Poti sa intorci privirea, sa zambesti in mintea ta si sa crezi toate ineptiile pe care mintea ta le gandeste. Nu poti sa faci asta daca altcineva incearca sa iti intre cu forta in privirea ta, sperand ca va gasi acolo ceea ce si-a pierdut cu o noapte in urma, intr-un moment de betie bineinteles. Probabil de aia a intrat ieri o tipa cu ochelari de soare in metrou. Se legana ea putin asa, dar probabil era prea pudica ca sa reziste atunci cand cineva se uita intamplator in ochii ei. Ochelarii de soare nu sunt un moft, un trend care se schimba de la un anotimp la altul, ei ne ascund pe noi de restul lumii. Cel putin vara cand avem tendinta sa fim mai permisivi cu gandurile noastre. Nu de alta, dar in conditii de ger nici imaginatia nu functioneaza la parametri optimi. Asa cred ca se explica si fenomenul ochelarilor de soare in cluburi, acolo unde lumea se inghesuie, dar de fapt toti sunt singuri. Nu am nimic de comentat, dar muzica e prea tare ca se te auzi cu cel de langa tine. Si daca mai luam in considerare ca lumina e aproape inexistenta, slabe sanse sa putem citi limbajul trupului. Si totusi mie imi plac ochelarii de soare. Mari, colorati, cat sa pot sa ascund sub ei jumatate de fata. De ce? Pai asa pot sa observ linistita lumea din jurul meu.
