică. Oameni care se aflau în acelaşi loc, în acelaşi timp, ajung să se întâlnească ulterior. Deşi există situaţii în care se ştiu şi totuşi împart o relaţie artificială. Din fericire, după ani ajung să poarte "acea" discuţie degajată, incitantă, antrenantă şi plină de suspans. În altă ordine de idei chiar vin alegerile, respectiv duminică. Aşa că am scris o analiză a campaniilor electorale din 1990 până azi, excluzând pe cea prezentă, care se termină sâmbătă. 1990-2008: Două decenii de alegeri și campanii prin ochii presei timpului poate fi citită, în mare parte, pe Context Politic. A fost un exerciţiu util, după cum sper să fie şi o lectură pe măsură.

Exercitii de respiratie

Ma surprind reactionand ciudat la ultimele evenimente/obstacole/nesiguranta/haos de care am parte. Inca nu imi dau seama daca golul imens e emotie, semn al unei iminente crize de bila, revolta, determinare sau resemnare. S-a dovedit ca de multe ori ca toate se amesteca, dar cea mai palpabila si greu de suportat e diskinezia biliara. Corpul are grija sa spuna de fiecare data cand o "arzi" aiurea. Cert e ca muncesc mult, iar cand nu o fac ma izolez de multe lucruri. Asa e cel mai bine. Astept sa se termine, ca sa vad si eu mai clar. Azi, printre picaturi, am stabilit, de comun acord, in urma unui dialog delicios, ca in rai o sa fie fluturi aurii, cu aripi dantelate. Va las si pe voi sa adaugati lucrurile pe care le anticipati ca o sa faca parte din rai, oricare ar fi raiul.

Ciudăţenii

M-aş explica şi nu prea. Aş da de pământ, aş urla, aş plânge, aş râde, aş dansa şi m-aş amuza, asta în cazul în care nu aş fi ironică, dar multe nu mai pot să le fac. Nu am cui, nu are cine să mă asculte, nu vreau, nu pot, nu am chef, ar putea ieşi aiurea, s-ar putea supăra unii sau aş putea fi prea fericită, iar asta mi s-ar putea părea dubios. Multe chestii sunt inevitabile, dar unele momente, din timpul trecut recent, îmi dau de înţeles că totul e sucit, numai aşa ca să îţi consumi neuronii, să ai coşmaruri şi să ajungi să consulţi dicţionarul de interpretare a viselor, că până şi ţie, adeptă în secta lui Toma necredinciosu, ţi se pare dubios că visezi că eşti martor la o crimă, în care sunt implicaţi actori din viaţa reală. E ciudată şi absurdă piesa asta care mi se derulează de ceva timp în faţa ochilor şi mă jur că am impresia că vorbesc la pereţi. Aşa cum mi s-a părut dubios să păşesc pe o mochetă verde în autobuzul care m-a dus la Romană. Mă tem că nu mai am ochi pentru extraordinar, ci doar pentru anomalii, fapt care mă face să trag cortina. Vorba unei noi generaţii"multe lucruri încep să nu mai facă sens".

Another story - XXI

Avea momente când îşi dorea să se acopere cu mantia lui Harry Potter, să fie invizibilă, pentru a se vedea pe sine din afară. Mai ales în acele momente care aveau să îi schimbe monotonia existenţei. Atunci când zâmbetul ochilor căprui avea să devină timid şi totuşi s-a uitat direct spre ea. A îndrăznit el, pentru că ea uitase cum să facă asta. În materie de sentimente e ca şi atunci când vrei să dansezi, dar picioarele ţi se încurcă între ele. Pentru că la început trăieşti cu senzaţia pe care o ai când te visezi goală în faţa unei gloate, condusă de persoana pe care tu vrei să o impresionezi cel mai mult, cu inteligenţa ta. Dar zilele treceau şi ea simţea că se îmbracă. Senzaţia că poate să asocieze zâmbetului ochilor căprui, dorinţele, temerile, atingerile şi apiraţiile. Because it's a crazy world. Anything can happen.

A spune sau nu

"Astazi ce gandesc cei vii poate fi spus doar de morti" - nu stiu unde am citit asta, dar mi s-a parut relevant. Amuzant e ca tot mai des cu totii jucam cartea sinceritatii, una riscanta de altfel. Am momente, in starea de semi adormire, cand imi construiesc in minte cele mai dure si sincere discursuri pe care trebuie sa le adresez unor persoane, dar cand ma trezesc renunt la idee. Ce rost are sa spui? Multe lucruri nu mai trebuie spuse pentru ca te trezesti in situatia: imi e mie rusine de rusinea lui.Imi place sa cred ca macar cu eul nostru suntem sincer, in rest cred ca uneori e bine ca multe lucruri sa ramana nespuse.

Girl, You'll Be A Woman, Soon

E greu să fii femeie, să fii om şi aşa mai departe. După părerea mea gluma considerată misogină: Un om şi o femeie mergeau pe stradă, nu face decât să confirme teoria că e dificil să faci parte din "secta" sexului feminin. De exemplu, pierzi cel puţin 30 de minute pe zi pentru machiaj, pregătire de seară, care presupune uleiuri antiriduri, de întindere, creme de noapte, de corp şi povestea continuă. E mai rău ca task-urile stresante pe care le primeşti de la şef. Dimineaţa nici nu mai spun, e un purgatoriu zilnic: răscoleşti şifonierul, îţi promiţi că o să arunci toate hainele pe geam, te gândeşti că la următoarea leafă o să îţi cumperi tricoul culoarea lămâii nebune, ca să se potrivească cu fusta, iar asta nu e opţional, mereu ai nevoie de ceva. Când termini cu ţinuta, nu ai poşetă sau pantofii potriviţi, nu găseşti colierul asortat şi intri în panică de timp. Îţi promiţi că nu o să mai mănânci ca să stea hainele ca turnate pe tine, promisiune pe care o uiţi când te cuprinde un leşin şi evident că cel mai repede îţi revii în simţiri cu un baton de ciocolată. Sau cel puţin eu aşa fac, când am o criză de dulce.

Până acu câteva luni eram genul scândură. Mama, în perioadele în care are mult liber, se uită la emisiuni despre sănătate, aşa că i se părea ei că aş putea suferi de anorexie:)). I-am explicat că nu e cazul, dar continua să mă ameninţe cu diverse doar doar să mă facă să mănânc mai mult. M-a pârât inclusiv tatei şi e distractiv să îl aud când mă ia cu binişorul şi îmi dă sfaturi de nutriţie. Din cauza unor probleme m-am îngrăşat cu vreo cinci kilograme. Şoc şi groază. Am început cu isterii, mama cu ameninţări:)) Eu că nu se poate, ea că e foarte bine, că nu se mai vede prin mine. Pentru a împăca ambele tabere m-am apucat de sport, pentru că în general am un regim de viaţă sănătos. Dimineaţa abdomene, mult mers pe jos şi bicicletă eliptică. După vreo lună mă mândream ieri că simt abdomenul întărit, eram fericită, şi mă dădeam mare în faţa "lu sormea". Evident că după zece minute m-a luat cu leşin de foame şi am mâncat. E grea consecvenţa:)). Deci vă spun eu că e foarte greu să fii femeie.

Ce probleme mai aveţi de adăgat dragele mele greu încercate de condiţia care ni s-a oferit "cadou" la naştere:))?

Dramă şi nu prea

Vineri este ziua aia care îţi creşte speranţa de viaţă, cu maxim trei minute, că evident îţi dai seama că e o mare înşelătorie. Fiecare aşteptare a zilei de vineri nu face decât să îţi aducă riduri, care nu se estompează cu somnul de 12 ore, pe care îl practici sâmbătă sau duminica, asta în cazul fericit în care nu munceşti cu drag şi spor, pentru că nu-i aşa că tot ce e ordin îndeplinim cu plăcere. Dar să nu divagăm de la subiect, deşi am şi uitat ce vroiam să scriu.

Clar e de vină vârsta, una din multele drame care îmi consumă eul interior şi implicit viaţa. Aşa că prefer azi să continui cu dramele: tinerii liceeni, după care mi se lipesc ochii destul de des, dar atunci când deschid gura aş vrea să se deschidă un hău să mă înghită pe mine sau pe ei. Semne de îmbătrânire prespun, dar aici dau de altă dramoletă: cum să mă menţin tânără dacă atunci când tai legume am nevoie de "bărdiţă"? Totul e tare pe lumea asta? Poate e o consecinţă a teoriei promovată de societate şi guvernele care s-au tot succedat: toată lumea să fie tare.

În orice caz vine weekendul şi eu mă bucur. Iar celor care au de gând să înceapă cu teorii că suntem nişte sclavi angajaţi, iar adevărata viaţă e în weekend să se lase pagubaşi. Teoria e veche, de pe vremea înteleptului rege Solomon, care a spus că totul e goană după vânt. Ştim asta, de aia nu ne gândim prea mult, că altfel nu am avea un motiv să trăim, iar o lume de depresivi este exact opusul a ceea ce ne-am putea dori de la viaţă şi societate.

Vin alegerile! Runda parlamentare

Pe zi ce trece mă conving că e promisiune falsă pe care o faci faţă de tine sau de alţii dacă declari: eu niciodată. Prins în iureşul de zi cu zi ajungi uneori să trăieşti un miracol şi îţi aduci aminte că acel niciodată a fost doar o minciună şi o lipsă a cunoaşterii propriului eu. Nu ajungem să inventăm apa caldă, dar asta nu înseamnă că nu suntem inventivi. Îmi doresc, acum în prag de alegeri parlamentare, ca fiecare să îşi facă o introspecţie şi să decidă raţional, deşi variantele care ni se pun la dispoziţie ne lasă un gust amar. Fără frustrări, resentimente sau ranchiună să gândim "out of the box", fără acel "niciodată". Ştiu că e greu, pentru că la o analiză mai profundă a numelor care ni se propun vom descoperi pe liste odrasle de politicieni, oameni de afaceri, politicieni care îşi doresc imunitate, persoane în care recunoaştem diverse patologii, adică o gamă largă de interese, care se doresc reunite la Palatul Parlamentului. Nu ne-a ieşit să îi reducem, în urma referendumului, dar poate reuşim măcar să îi cernem puţin.

P.S. Şi la americani vin alegerile. Din ce am urmărit campania electorală, îmi doresc ca multe practici de la ei să se aplice şi la noi.

P.S.2 Sunt de acord cu cei care îi critică pe politicienii care sunt activi pe conturile de pe social media doar în perioada campaniilor electorale.

Luaţi exemplu de la ei:

Modern versus expirat

Uneori schimbările nu fac bine. Pentru că creierul nostru şi genele nu s-au schimbat, ci au rămas în mare, la fel ca acum câteva secole. Aşa că oricât am încerca să modificăm, nu facem decât să stricăm, chiar dacă nu recunoaştem asta.

Citeam zilele trecute o anchetă, în La Repubblica, despre tinerii şomeri, care spun că nu mai au identitate.

"Suntem fii nimănui. Aşteptăm un miracol". O criză de identitate. Pe vremea mamei lucrurile nu păreau atât de complicate: femeile aveau grijă de casă şi copii, iar bărbaţi munceau să întreţină familia. Divorţurile erau mai puţine.

Un alt studiu, publicat în The Telegraph, arată că valorile moderne aplicate în viaţa de cuplu duc, în mare parte la divorţ, pentru că bărbaţii se simt "intimidaţi" de independenţa femeilor.

E foarte greu să găseşti un echilibru cu tine, cu celălalt, cu lumea, cu societatea care mereu se schimbă, pe când valorile întipărite în gene şi ADN nu pot fi "şterse cu buretele".

E o luptă împotriva firii, sau cum spunea apostolul Pavel ""Când vreau să fac binele, răul este lipit de mine."

Ştiam eu că e greu să fii om.

 

Ce faci?

Nu vrei, dar totuşi de întâmplă să ajungi să nu îti mai doreşti să vezi oameni. Începi să te imaginezi într-o lume invariabilă, populată de minus şi plus infinit, pentru că e clar că nu am rezolvat încă dilema timpului, ori nu ne ajunge, ori ne batem joc de el, ori vrem să treacă doar când dormim şi să stea în loc când iubim.

Eu una am o mare problemă cu timpul, iar întrebarea: ce mai faci? mi se pare cea mai dificilă dintre toate. Cum aş putea să răspund la asta? De obicei fug de responsabilitate şi răspund: Nimic în mod special, doar rutină.

Pentru că mi se pare că mi-aş viola propria intimitate dacă aş spune că în mintea mea se perindă zeci de gânduri, idei ratate, cărţi nescrise, romane, vieţi, crime, iubiri, văpăi care mă consumă sau imi provoaca scârbă. Ar fi absurd să spun că îmi pare rău că nu am reuşit să fiu genială în rutină sau că îmi imaginez că Superman, Batman chiar există, iar dimineaţa ne întâlnim la intersecţia Arcul de Triumf.

Mă tem să spun că vreau să plâng în dimineţile când trec pe lângă bătrânelele de la metrou, care au venit să vândă flori. E dureros să asociez frumuseţea florilor cu urâţenia sărăciei şi demnitatea cu care ele încearcă să îşi câştige restul de existenţă rămas. Oare cum suportă, în înţelepciunea lor, neputinţa de schimba ceea ce li se întâmplă? Îmi e friccă să mă opresc şi să le întreb toate astea că poate voi primi acel răspuns care nu îmi va mai da pace să dorm liniştită, pentru că uneori ignoranţa e cheia supravieţuirii.

Sunt incapabilă să spun că de fapt aş vrea să ţip, să îl fac nenorocit pe x, să îi dau cu poşeta în cap nesimţitei care de dimineaţă a intrat în coliziune cu mine, dar nu şi-a cerut scuze că deh era blondă şi înaltă, iar de la statura ei nu se văd neînsemnatele ca mine.

Poate, cum spunea un prieten săptămâna asta, am profil de criminal în serie:D!.

Ce fac?....Nimic în mod special. Muncă, somn şi dentist.

O să fie bine! In memoriam

Septembrie nu e o lună de care vreau să îmi aduc aminte, mai ales în ultimii doi ani. Pentru că de atunci cea care îmi spunea mereu "o să fie bine" a încetat să existe.

De atunci nu mai sunt zece feluri de prăjituri, foc în sobă, certuri pe probleme politice, scrâjele sau lumea explicată în cuvinte simple, dar clare.

Îmi este extrem de dor să mai aud o dată: O să fie bine! şi chiar să fie.

Amara de luni

Cine ar fi crezut că e atât de greu să comunici? Mai ales că la început a fost Cuvântul. Îmi e greu să cred că nu am reuşit să îl stăpânim cu adevărat după mii de ani şi stăm cel mai prost tot la capitolul comunicare. Ori vorbim prea mult, ori deloc, ori urât, ori cu venin, dar foarte rar comunicarea îşi atinge adevăratul scop şi potenţial.

Nu putea să existe o altă soluţie?

Another story - XX

Confuziile legate de reciprocitate, în materie de sex, i se păreau cele mai derutante. În ciuda faptului că se afla printre cele mai vechi practici din lume, regulile au fost complicate şi, culmea, inversate. Ei nu îşi mai doresc, iar ele da.

Ca să nu se mai gândească şi la restul variantelor, care îşi fac loc cu greu chiar şi în cele mai perverse minţi. Descoperise că era perfect doar sexul din cărţi, deşi metaforele au şi ele scăpări. Pentru că evident hiperbolele nu au ce căuta, nici la ei, nici la ele.

Se întreba ce era normalitatea în sex? Care era numărul magic sau unde se oprea limita fanteziilor sexuale? Sau poate doar metafizica rezolva problemele si duce spre un rezultat neasteptat, dar placut?

Perfectiunea este greu de atins, asa ca nimeni nu mai detine secretul unei relatii perfecte. E ca si cum fiecare bucatar devine unic datorita ingredientelor, conventionale sau mai putin indraznete, le pune în felul pe care il gateste.

Daca unii stiu cand sa renunte, altii o pot duce asa toata viata. Sau totul se poate destrama in cinci minute, in timp ce partenerii din alte cupluri traiesc pentru a se certa.

Nu aflase formula, nici macar pe pielea ei, din contra, se lupta cu frica. Teama de normalitate, rutina, imbratisare, cuvinte de dor.

Mirări

Existenţa extratereştrilor este încă pusă sub îndoială, deşi mai nou tind să cred că există suficiente dovezi care o certifică. Mă rog, vorbesc aici de o subspecie, care s-a adaptat atât de bine la existenţa umană, încât îi recunoşti foarte greu. Mai am nişte şocuri când îi descopăr, de aceea centrul vieţii mele se zguduie din temelii. Sunt încă la faza de revoltă, după care vine aia de încercare de înţelegere a mecanismului, iar când o să aflu secretul promit să îl dezvălui. Iar trăiesc în partea greşită de lume. Pffooaiii....!

Interruptus

Am uneori un avant idealist, adesea inainte sa adorm, cand ma lupt cu insomniile. Il uit dimineata ca sunt prea suparata si concentrata sa nu ma impiedic pe strada, din cauza ca sunt foarte adormita. Ajung la birou si caut, citesc, mi se pare ca mi se lumineaza mintea, dupa care ma deprim si imi spun: degeaba, lucrurile raman la fel. Ma revolt cand mai aud cuvinte precum: vreau sa schimb lumea, pentru ca nu cred in discursurile motivationale. Pe de alta parte ii admir pe cei care fac lucrurile putin altfel, iar la final au un rezultat care ma face sa vreau sa pot sa plang de fericire. Imi place cand ma afund in lectura unor texte scrise de persoane care in cele mai naturale cuvinte expun cele mai dureroase adevaruri. (Exemplu: Fericirea are 5,5 grame) sau se folosesc de umor pentru a expune o istorie neinvatata de decenii sau poate secole. Uneori cad in pacatul asumarii, dar mi se pare ca nu am cum sa imi insel instinctul. In consecinta, unii se supara pe mine, eu pe ei, iar spre final ne impacam, ori nu. Inca ma bucur ca intalnesc oameni pe care ii admir, desi au avut parte de momente nasoale in viata, dar in acelasi timp ma intristez pentru cei care mi-au dovedit reversul. Pentru ca in multe privinte imi doream sa fiu asemeni lor, pentru ca erau buni, aspiram la asta, dar mi-au aratat ca au fisuri mari de caracter. Asa ca ma intreb: pot sa imi doresc sa mai fiu ca ei sau e mai bine sa fiu eu, bineinteles cu scopul nealterat spre perfectionare!? De asemenea, ma lupt pentru o minima comoditate, care imi permite pe de alta parte sa mai am grija de mine, de suflet vorbind. Pe de alta parte daca provocarile ar fi mai mari poate as dobandi mai multe in ceea ce priveste cariera. Dar citesc articole ca asta: The Economist: Journalists under fire si imi piere curajul. Asa ca imi tot vine in minte melodia de la The Doors: Light My Fire



"A fi in stare sa te daruiesti in intregime, fata nicio retinere, e cea mai mare bucurie pe care ti-o poate ingadui viata. Iubirea adevarata incepe de la acest punct de disolutie. Viata personala se intemeiaza pe dependenta, pe dependenta reciproca. Societatea e un agregat de persoane interdependente. Exista o viata si mai bogata dincolo de palisada societatii, dincolo de viata personala, dar nu o poti cunoaste si nu poti accede la ea pana n-ai strabatut mai intai inaltimile si depresiunile junglei personale", zice Henry Miller, in Sexus.

P.S. Si inca nu imi aduc aminte ce lucru aveam azi noapte in minte, inainte sa adorm, dar stiu sigur ca era ceva demn de scris.

Ce vrei sa te faci cand vei fi mare? Doar pentru adulti

Eu cand o sa ma fac mare vreau sa lucrez la BBC - ul mama. Voi?

Episodul: Familia mea. Un nou serial

Am mai avut o saptamana de concediu. Uneori cred ca m-as putea obisnui sa stau degeaba, dar dupa imi dau seama ca e ma pacalesc singura. Imi propun sa o las mai moale cu multe lucruri, ca nu imi face nimeni statuie, dar uit repede. In alta ordine de idei am o familie amuzanta: tata devine dependent de internet. Mai ca i-a fost greu sa o ajute pe mama la treaba:)).

Mamei am incercat sa ii arat site-uri serioase, de stiri, dar şi altele ce credeam ca ar fi aproape de preocuparile ei. A parut incantata, dar la final mi-a spus: Stii mie imi place mai mult Facebook-ul, acolo cum intru:))? Ei bine, inca nu are cont, dar ma astept sa isi faca in scurt timp.

Scurte de luni....

1. Vreau să mă las de dulciuri. Există clinică specială cum sunt pentru dezintoxicarea de droguri? Poate plasturi anti-dulciuri? Pentru că nu văd o altă metodă viabilă pe care aş putea să o duc la îndeplinire. Mă ia cu tremurat dacă nu consum ceva dulce atunci când îmi vine pofta.

 2. Am o senzaţie dubioasa de gol în stomac (nu vorbim aici de niciun fel de fluturi sau fiori de dragoste...am crescut mare, am depăşit momentul)...când ma trezesc, dar şi în timpul zilei. Cred că nu mai am stomac să "diger" toate mizeriile care le aud, scriu sau mi se întâmplă. Iar pentru asta nu prea văd care ar fi tratamentul.

3. Aş vrea să sţiu dacă e "albă" sau "neagră" că irosesc prea multă energie pentru ceva ce consider a fi "copilul" meu şi de fapt e un razgâiat care mă scuipă pe la spate de câte ori are ocazia.

 4. Cred că încep să am emoţii. Se apropie nunta celui mai bun prieten, iar mie nu îmi vine în nimic altceva decât ironii. Cred că umanitatea mea este suprapreciată.

5. Uită şi iartă! Chiar mă străduiesc. Vă anunţ când o să îmi iasă!

Să fie distrugere!

Distrugerea pare să fie cuvântul pe ordinea de zi a ultimelor săptămâni. Distrugerea lucrurilor durabile, a celor de calitate, a stimei de sine, a bunului simţ, al adevărului, al normalităţii şi a ceea ce merită să fie preţuit. Nimic nu mi-a venit uşor şi doare a dracului de tare să vezi cum ţi se destramă realitatea sub picioare, dar nu poţi să faci absolut nimic. Când o să pot să mă adun o să vă dau de veste!

Paradoxul puterii

Frica eterna, prezenta la majoritatea oamenilor, este cea de moarte. Pe marginea ei devenim ambitiosi, muncim, respiram, traim si altele. La un anumit moment, pe parcursul vietii, frica se estompeaza sau accentueaza, drept urmare actiunile tind sa inregistreze o anumita traiectorie. Cei carora le este teribil de frica se indreapta spre putere. Devin fascinati de ea, fura, poate chiar ucid, in numele ei. Ideea de a fi deasupra tuturor ii face sa calce sau sa ascunda cadavre in sifoniere. Exista explicatie pshilogica pentru asta: "Psychologists refer to this as the paradox of power. The very traits that helped leaders accumulate control in the first place all but disappear once they rise to power. Instead of being polite, honest and outgoing, they become impulsive, reckless and rude. In some cases, these new habits can help a leader be more decisive and single-minded, or more likely to make choices that will be profitable regardless of their popularity", potrivit Wired Sciene. Asadar cu cat au mai multa putere cu atat moralitatea lor scade. Astazi e referendumul. Cum facem ca sa nu contribuim la paradoxul lor de putere, adica implicit la nenorocirea noastra?

A venit lupul

E greu sa te lasi invatat, dar se pare ca pentru unii nu e greu sa se lase prostiti. E halucinant cum ies lupii din pieile de miei, in ultimul timp, dar prea a strigat Petrica a paguba, iar acum cand e prapad nu mai crede nimeni - nimic. Multe lucruri nu mai sunt de poveste, poate doar fragmente dintr-o istorie dureroasa, din care aparent iar nu am invatat nimic. Nu cred in razbunare, niciodata nu iese nimic bun, asa cum nu cred ca o sa am vreo revelatie cu privire la fascinatia unora pentru putere. E o nebunie sa crezi ca valorezi cu adevarat ceva, daca nu ai valori, caracter si viziune. Celor care uita tin sa le reamintesc: nu iau nimic cu ei in mormant.

Sunday

Lumea e uneori prea mică, iar alteori prea mare. În unele privinţe suntem ignoranţi, în altele ştim prea multe. Citeam ieri că nu iubim la fel. Aşa cum nici nu trăim la fel. Ştiu o vorbă din bătrâni: "Câte bordeie, atâtea obiceie". Sunt oarecum dezamăgită de ce se întâmplă, pentru că sunt tentată să fac comparaţii. Nu compar mere cu pere, drept urmare aş desena şi aş rescrie caracterul unor oameni.

Suntem singuri

Mi-au luat peste două decenii şi ceva să realizez că e bine să nu te bazezi pe oameni, chiar dacă sunt în stare să îţi jure că au pentru tine o dragoste care nu le-ar trece nici dacă ar putrezi în spatele unui monument funerar, din granit. Nu ştiu dacă e prea devreme sau prea târziu că am tras această concluzie, dar nu prea mai am timp de nuanţe. Mi se pare important că mi-am dat seama. Fatalista, sau ca să sune mai bine realista de mine, decretează că suntem o specie singuratică, sau cel puţin generaţia din care fac eu parte. Muzica să fie cât mai tare, ca să nu ne auzim între noi, sau gândurile noastre, căutăm mereu să nu ne ataşăm, migrând de la o persoană la alta, doar ca să nu apucăm să ne cunoaştem mai bine. Bine măcar că au mai rămas aparenţele. Ele ne mai salvează de la o moarte sigură şi rapidă, deoare se transformă în una lentă şi dureroasă.

Mistere

Multe lucruri nu reusesc sa le pricep si gata. Oricat m-as stradui, orice as face, orice as citi, unele mistere nu mi se elucideaza. As vrea sa pot sa spun ca nu ma intereseaza dezlegarea lor, dar nu e asa. Imi consuma timpul, energia si imi deformeaza vizunea asupra lumii si a oamenilor din ea. In ciuda cinismului care l-am dobandit pe parcursul anilor in care ma formez ca jurnalist (si incep sa se adune - spre mirarea si spaima mea) inca sunt naiva si cred in binele suprem. Nu stiu de unde mi se trage. As vrea sa am curajul sa le spun, unor persoane, tot ce am pe suflet, dar stiu ca nu m-ar asculta. Si nu imi place sa vorbesc in van. Iar din cauza asta sufletul coboara in stomac, iar acolo se face o gaura. Gaura indiferentei lor.

Ţara mea inventată

Printre alegeri, somn, confuzie legată de spaţiu şi timp, caniculă, dentist, o citesc din nou pe Isabel Allende "Ţara mea inventată".

Are umor, luciditate, obiectivitate, subiectivitate, un cockteil foarte reuşit. Cred că e greu să îţi prezinţi ţara, cu bune şi cu rele, fără să fii tentat să faci exagerări.

Cum ar fi prezentată oare România, mai ales după ce rezultatele alegerilor locale, de la noi, plasează Partidului Poporului, "a lu domnu Dan", pe locul trei, pe ţară.

Isabel spune că chilienii au pretenţia să nu fie criticaţi de străini, pentru că dreptul asta le aparţine doar lor. Mi-aş dori să pot spune asta şi despre noi, să fim atât de individualişti încât să vrem să ne criticăm doar la noi acasă, iar în afară să ne lăudăm. E fix invers.

Şi totuşi, suntem atât de mulţi naivi în ţara asta încât să credem promisiunile halucinante pe care le-a făcut "domnu Dan"???

Eu una nu ştiu, momentan, cum ar arăta ţara mea inventată.

Liberul arbitru....o mare pacaleala

E o naivitate sa crezi ca esti liber si traiesti asa dupa cum iti dicteaza mintea, inima sau sufletul, petnru cei care cred in el sau il au. Pentru ca suntem conditionati de foarte multe reguli nescrise: cand e vorba de relatii, munca, viata si comunitate. Dar cred ca asta o stiti majoritatea dintre voi, eu nu incerc decat un reminder. As vrea sa pot decide ca pot sa traiesc fara sa mananc, sa pot decide pe cine sa iubesc si pe cine nu, ca pot sa traiesc si fara sa beau apa. Evident ca nu am cum. De aici pornesc si toate problemele.

Vin alegerile!

Campania electorală mi s-a părut oarecum apatică, dar cred că toţi trebuie să mergem la vot. Mai bine o decizie greşită, decât indiferenţă. Eu mă duc la vot, după ce o să termin munca, dar o să mă duc. Dacă nu ştiţi ce trebuie să faceţi am scris un ghid, pe care îl găsiti pe TVRinfo.ro

În altă ordine de idei vă recomand să aveţi grijă de sănătatea voastră, să dormiţi, să mâncaţi sănătos. Şi, în plus, nu vă mai lăsaţi speriaţi de diverse versiuni ale scenariului care vi se oferă. E demodat deja să invoci că viaţa e complicată.

....

"E un act de curaj sa continui sa crezi intreaga viata in ce ai crezut la inceputul ei!". Adica sa fii consecvent/a si impacat/a cu deciziile pe care le iei zilnic.  Te schimbi, pentru ca intr-un anumit interval al vietii tale oamenii se schimba, iar tu te adaptezi lor. In mod special, te adaptezi dupa persoanele pe care le iubesti. Uneori te dezamagesc, iar credinta in lucrurile bune, frumoase, in miracole se destrama asemenea unei bule de sapun. Dar cumva continui sa crezi, pentru ca gasesti motive sa faci asta. Pentru ca asa e viata!

TVRinfo.ro

Cand eram mica tata ma plimba mult. Pana la 12 ani prin tara, dupa care am mers amandoi prin Europa. Inainte de plecare eram super emotionata. Nu dormeam noaptea de incantare.

Era un nou inceput. La inceputul anului am fost la fel de emotionata, imi schimbam locul de munca. De atunci sunt incantata in fiecare zi. Ieri emotiile erau crescute, iar cand am lansat online noul site de stiri al televiziunii romane am fost fericita. Lucrez alaturi de cea mai misto redactie la www.tvrinfo.ro

Ne gasiti si pe twitter, pe Facebook si pe Google Plus.

Pe unii colegi, respectiv Oana Dan si Vlad Stoicescu ii puteti citi si pe Romania de la Zer0.

Nevoie de schimbare

Nu pot, nu inteleg sau nu vreau. Aceleasi principii le aplica si altii. Drept urmare timpii nu se mai potrivesc, iar noi suntem tot mai dezorientati. Niste oameni politicosi, care se prefac ca nimic nu se intampla, dar tot mai singuri. Lumea se schimba. Pentru ca nu sunt confortabili cu ei insisi, fac alegeri gresite in viata societatii. De aici se naste haosul. De aici ne transformam in extremisti, nationalisti sau xenofobi. Iar trebuie sa reinvatam sa ne iubim, dar nu in extremis, ci doar atat incat sa ne transformam in oameni increzatori, cutezatori si gata pentru schimbari, pozitive, in viata familiei, a societatii si a tarii.

Platitor de impozite si taxe.....ba pe-a.....

Statutul de cetatean cinstit, care isi plateste taxele si impozitele, se dovedeste a fi unul plin de frustrari si nervi. De trei luni ma chinui sa ma inscriu la o alta casa de sanatate. Mi-am imaginat ca o sa fie o aventura, dar nu atat de sinuoasa cum se dovedeste a fi. Am incheiat anul 2011 cu toate taxele la sanatate platite, de fapt am platit mai mult decat trebuia. Mi-am pregatit mapa cu acte, am stat la coada vreo 30 de minute, ca sa ma inscriu la alta casa de sanatate. Surpriza: nu aveam adeverinta care sa ateste ca am incheiat contractul cu cealalta casa de sanatate. Oki. Am pregatit o alta mapa cu documente, le-am depus, cu cererea de rigoare. Mi s-a spus sa astept o luna. Am revenit cu un telefon sa verific daca pot sa ridic adeverinta. Nu destul ca nu era gata, dar functionarul a spus ca nu stie ce sa scrie pe ea, ca el nu a facut niciodata asa ceva. Cu explicatiile de rigoare a ramas ca pot sa ma duc sa o ridic peste doua saptamani. Cand m-am dus sa imi iau in sfarsit adeverinta am aflat, cu stupoare, ca nu e gata si ca trebuie sa mai aduc alte adeverinte, documente, pentru care voi mai scoate niste bani din buzunar. Ce rost mai are sa iti platesti taxele si impozitele la zi daca ajungi sa fii bataia de joc a cuiva? Inca sunt nervoasa!

Ce am mai citit

"Este oare credinta in Dumnezeu un act de curaj? Ei bine, la nivelul de jos ar putea fi un act de curaj, caci, in zilele noastre, putini oameni mai cred in El si este un fel de curaj sa ramai neclintit in aceasta mare apatie. La nivelul de sus, ramane un act de curaj pentru ca ne inalti la nivelul Lui de creatie; iti asumi o pozitie mai inalta decat a unui bot de lut - si asta pretinde oarecare indrazneala. Poate ca te pui la dispozitie si in chip de ofranda, in vederea Judecatii de Apoi: te mai tin nervii? Atunci cand afirmi ca ai credinta in Dumnezeu, esti aidoma copilului care-si ridica mana in clasa. Atragi atentia asupra ta si primesti o sentinta, de fata cu un public: Corect sau Gresit. Imagineaza-ti clipa aceea. Imagineaza-ti fiorul de teama.

Esti mai curajos sa nu crezi in Dumnezeu? Din nou, la nivelul de jos, cere un anumit curaj tactic. Ii spui lui Dumnezeu ca nu exista; si daca exista? Vei fi in stare sa te descurci in clipa in care ti se va arata? Imagineaza-ti rusinea care te va cuprinde. Imagineaza-ti cum iti vei pierde reputatia. La nivelul de sus, declari ca esti absorbit de propria ta nonexistenta. Eu ma sfarsesc. Nu merg mai departe. Nu-ti acorzi nici macar o sansa, cat de vaga, in aceasta privinta. Te declari multumit de faptul ca te vei stinge, refuzi sa-i accepti dominatia ingamfata. Te intinzi pe patul tau de moarte increzator ca ai inteles esenta vietii; te declari, cu semetie, de acord cu vidul. Imagineaza-ti fiorul de teama.

Au fost unii care au crezut in curajul de a rade. Calea de a invinge moartea este sa-ti bati joc de ea; refuzand sa-i acorzi inalta stima pe care si-o aroga, lipsind-o de capacitatea de a starni groaza. Cu o simpla gluma dezarmezi eternitatea. Speriat? Eu, da de unde? Viata eterna? Fac cum ma taie capul. Exista Dumnezeu?"

Julian Barnes- Privind spre soare

Contactul cu realitatea

Intrebi, te intrebi sau esti intrebat....ciclul cunoasterii, care uneori este intrerupt de cei carora le este frica sa dea raspunsuri. Se ascund in spatele propriei lasitati. Pana la urma urmei asta e viata: sa intrebi si sa reusesti sa descoperi si raspunsurile. Din pacate lucrurile sunt deformate de unii. Vorba unui prieten: oamenii se maturizeaza mai greu si si-au schimbat perceptia asupra realitatii, din cauza ca se uita prea mult la televizor (sau alte canale) isi aleg un asa zis model si pierd contactul cu realitatea.

Valoarea internetului

"Daca in politica e buna descentralizarea, in social media as spune ca e reversul. Formarea unor grupuri devine pe zi ce trece un fapt, care nu poate fi contestat. Insa cum iti faci cunoscut brandul daca le vorbesti doar oamenilor care au interese comune cu ale tale? Potentialii noi clienti i-ai pierdut pentru ca se vor simti exclusi din cerc. World wide s-a transformat in caste mici, exclusiviste. Succesul nu ti-l asigura doar resursele materiale, ci viziunea, care vine de la oameni. Deci pana la urma valoarea internetului o da factorul uman".

Monolog imaginar

Q: Ce iti doresti sa devina realitate?

A: Un inorog care sa alerge in intersectiile aglomerate. Iar trecatorii si soferii care il zaresc sa nu se mire, sa nu fie socati, ci doar sa fie fericiti. Pentru ca atunci cand acceptam ca irealul devine realitate lumea se va transforma.

Si atunci cand se va transforma lumea nu vom mai reflecta deciziile pe baza perceptiilor celor din jur. Atunci vom incepe sa traim cu adevarat, pentru noi, ca sa putem trai si impreuna cu altii.

Inchidere

Se intampla sa te lovesti de lucruri pe care nu le intelegi, dar le traiesti. Ai nevoie de o inchidere, vrei sa ceri explicatii universului, celuilalt sau tie, dar nu primesti raspunsurile pe care le astepti. Iar cand se intampla totusi sa le primesti esti deja vindecat, iar raspunsul vine doar ca o revelatie. Si atunci iti vine in minte ca esti suma tuturor persoanelor pe care le intalnesti, cu bune si rele. Iti ierti purtarea, nesabuinta, nebunia si accepti consecintele a ceea ce eul tau a facut candva, intr-un moment de slabiciune sau poate intr-un moment in care ai facut ceva doar ca sa uiti altceva. E greu sa te impaci cu tine, dar e un proces peste care nu poti sari. Pentru ca odata ce ti-ai acceptat demonii, poti sa alegi oamenii care te inconjoara si persoanele carora le dai voie sa faca parte din viata si sa te iubeasca. Pentru ca nu oricine merita sa fie in preajma ta.

Another story - XIX

Stia, dar acum i s-a confirmat. Oamenii cauta acel "ceva", dar nu recunosc. E ca si cum ar retrai la nesfarsit in faza de "negare". Din cauza acelor reguli nescrise, nici ea nu mai spunea adevarul, celor care meritau. Zeci de dialoguri se derulau doar in mintea ei, inainte de culcare, dar de fapt era doar un monolog. Un monolog al unei lumi reale, dar a carui adevarata fata se vede proiectata doar in mintea ei. Pentru ca aparentele trebuie mentinute, adevarul nu trebuie spus, pentru ca niciodata nu este ascultat.

Când ignoranţa...

Trăim într-o societate a contradicţiilor. De ce? Pentru că mulţi cred că ştiu totul, că sunt moderni, flexibili şi liberali în gândire, dar când dau de oameni care gândesc diferit, devin intoleranţi.

Nimeni nu deţine adevărul absolut, iar cei care cred contrariul ar trebui să ştie că "mândria stă înaintea căderii". Mi se pare că iar se face din ţânţar - armăsar în scandalul care s-a iscat zilele astea - Bibliile care s-au vândut cu ziarul Adevărul (Găsiţi detalii pe Pagina de Media ).

Nu poţi să te erijezi în Demiurg, pentru că "este lipsă de dragoste şi deci păcat să-ţi faci despre cel apropiat şi despre om, în general, un chip anume şi să spui: aşa eşti tu şi gata!".

Aşa cum mie mi se pare prostie să te pui în genunchi şi să pupi o tablou, pe care alţii îl consideră sfânt, poate aşa cred şi alţii despre mine diverse, dar nu mă duc să îl arăt cu degetul sau să râd de el când face asta. Pentru a convinge pe cineva să creadă sau să facă ceva ai nevoie de argumente, nu de lipsă de toleranţă.

Despre adevar

Bariera care despartea binele de rau s-a transformat intr-o linie subtire, aproape invizibila. In acelasi timp si adevarul a capatat nenumarate nuante, iar principiile unora par stupide in ochii altora. Asupra a putine chestiuni majoritatea e de acord ca sunt de partea binelui, restul putand fi pus in discutie. Argumente se gasesc, poate doar seriozitatea lor poate fi contestata, depinde insa foarte mult de natura celui care contesta. Principiile unora par absurde in ochii altora. Ce era minciuna ieri, peste noapte se poate transforma in adevar. De aia e imperios necesar, cand suntem nevoiti sa luam o decizie, sa fim siguri ca stim toate punctele de vedere. E greu sa decizi unde e adevarul, dar cand il descoperi in sfarsit, realizezi ca a meritat tot efortul depus.

Ce am mai citit

"De barbati trebuie sa-ti fie mila; sa-ti fie mila de ei si sa-i parasesti. Femeile au fost educate sa creada ca barbatii sunt raspunsul. Ei bine, nu sunt. Nu sunt nici macar o simpla intrebare".

"Fusese o greseala sa-si imagineze ca mariajul poate modifica regulile matematicii. Unul plus unu fac intotdeuna doi".

"Nu am cum sa-ti explic ce inseamna sa fii curajos. Nu e un lucru pe care sa-l poti tine in mana si studia. Chiar daca el exista, nu ai indicii sa-l simti. Nu te tulbura, nu te ameteste, nu nimic. Poate ca ai sentimentul ca stii ce faci mai mult decat de obicei, dar cam asta-i limita. Nu poti vorbi despre ea. Daca incerci sa il atingi, nu il gasesti" - Privind in soare de Julian Barnes.

Cand lumea se opreste in loc

Iti tii respiratia, inchizi ochii si crezi ca in acel moment lumea se opreste in loc pentru tine. Nu e ca si cum i-ai cere prea multe, ca doar existenta e conceputa ca sa confirme exceptiile de la regula. Pentru ca pana la momentul in care iti doresti ca timpul sa inghete, ti-ai dorit cu ardoare opusul. Simtim ciudat, uitam cum sa ne purtam rational in prezenta unor anumite persoane. Si nu e ca si cum ar exista o carte cu reguli, o conduita speciala, ci ajungi sa te porti in functie de ce simti. Desi tocmai atunci ai vrea sa abuzezi de ratiune. Exista oameni care iti anuleaza ratiunea, iar locul ei este luat de traire intensa.

Oamenii nu se schimba

Unele carti nu sunt recomandate sa fie citite la o anumita varsta, pentru ca cel care o citeste risca sa nu inteleaga nimic pentru ca are mintea frageda. Asa cum unele evenimente la care asisti cand esti mai mic nu le filtrezi rational, dar ulterior cand le citesti istorisite de altii intelegi ce s-a intamplat. Am facut azi o serie de documentari pentru un articol pe care il pregatesc si m-am ingrozit cand am descoperit cat de statice sunt lucrurile. De 20 si ceva de ani s-au schimbat doar siglele si numele partidelor, dar politicienii au ramas la fel. Dar orice om cu capul pe umeri stie ca cei asemeni lui nu se schimba, poate doar conjuncturile ii fac sa reactioneze pe moment diferit, dar esenta caracaterului ramane la fel pana la moarte.

Amara de luni - III

Uneori speranta e mai periculoasa decat otrava, atat pentru corp cat si suflet. Pentru ca de cele mai multe ori speranta este unilaterala. E ca si cum te-ai sprijini intr-un singura carja, cand de fapt ai ambele picioare in ghips. Pentru ca speranta uneori pare sa se rezume in urmatoarea replica de film "Take a drink, my friend, and say what you have in your heart. But you never drink. You never say. Because you are afraid of what you have in your heart!" - The Barefoot Contessa. Pentru ca cinismul te tine lipit de realitate, pe care de cele mai multi ori o eviti agatandu-te de speranta, de aia e mai periculoasa, uneori, decat otrava.

Another story - XVIII

Oamenii apareau si dispareau, un circuit logic, dar sec. Si-ar fi dorit ca pe unii dintre ei sa ii tina mai mult, sa le inteleaga rostul, dar nu se putea. Lumea nu statea in loc pentru ea, cel putin pana cand nu descoperea o formula magica. Dar cine stie de unde aveau sa apara scanteile. Era din nou in asteptare.

Intimitate

Muza inspirationala imi lipseste cu desavarsire in ultimele zile. Ideile pe care le am sunt prea intime, uneori mi-e frica sa mi le impartasesc si mie. Pentru ca automat as ajunge sa ma autosabotez. Asa ca tac si citesc ce au scris altii.

Vin alegerile....forţa online-ului

De multe ori sunt considerată o ciudată pentru că mă declar o aprigă susţinătoare a comunicării prin intermediul reţelelor de socializare. Unii oameni normali se uită la mine cu milă şi îmi spun că această pasiune nestăvilită tradează o problema de comunicare în viaţa reală. Greşit.

De fapt comunicarea online este o prelungire a comunicării reale. Atât timp cât reuseşti să atragi atenţia şi simpatia celor din online cu faptele pe care le faci în realitate, înseamnă că faci ceva interesant cu adevărat.

Pentru că e an electoral le-am spus, celor care au un rol în campania electorală, să nu ignore potenţialul spaţiului online. Iar aici nu mă refer la a avea un site şi un cont impersonal. E vorba de interacţiune, de analiză a comportamentului alegătorilor de online, atenţie la reacţii şi feed-back.

Nu ştiu dacă mulţi dintre candidaţi sunt pregătiţi pentru exerciţiul asta, dar cine nu mă crede trebuia să urmărească reacţiile şi comentariile utilizatorilor de Facebook şi Twitter pe marginea interviului acordat de MRU la Sinteza Zilei, cu Mihai Gâdea. Alegătorii de online nu pot fi convinşi cu o găleată. Pentru că ei sunt "mofturoşi".

Te adaptezi si incerci sa acoperi deficientele care iti fac viata mai grea. Mai carpesti pe ici pe colo, mai uiti, te cufunzi in somn, in munca, doar - doar vei avea revelatia aia pe care o tot astepti. Cand crezi ca ai inceput sa intelegi, de abia atunci se ivesc intrebarile capcana si iar totul e invaluit in mister, poate mai dens decat credeai initial. Uneori oamenilor le e greu sa inteleaga alti oameni, poate pentru ca sunt prea asemenatori, dar nu realizeaza asta.

Mărţişor de 8 Martie pentru feministe

-Femeile sunt numite în mod greşit "sexul slab", deoarece este dovedit ştiinţific faptul că ele au o rezistenţă la durere mai mare decât bărbaţii.
-Dacă femeile sunt considerate sexul frumos sau sexul slab, iar bărbaţii - sexul tare, atunci logica ne demonstrează că femeile sunt sexul slab, dar frumos, iar bărbaţii sunt sexul tare şi urât.
-Sprijin cu entuziasm mişcarea feministă datorită sloganului "Sus fustele, Jos pantalonii!"

Guestpost scris de colegul meu Daniel Martuneac

That's not heroic. That's tragic.

Am avut niste zile ciudate, pe care mi le-am petrecut intr-o stare de semi delir, cu febra si luptandu-ma cu un virus gripal nenorocit si foarte agresiv. Cu toate astea, printre picaturi, am reusit sa fiu surprinsa. Da, inca exista lucruri si oameni care reusesc sa ma surprinda. Pe langa faptul ca lumea chiar functioneaza pe ON cu butonul fast forward, unele persoane sufera o transformare radicala, de la o zi la alta. Cred ca e trist sa fii un om trestie, mai ales atunci cand iti dai seama cel pe care il sustineai si care dicta incotro se indreapta vanturile, iti da peste nas ori de cate ori are ocazia. Poate de aia e cel mai bine sa iti promovezi propriile idei, fara sa te angajezi in spalarea identitatii altora. Dar pe de alta parte e mai simplu sa iei de bun ce spun altii, fara sa te complici sa te mai gandesti tu la ce e bine sau ce e rau. Da...asta e realitatea....la fel cum o ilustreaza noul meu motto preferat "That's not heroic. That's tragic."

Portret de femeie

Ne topim cand auzim cuvinte frumos ticluite, cand primim flori, cand simtim fluturi in stomac. Depasim cota maxima admisa de entuziasm cand ne cumparam pantofii pe care ni se pune pata, ne simtim Cleopatra cand purtam matase si in secret ne dorim sa parem la fel de ingenue ca Marilyn Monroe cand curentul de la intrarea la metrou ne ridica fusta.

Ne place sa ne pierdem vremea citind reviste si povesti de dragoste siropoase, sa credem ca inspiram frica atunci cand injuram la nervi si sa stam lungite la soare. Si multe altele ne plac noua femeilor. Daca ar fi sa ma opresc la mine, sa imi fac #portretdefemeie cred ca m-as rezuma la varsatoare, dramatica, grijulie, indrazneata, uneori sictirita, dependenta de stiri, informatie, politica, masline, fructe, telefon, sms-uri, familie, singuratica si nu in ultimul rand, bucovineanca:P.

Dupa mai bine de un sfert de secol portretul meu de femeie e asta:


Portret de femeie este o campanie de fotografie destinată exclusiv femeilor. Ea va avea loc în perioada 1-8 martie, zilnic între orele 18.00-22.00. Campania de anul acesta este posibilă cu sprijinul Pepsi Light şi Nikon.

Ca de marti

"You can seek the advice of others, surround yourself with trusted advisors. But in the end, the decision is always yours and yours alone. And when it's time to act and you're all alone with your back against the wall, the only voice that matters is the one in your head. The one telling you what you already knew. The one that's almost always right".

Copilarie

Traiesti intens in copilarie. Ca si cum zilele nu iti sunt suficiente ca sa te dumiresti ce e cu lumea. Poate de aia cand in sfarsit primesti lucrul pe care ti-l doresti cel mai mult, nu te mai desparti de el. E de nepretuit trairea pe care o simti atunci cand dormi cu pantofiorii cei noi, pentru ca nu vrei sa te desparti de lucrul cu care urmeaza sa cuceresti lumea. Copilaria e o perioada intensa. Din pacate lucrurile se dilueaza, o data cu maturitatea. Ca adulti ne concentram sa pastram conduita noastra intre niste limite, iar asta limiteaza spectrul de a cuceri experiente noi. Imi e dor sa imi doresc sa dorm cu pantofii noi, doar ca sa cred ca a doua zi, cand ma voi incalta cu ei, voi putea sa sfidez orice necunoscute.

Picard si tezaurul

Francklin Picard detine cea mai mare arhiva sonora din lume. Francezul are inregistrari cu vocea lui Tolstoi, sirena Titanicului, Churchill, Coco Chanel, Cocteau, Edison, Eiffel, Kennedy, Prokofev si cu a generalului de Gaulle.

La varsta de 68 de ani omul detine o mare parte din istorie. La Stampa a obtinut patru inregistrari, una fiind cu Tolstoi care vorbeste despre Dumnezeu.

Traim sanatos?

Daca pana acum SIDA era pe lista celor mai de nedorit boli din lumea asta, ultimele rapoarte intocmite de organizatiile de specialitate atrag atentia ca dusmanii sunt altii.

Organizatia Mondiala a Sanatatii a dat publicitatii un raport prin care anunta ca anual 2.5 milioane de persoane din intreaga lume mor din cauza consumului de alcool. Cifra depaseste mortile provocate de HIV sau malarie. Un alt studiu realizat de autoritatile din SUA precizeaza ca hepatita C ucide mai multi americani, decat HIV.

Cifrele mi se par infricosatoate in conditiile in care tot mai multi dintre noi au devenit constienti de importanta hranei in mentinerea sanatatii si aleg o dieta echilibrata.

Si uite asa realizez ca sanatatea e mai importanta decat orice pe lumea asta.

Luni...dupa zapada

Ceilalti incep sa reclame ca pui presiune pe ei cand stii ce vrei. Idealul e sa stii ce vrei si sa spui, dar realitatea e diferita. Sunt preferati cei maleabili, carora le putem inocula idei manipulatoare. Cel putin anul 2012 va fi anul in care multi vor prefera ca romanii sa nu stie ce vor, ci sa li se spuna ca trebuie sa isi doreasca ceva anume.

Pe vremea mea...

Pentru a nu stiu cata oara am fost pusa in dificultate de mama, desi aparent purtam o conversatie cu subiecte simple, fara comete, meteoriti, planete sau subiecte legate de operatii de neurochirurgie. Pune intrebari de bun simt si eu nu stiu ce sa ii raspund. Ma vad nevoita sa ii repet ca lumea pe care o stia ea s-a schimbat mult, nu se mai aplica regulile care erau in vigoare cand avea varsta mea. Bine, partea proasta este ca de multe ori nici eu nu inteleg multe lucruri aparent simple, asa ca nu am cum sa ii explic si ei ce se intampla.

Cred ca e derutant sa iti dai seama ca trebuie sa te adaptezi la niste reguli cu care nu esti de acord, dar asa e societatea si nu vrei sa fii un inadptat. S-au schimbat lucrurile mult si de pe vremea cand eram eu copil. Cand ningea eram fericita. Ma dadeam cu sania ore in sir, jucam hochei, schiam si ma bulgaream. De vreo patru ani incoace nu mai exista partia copilariei mele, daramite vreun copil care sa se dea cu sania. Se schimba multe, dar intrebarea care se ridica e urmatoarea: in bine sau in rau?

Femeile sunt de vină....

De la Eva se trage pasiunea femeilor pentru accesoriile din piele de şarpe. Dar nu despre modă sau tendinţe vreau eu să scriu, ci despre una dintre cele mai memorabile replici din lume, care a fost spusă de primul bărbat: "femeia e de vină!". Aş îndrăzni să spun că este şi una dintre cele mai plagiate.

Femeile sunt de vină pentru tot, asta doar în condiţiile în care bărbaţii omit cu bună ştiinţă că nu le-a furat nimeni dreptul liberului arbitru. Până la urma urmei ei sunt reprezentanţii sexului tare, iar dacă noi suntem reprezentantele sexului slab, am încercat să ne descurcăm cum am putut.

Pentru că nu am avut forţa necesară să ne facem dreptatea cu pumnul, ne-am dezvoltat abilitatea de a ne face cunoscute punctele de vedere prin intermediul argumentelor (calitatea acestora este dată de fiecare caz în parte). Dacă nu ne-am descurcat să ne câştigăm pâinea prin fortă fizică, am recurs la viclenie.

Şi exemplele pot continua, dar cred că până la urmă barbaţii au tot dreptul să spună că femeile sunt de vină...Sunt de vină că s-au gândit înaintea lor la soluţiile mai simple. Şi totuşi nu cred că le-ar strica să îşi asume din când în când, dacă nu sunt în stare să o facă tot timpul, responsabilitatea propriilor fapte şi decizii. Chiar dacă pare uimitor noi întelegem multe, fără să apelăm la "şarpe" sau Divinitate.

P.S. Oricum femeile ispăşesc şi acum o parte din greşeala Evei...Geneza 3:15 - "În durere îţi vei naşte copiii".

Emil Boc si elixirul puterii

2 februarie 2012



23 decembrie 2008

Sursa foto: Guvern

Pana la urma se pare ca "Puterea nu e un elixir".

Ce ii face pe unii politicieni

Admit ca multi dintre politicienii de la noi nu stau toata ziua cu nasul in cartile de comunicare. De asemenea, mai stiu ca nu multi au consilieri capabili, iar cei care ii au nu prea le dau ascultare. O parte dintre ei si-au petrecut o mare parte din viata uitandu-se la un televizor alb-negru, asa ca inteleg ca in momentul in care se trezesc nu se apuca sa isi citeasca presa online sau feed-urile. De asemenea, mai stiu ca nu exista o "cultura" comuna a ideologiilor, ei bazandu-se mai mult pe instinct si "scoala vietii". Pentru multi dintre ei anii petrecuti ca sa sa intre, iar dupa aia sa ramana in joc i-a facut sa uite de existenta celor "sapte ani de acasa". Si uite asa la un simplu calcul rezulta ca aceste "deficiente" ii fac sa nu fie in topul preferintelor alegatorilor. Din punctul meu de vedere solutia este una simpla: in momentul in care o sa isi dea seama si o sa trateze poporul ca pe propria familie o sa fie mult mai responsabili. Pentru ca nu prea iti permiti sa o minti in fata pe mama sau pe sotie, sa furi din portofelul copiilor, sa iti injuri fratele sau sora, sa nu ii raspunzi la telefon iubitei cand iti spune ca are o problema grava, sa uiti de ziua de nastere a tatalui sau sa te prezinti la petrecerea de Craciun fara cadouri. Atat timp cat ei se vor comporta ca niste adolescenti puberi, rebeli si cu atitudine de "mistreti neprietenosi" nu se pot numi de fapt politicienii, ci doar niste "ratati" ilustri, ori ba.

Another story - XVII - Hate Story

Ar fi vrut sa strige, dar stia ca e inutil gestul. Oricum nu ar fi auzit-o. Carapacea lui era mai bine izolata decat orice sistem s-ar fi inventat pana acum. Nu intelegea nimic, iar asta o darama. Pentru ca unul dintre scopurile existentei ei era sa isi traiasca viata in asa fel incat sa inteleaga de ce o facea intr-un fel si nu altfel. Iar el intrupa paradoxal tot ce ii placea si ce ura la un om. Si asa avea momente cand se ura pe sine. Se ura deoarece nu gasea abordarea convenabila pentru el.

Conjugarea vietii

In realitate e foarte greu sa conjugi verbul a vrea. De obicei dorinta difera de la o persoana la alta. Experienta de pana acum imi da de inteles ca nepotrivirea nu are de a face cu anumite perioade ale vietii. Exista doar "a vrea sau a nu vrea", nu exista "e complicat". Si uite asa gramatica existentei e mai grea decat mi-am imaginat in copilarie.

Despre fericire

Si te gandesti la toate variantele, iar cand ajungi in fata faptului implinit iti dai seama ca a fost inutil. Solutiile se dilueaza undeva in fundal, iar toate bunele tale intentii se transforma in praf de stele, pe care tu nu ai cum sa il folosesti, deoarece esti un simplu muritor, care poate doar sa viseze sa doarma pe un nor. Anii trec si noi caram o povara, de multe ori imaginara. Pentru ca avem tendinta sa transformam lucrurile simple in dileme complicate, pentru ca din prea multa bun simt nu comunicam, de frica sa nu ii ranim sentimentele celuilalt, iar asta nu face decat sa ne gaureasca sufletul. Dupa aia ne miram ca nu mai stim sa fim empatici, sa iubim, sa ne bucuram. Ironic vorbind, de cele mai multe ori existenta noastra se reduce la asta: "Fericire? Ce e fericirea? Si vacile sunt fericite si sfarsesc hamburger". Incercand sa respectam un cod de conduita cand cautam fericirea, iar in acest periplu "murim" incetul cu incetul si mai ramane din idealurile noastre doar un amestec, care ne face rau. Mai stiti ce inseamna lucrurile simple?

Schite...

Daca dragostea dureaza trei ani, schimbarea la unii vine o data la patru ani.... La acest interval - constient sau nu - schimb foaia. Daca e sa ma uit in spate...vad unele repetitii, care insa ridica semne de intrebare....

- De patru ani un batran din blocul vecin supravegheaza bunul mers al trecatorilor de la geamul de la bucatarie. Ma uit in fiecare dimineata dupa el, ii zambesc, dar nu am indraznit niciodata sa il salut. Cand nu il vad sunt ingrijorata.

- Desi circula super des, haos si aglomeratie mai mare ca in 300 si 41 rar intalnesti.

- Ca jurnalist, am invatat mai multe cand am tacut... lumea tinde sa "uite" de tine si spune lucruri super interesante

Amara de luni - II

"Puritatea inimii consta in a avea o singura dorinta!"

Oare cati mai stiu ce e puritatea? Dar oare cati mai stiu ce isi doresc? Eu stiu ca imi e frica de oamenii care nu sunt rationali.

Comunicare politica - azi USL

Metoda de comunicare politica. Azi metoda: Afara-i vopsit gardul, inauntru-i leopardul.

Valeriu Zgonea - vicepresedintele PSD, despre alegerile primare din USL: "Noi speram sa intre si primarii si cei de la Consilii Judetene, in acest proces. Noi suntem o echipa. Echipa este formata din candidatul la primarie, la Consiliul Judetean si candidatul pe colegiul uninominal - fie ca e deputat sau senator.

Aceasta echipa va merge si va cere suportul electoral si atunci noi ne vom da seama daca intre doi sau trei candidati, sau daca ceea ce avem noi ca viziune, este acceptat sau nu de catre populatie; ce putem sa schimbam, care este punctul lor de vedere, ca se vor face dezbateri pe mai multe teme, care sunt teme utile electoratului din zona respectiva, dar si teme nationale".

Crin Antonescu - presedintele PNL, tot pe marginea subiectului alegerilor primare din USL: "Actualii parlamentari pornesc ca favoriti, macar pentru ca au cota lor de notorietate. Situatia in care va aparea cineva din afara partidului cu o cota ridicata, o situaţie statistic putin probabila, va fi o exceptie. Daca apare unul foarte tare pe raza unui colegiu, pe principiul ca acela ar fi extraordinar de tare, atunci desigur va fi susţinut, iar candidatului nostru ii putem gasi un loc in alta parte".

Termenul de echipa difera....probabil din cauza ideologiilor stanga - dreapta!

Frica...

“The key to change... is to let go of fear" - Rosanne Cash. Nu imi dau seama exact daca e vorba de frica, de incertitudine, dar sondajul IRES mi-a lasat impresia ca ne-am blazat, nu vrem mai mult, in consecinta nici nu facem nimic.

Zgomot

Mult zgomot. E greu sa sustragi informatia din mijlocul acestui zgomot. E greu sa te concentrezi, dar pot doar sa spun ca am invatat ca unii nu pornesc un razboi fara sa aiba o strategie de atac. Chiar daca toata lumea crede ca initiatorul e deja mort. Eu astept ca istoria sa fie scrisa pe hartie, pana atunci nu ma pronunt. Aleg doar informatia din zgomot.

Sa deschidem larg....

Citesc tot mai des, dar am inceput sa ascult din ce in ce mai putin. Incep sa traiesc prea mult in online si uite asa nu prea mai am timp sa observ ce se intampla in viata reala. In mini vacanta am realizat ca trebuie sa incep sa reascult vocea strazii. In timp ce asteptam cuminte sa mi se usuce perfect si uniform oja, dupa pedichiura, o doamna mi-a povestit in maxim 10 minute aproape toata viata. Avea o capacitate extraordinara de a sintetiza esentialul. Si am admirat-o pentru asta. Ma tem ca in lupta asta pentru suprematia print/online incep sa pierd o parte din ceea ce face dintr-un jurnalist un bun jurnalist: capacitatea de a asculta si a extrage povestile alea care se incadreaza la categoria "A trai pentru ati povesti viata". Admit ca in ultimul timp stiu mai mult partea "online" decat cea "fizica" a oamenilor. De multe ori imi e ciuda ca se scriu atat de multe despre comunicare, dar majoritatea timpului ni-l petrecem de fapt cu castile in urechi si butonand smartphon-urile. Si uite asa, din neatentie, nu observam miracolele, oamenii, nu le auzim povestile sau of-urile. Eu una imi propun sa am "urechile larg deschise".