Să fie distrugere!

Distrugerea pare să fie cuvântul pe ordinea de zi a ultimelor săptămâni. Distrugerea lucrurilor durabile, a celor de calitate, a stimei de sine, a bunului simţ, al adevărului, al normalităţii şi a ceea ce merită să fie preţuit. Nimic nu mi-a venit uşor şi doare a dracului de tare să vezi cum ţi se destramă realitatea sub picioare, dar nu poţi să faci absolut nimic. Când o să pot să mă adun o să vă dau de veste!

Paradoxul puterii

Frica eterna, prezenta la majoritatea oamenilor, este cea de moarte. Pe marginea ei devenim ambitiosi, muncim, respiram, traim si altele. La un anumit moment, pe parcursul vietii, frica se estompeaza sau accentueaza, drept urmare actiunile tind sa inregistreze o anumita traiectorie. Cei carora le este teribil de frica se indreapta spre putere. Devin fascinati de ea, fura, poate chiar ucid, in numele ei. Ideea de a fi deasupra tuturor ii face sa calce sau sa ascunda cadavre in sifoniere. Exista explicatie pshilogica pentru asta: "Psychologists refer to this as the paradox of power. The very traits that helped leaders accumulate control in the first place all but disappear once they rise to power. Instead of being polite, honest and outgoing, they become impulsive, reckless and rude. In some cases, these new habits can help a leader be more decisive and single-minded, or more likely to make choices that will be profitable regardless of their popularity", potrivit Wired Sciene. Asadar cu cat au mai multa putere cu atat moralitatea lor scade. Astazi e referendumul. Cum facem ca sa nu contribuim la paradoxul lor de putere, adica implicit la nenorocirea noastra?

A venit lupul

E greu sa te lasi invatat, dar se pare ca pentru unii nu e greu sa se lase prostiti. E halucinant cum ies lupii din pieile de miei, in ultimul timp, dar prea a strigat Petrica a paguba, iar acum cand e prapad nu mai crede nimeni - nimic. Multe lucruri nu mai sunt de poveste, poate doar fragmente dintr-o istorie dureroasa, din care aparent iar nu am invatat nimic. Nu cred in razbunare, niciodata nu iese nimic bun, asa cum nu cred ca o sa am vreo revelatie cu privire la fascinatia unora pentru putere. E o nebunie sa crezi ca valorezi cu adevarat ceva, daca nu ai valori, caracter si viziune. Celor care uita tin sa le reamintesc: nu iau nimic cu ei in mormant.

Sunday

Lumea e uneori prea mică, iar alteori prea mare. În unele privinţe suntem ignoranţi, în altele ştim prea multe. Citeam ieri că nu iubim la fel. Aşa cum nici nu trăim la fel. Ştiu o vorbă din bătrâni: "Câte bordeie, atâtea obiceie". Sunt oarecum dezamăgită de ce se întâmplă, pentru că sunt tentată să fac comparaţii. Nu compar mere cu pere, drept urmare aş desena şi aş rescrie caracterul unor oameni.

Suntem singuri

Mi-au luat peste două decenii şi ceva să realizez că e bine să nu te bazezi pe oameni, chiar dacă sunt în stare să îţi jure că au pentru tine o dragoste care nu le-ar trece nici dacă ar putrezi în spatele unui monument funerar, din granit. Nu ştiu dacă e prea devreme sau prea târziu că am tras această concluzie, dar nu prea mai am timp de nuanţe. Mi se pare important că mi-am dat seama. Fatalista, sau ca să sune mai bine realista de mine, decretează că suntem o specie singuratică, sau cel puţin generaţia din care fac eu parte. Muzica să fie cât mai tare, ca să nu ne auzim între noi, sau gândurile noastre, căutăm mereu să nu ne ataşăm, migrând de la o persoană la alta, doar ca să nu apucăm să ne cunoaştem mai bine. Bine măcar că au mai rămas aparenţele. Ele ne mai salvează de la o moarte sigură şi rapidă, deoare se transformă în una lentă şi dureroasă.