....

"There is a story about the greek gods. They were bored, so they invented human beings, but they were still bored, so they invented love. Then they weren't bored any longer, so they decided to try love for themselves. And finally they invented laughter, so they could stand it" - Feast of Love

Granite depasite

Nu poti sa circuli tot timpul cu 100 de kilometri la ora. Si aici vorbim de viata, ca sincer, la soferie nu ma prea pricep (mi-e foarte greu sa admit, dar ma consolez cu scuza ca prin exercitiu o sa devin, candva, in viitor, demna de Formula 1). Mi se intampla sa raman fara resurse de energie ca sa tin pasul cu tot ce se intampla. Si asa imi circula prin cap sute de informatii, iar uneori ma surprind ca imi aduc aminte de ele dupa o perioada de timp, desi nu ma gandeam ca o sa imi foloseasca. Si totusi realizez ca e un ritm atat de accelerat incat trebuie sa fii tot timpul la curent. De dimineata mi-a luat mai bine de o ora sa imi fac update-ul evenimentelor din weekend. Am mai tras cate un ochi zilele ce au trecut, dar nu suficient. Iar chestiile astea ma sperie. Adica ma sperie ca ceea ce fac la birou se interpune prea mult cu timpul liber si nu o sa ajung sa mai fac diferenta intre cele doua. Care o fi solutia optima sa reusesti sa fii tot timpul la curent cu lucrurile pe care trebuie sa le stii, dar in acelasi timp sa te bucuri si de viata personala? Granita incepe sa se subtieze tot mai mult intre cele doua. Poate creierul e in stare sa fata acestui ritm, dar corpul ce spune? Tot mai multe lucruri din viata noastra se mixeaza, se interpun si ajungem sa nu mai stim nici noi de unde am plecat. Oare e prea tarziu sa restabilim granitele intre munca si viata personala?

Matematica vietii

Matematica e plina de valori absolute, dar viata nu. Nu poti te poti intelege pe deplin daca nu te raportezi la cineva la care tii mai mult decat ai fi crezut ca o vei face odata. Desi crezi ca ai atins absolutul, ca stii ce faci, ce spui, ce crezi, ajungi sa realizezi ca nu esti numar, ci o fiinta, care simte. Daca am putea sa ne construim traseul si relatiile cu ceilalti pe baza unor ecuatii matematice, am fi absoluti. Dar noi suntem viata, iar absolutul se divide in neintelegeri, doruri, griji, intensitate, durere, fericire, iubire si nesiguranta. Formulele fixe nu sunt pentru oameni, din pacate. Pentru ca nu putem atinge absolutul, ci putem doar sa ne luptam sa o scoatem la capat cumva.

Love story - no happy ending

Copilaria, adolescenta trecuse peste ei repede. Ea era mica si slabuta, dar ambitioasa. El, timid, mai mult cu nasul in carti. Nu stiau unul de existenta celuilalt, dar aveau un vis comun: sa ajunga departe. S-au intalnit prima data in amfiteatru. Au trecut nepasatori unul pe langa altul, ea parea pierduta, iar el concentrat. Au trecut mai multe luni pana cand a indraznit sa ii ceara primul curs. De la prima formula de fractii impartasita pana la primul sarut nu a mai durat mult. In timp ce altii se distrau, ei invatau, iar in timpul liber se iubeau. Imparteau o cana de ceai si o felie de paine cu gem, dar tot ce conta era visul comun: sa ajunga sus. Anii au trecut, eforturile au inceput sa dea roade. Si odata cu succesul parca apareau si fisurile. Uneori dragostea se consuma mai bine pe stomacul gol si strans de emotia a ce va fi. Pentru ca succesul iti consuma timp, iar iubirea e mai greu de intretinut intre doua delegatii. Uitasera cum era sa traiesti intr-o garsoniera. Intr-o seara, in timpul cinei, au decis sa o ia pe drumuri separate. Ea nu mai era studenta amarata, ci o persoana influenta, iar el la fel. Fiecare a mers mai departe in stilul lui. Ea ii mai simtea lipsa uneori, dar era prea ocupata. Fiind in delegatie, intr-o seara, dupa mai multe pahare de vin si-a permis sa flirteze cu un coleg. Dupa mai multe discutii si intalniri cea mai minunata noapte din viata ei s-a infaptuit. Dar de cele mai multe ori nu suntem facuti sa suportam prea multa fericire si complicam lucrurile, ca sa ajungem, sa alegem singuri calea mai grea. S-a intors si el a cautat-o. De dragul vremurilor trecute a acceptat sa se intalneasca. El o astepta cu inelul de logodna. A lasat deoparte noaptea perfecta si s-a casatorit cu cel cu care a impartit fractii si primul sarut. Insa viata iti da teste, grele de tot uneori. Intr-o delegatie s-a reintalnit cu cel care ii aratase farama de "perfectiune". S-a retras singura in camera ca sa nu cedeze ispitei, era o femeie casatorita. Dar aici era proba finala: o puzderie de trandafiri, numai pentru ea. A stat toata noaptea in pat, invelita de petale, dar s-a intors la el, lasand din nou amintirea acelei nopti perfecte. Anii au trecut, iar prima fractie si primul sarut s-au transformat in gelozie si certuri inutile. Aveau succes, dar le ce le folosea? Divortul s-a pronuntat si iar au luat-o pe cai diferite. Ea si-a adus aminte de cel cu noaptea perfecta si trandafirii. Parea ca pana la urma destinul ii unea din nou. Era singura, deci putea sa fie cu el. Ii mai desparteau doar cateva ore. In dimineata cand trebuia sa plece sa se intalneasca cu el a primit un telefon: a murit. Parca "zeii" isi bateau joc de ea. Era prea mult. S-a retras ca sa isi panseze sufletul. La doar cateva zile a primit un pachet. In acesta: un inel de logodna cu diamante si un bilet. Pe bilet scria: "A murit inainte sa ti-l ofere. Cred ca trebuie sa il pastrezi". Viata a continuat, dar de fiecare data diamantul ii aduce aminte de omul care i-a oferit noaptea perfecta si de viata care i-a furat sansa sa aiba si alte nopti la fel.

(Orice asemanare cu personaje din viata reala este pur intamplatoare)

Petec?

Oricat de mult ti-ai dori uneori sa fii petecul care poate salva situatia, nu vei putea sa o faci. Si in cazul in care ai reusit pentru un timp sa faci asta, cand greutatea va fi insuportabila vei ajunge sa fii sfaramat. Nu poti decat sa iti gasesti resurse si in fiecare zi sa iti repeti motivele pentru care ai ales sa faci un lucru, ca sa nu iti pierzi credinta, in hatisul lucrurilor si intrigilor. Nu poti sa fii petec, daca vrei sa nu fii spulberat.