Episodul: Familia mea. Un nou serial

Am mai avut o saptamana de concediu. Uneori cred ca m-as putea obisnui sa stau degeaba, dar dupa imi dau seama ca e ma pacalesc singura. Imi propun sa o las mai moale cu multe lucruri, ca nu imi face nimeni statuie, dar uit repede. In alta ordine de idei am o familie amuzanta: tata devine dependent de internet. Mai ca i-a fost greu sa o ajute pe mama la treaba:)).

Mamei am incercat sa ii arat site-uri serioase, de stiri, dar şi altele ce credeam ca ar fi aproape de preocuparile ei. A parut incantata, dar la final mi-a spus: Stii mie imi place mai mult Facebook-ul, acolo cum intru:))? Ei bine, inca nu are cont, dar ma astept sa isi faca in scurt timp.

Scurte de luni....

1. Vreau să mă las de dulciuri. Există clinică specială cum sunt pentru dezintoxicarea de droguri? Poate plasturi anti-dulciuri? Pentru că nu văd o altă metodă viabilă pe care aş putea să o duc la îndeplinire. Mă ia cu tremurat dacă nu consum ceva dulce atunci când îmi vine pofta.

 2. Am o senzaţie dubioasa de gol în stomac (nu vorbim aici de niciun fel de fluturi sau fiori de dragoste...am crescut mare, am depăşit momentul)...când ma trezesc, dar şi în timpul zilei. Cred că nu mai am stomac să "diger" toate mizeriile care le aud, scriu sau mi se întâmplă. Iar pentru asta nu prea văd care ar fi tratamentul.

3. Aş vrea să sţiu dacă e "albă" sau "neagră" că irosesc prea multă energie pentru ceva ce consider a fi "copilul" meu şi de fapt e un razgâiat care mă scuipă pe la spate de câte ori are ocazia.

 4. Cred că încep să am emoţii. Se apropie nunta celui mai bun prieten, iar mie nu îmi vine în nimic altceva decât ironii. Cred că umanitatea mea este suprapreciată.

5. Uită şi iartă! Chiar mă străduiesc. Vă anunţ când o să îmi iasă!

Să fie distrugere!

Distrugerea pare să fie cuvântul pe ordinea de zi a ultimelor săptămâni. Distrugerea lucrurilor durabile, a celor de calitate, a stimei de sine, a bunului simţ, al adevărului, al normalităţii şi a ceea ce merită să fie preţuit. Nimic nu mi-a venit uşor şi doare a dracului de tare să vezi cum ţi se destramă realitatea sub picioare, dar nu poţi să faci absolut nimic. Când o să pot să mă adun o să vă dau de veste!

Paradoxul puterii

Frica eterna, prezenta la majoritatea oamenilor, este cea de moarte. Pe marginea ei devenim ambitiosi, muncim, respiram, traim si altele. La un anumit moment, pe parcursul vietii, frica se estompeaza sau accentueaza, drept urmare actiunile tind sa inregistreze o anumita traiectorie. Cei carora le este teribil de frica se indreapta spre putere. Devin fascinati de ea, fura, poate chiar ucid, in numele ei. Ideea de a fi deasupra tuturor ii face sa calce sau sa ascunda cadavre in sifoniere. Exista explicatie pshilogica pentru asta: "Psychologists refer to this as the paradox of power. The very traits that helped leaders accumulate control in the first place all but disappear once they rise to power. Instead of being polite, honest and outgoing, they become impulsive, reckless and rude. In some cases, these new habits can help a leader be more decisive and single-minded, or more likely to make choices that will be profitable regardless of their popularity", potrivit Wired Sciene. Asadar cu cat au mai multa putere cu atat moralitatea lor scade. Astazi e referendumul. Cum facem ca sa nu contribuim la paradoxul lor de putere, adica implicit la nenorocirea noastra?

A venit lupul

E greu sa te lasi invatat, dar se pare ca pentru unii nu e greu sa se lase prostiti. E halucinant cum ies lupii din pieile de miei, in ultimul timp, dar prea a strigat Petrica a paguba, iar acum cand e prapad nu mai crede nimeni - nimic. Multe lucruri nu mai sunt de poveste, poate doar fragmente dintr-o istorie dureroasa, din care aparent iar nu am invatat nimic. Nu cred in razbunare, niciodata nu iese nimic bun, asa cum nu cred ca o sa am vreo revelatie cu privire la fascinatia unora pentru putere. E o nebunie sa crezi ca valorezi cu adevarat ceva, daca nu ai valori, caracter si viziune. Celor care uita tin sa le reamintesc: nu iau nimic cu ei in mormant.