Ca de inceput

Mi se intampla sa umblu in cutiile cu amintiri. Si atunci imi dau seama ca uneori mi-as dori sa pot vedea viitorul. Am plecat de mai multe ori la drum in brate cu motto-ul: Traieste fiecare zi in asa fel incat a doua zi sa nu ai niciun regret. Doar ca odata ajunsa la destinatie m-am trezit ca "traieste clipa" a batut toate argumentele. Rezultatele au variat pentru ca vorba unei prietene, preluata de la un mare comic, "asa-i in tenis". Iar cand ma apuc sa fac un raport de ansamblu ma trezesc ca vreau sa preiau controlul. Si incep sa strang pumnul, sa autodisciplinez actiunile si sa autoeduc simturile. Iar cand cred ca imi iese am brusc revelatii. E ca si cum mi s-ar arunca un pahar cu apa rece in fata, cand bate crivatul. Pentru ca eu strang pumnul si pierd printre degete esentialul, tocmai cand ar trebui sa ma relaxez. Pentru ca uneori avem tendinta ca la inceputul unui lucru sa planificam totul, sa luam controlul, iar cand asta nu se intampla frustrarile apar. Asa ca inceputurile se trateaza cu multa relaxare si o doza mare de instinct. Decat un pumn strans, mai bine o mana intinsa sau un umar pe care sa te odihnesti.

Ce e increderea?

Increderea e greu de caracterizat. Pana si pentru credinta s-a gasit o definitie care mie imi place mult: "Si credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd" - Evrei 11:1. Dar pentru incredere inca nu am gasit o definitie de care sa fiu pe deplin multumita. Pentru ca discut aici despre prea multe variabile. Pornind de la contextul in care esti pana la persoana pe care o ai in fata. Mergand mai departe increderea se poate castiga greu si pierde foarte, foarte usor. Se "intrupeaza" in cuvinte, fapte, tacere, priviri si mimica. Cum poti sa definesti o asemenea suma de lucruri, care de altfel, pe ele insele, se definesc greu. Si din cauza ca e greu de inteles, ca nu putem sa ii dam forma increderii, ne inchidem in noi si credem ca e mai simplu sa fim mereu in defensiva. Ajungem sa credem ca suntem batrani inainte de vreme si ne retragem in carapace. Poate un efort comun prin care sa fie definita increderea ar putea salva pe unii de la singuratate asumata. Cine ma ajuta?

Vin alegerile

Din ciclul obsesiilor pe care le-am impartasit virtual cu maestrul sociolog Turambarr pare ca vin alegerile. Recunosc ca scriu la o ora inaintata, dar asta nu inseamna ca nu stiu ce spun. Si totusi va intrebati de ce alegeri vorbesc? Pai cum? Voi nu ati vazut ca au inceput sa apara sondaje, asa ca mici ciupercute dupa ploaie. Probabil ca soarele tomnatic si uitat prin tara noastra a predispus la buna dispozitie si chef de munca in avans. Trebuie sa recunosc ca au si politicienii o parte buna. Care? Pai e o treaba sa te pregatesti deja cu un an si ceva in avans pentru alegeri. Asta nu denota seriozitate? Daca spuneti ca nu, va spun din start ca sunteti niste rautaciosi. Eu zic sa ii lasam sa isi faca sondaje in continuare, sa ramana cu iluzia ca vor castiga ceva, dar la cum stau lucrurile, nici lor nu o sa le fie bine, asa cum nici noua nu ne este. Datoria Romaniei va creste in 2011 cu 40 de euro pe secunda, drept urmare suma totala va ajunge la 460 de euro pe secunda. Nu va strange in spate cand auziti suma asta? Pe mine rau de tot. Nici presedintele FMI nu ne-a scutit si a anuntat, dezamagit probabil, ca suntem la buza prapastiei, adica nu mai au mult pana sa nu mai plateasca salariile si pensiile. Adica va fi un cerc vicios greu de gestionat. Dar pe cine sa intereseze? Ei sunt preocupati de alegeri, fie interne, fie cele parlamentare. Asa ca spre binele viitorului tarisoarei noastre puteti incepe sa faceti economii, ca doar avem de platit in fiecare secunda din anul care vine cate 460 de euro.

In asteptarea unui miracol

Incep sa am o perceptie ciudata asupra timpului, una deficitara de altfel. Ori nu imi ajunge si ma trezesc ca e marti, desi intentionam sa scriu pe blog inca de duminica. De obicei mi se intampla asa cand muncesc in weekend si pentru ca 12 ore scriu la foc automat diverse, seara ajuns sa constat ca nu mai am nicio sclipire ca sa scriu pentru suflet. De altfel, mi se mai intampla sa imi doresc sa treaca timpul repede, pentru ca sunt in asteptarea unui mic miracol, si sper ca fiecare dimineata in care ma trezesc o sa mi-l aduca, gata indeplinit, impachetat in raze de soare. Asa ca ma lupt cu relationarea mea fata de timp....ba trece greu, ba prea usor. Ba imi vine sa fug de scris ca sa pot citi. Cand citesc abandonez pentru cateva minute ca sa scriu un sms. Si uite asa am invatat sa gandesc mai mult in intrebari, bine ticluite de altfel. Un fel de psihologie inversa, dar care nu m-a ajutat intr-o situtie recenta. E nasol cand te tradeaza propria minte, ca corpul stim ca o face mult mai des. Mai dificil e cu mintea. Asa ca am mai multe teme de rezolvat pana la sfarsitul anului, care culmea e din ce in ce mai aproape. E cam plina agenda mea, dar intre timp ma duc sa dorm. Mai ales ca e probabil ca maine dimineata miracolul sa se fi indeplinit.

O alta pagina din viata

Sprijinind toata ziua parchetul, dupa o dimineata cu norisori negri prin fata ochilor, mi-am trait exilul la domiciliu. Si in linistea asta, cotrobaind prin folderele vechi, vazand poze de acum cativa ani, citind una alta, mi-am dat seama, cu ciuda si tristete, ca nu am talent ca sa scriu cronici de film, sa pictez, sa fac piruete. Asta mi-au venit in minte. Si totusi unele lucruri stiu sa le fac. Nu le enumar aici. Tin totusi sa recomand un interviu cu un om profesionist din Romania. Il cheama Calin Georgescu, iar cand l-am intervievat saptamana trecuta, am facut trei pagini de schite si impresii pe agenda mea, pe langa ce a spus el pe reportofon. Rezultatul il puteti citi aici Calin Georgescu: Poporul roman va dainui, criza e provocata de trufie si lacomie.