Eu magnificul

Eu magnificul/a. In general avem o parere buna despre noi si suntem educati sau ne autoeducam ca meritam totul. Eu e pe primul loc, dupa mine  potopul. In ultimul timp observ ca asta e tendinta. Ce e drept e destul de usor sa te autopromovezi, mai ales ca ti se ofera aceasta oportunitate prin intermediul retelelor de socializare. Cuvintele mascheaza frumos un eu perfect.

Nu prea exista fisuri daca ramanem doar la ce scriem.  Este posibil ca problemele sa apara cand e vorba sa trecem la fapte. Sa spunem ca nu am nimic cu individualismul pentru ca am invatat pe propria piele ca grija de sine trebuie sa fie printre prioritati, pentru ca nimeni nu iti dedica o statuie. Si totusi cu acest focus pe sine ii ranim pe cei din jurul nostru. Exista posibilitatea ca si noi sa fi fost in postura celui care a avut de suferit.

Generatiile bunicilor si parintilor nostri nu au avut aceasta problema. Noi am castigat un nivel ridicat de educatie, acces aproape nelimitat la informatii, dar am pierdut vederea de ansamblu, dorinta de a imparti fara a cauta un avantaj in asta, rabdare, ambitie de a repara ce e stricat - nu de a arunca la gunoi.

Oare a meritat ca am castigat mai multa scoala, dar am pierdut compasiunea? Am o vaga senzatie ca bunicii nostri au fost mai fericiti si fara Eu magnificul/a.

Rainy friday

Tu stii cine esti? Esti capabil sa iti spui autobiografia in maxim 60 de secunde? Iti mai explici existenta si alegerile in fata altora? Si totusi in ce masura sunt indreptatiti sa iti ceara motivatii?

De cate ori pe zi ti se apleaca? De cate ori pe zi iti verifici telefonul sa para ca vorbesti cu 20 de oameni si de fapt nimeni nu te cauta cu adevarat?

Stiu e vineri, ploua, iar eu vad cupola de la cladirea CEC-ului.

Si cu ce am ramas in cap: Today's Relationships: You can touch each other, but not each other's phone (via Twitter)

Post aniversar

Pipai si poti sa strigi cu voce tare: exista! Plus placerea pe care o resimti cand doar o privesti si iti imaginezi ca o sa fie exploziv. Intotdeuna am emotii. Uneori visez in secret ca o sa ma fac candva mare si o sa imi reuseasca si mie.

Mirarea eterna, care nu poate fi inca rezolvata de creier, e combinatia de imponderal, dar cu efecte ravasitoare, si placerea de a atinge...paginile unei reviste, mai ales ca este vorba de una de povestiri.

In acest iures, cand ajungem uneori sa citim mai mult etichetele produselor, Revista de Povestiri a implinit un an. Miercuri seara, in Music Club, "parintii" ei au povestit despre greutatile pe care le-au intampinat si le intampina...pentru ca intr-adevar e foarte greu sa existi in print si, in acelasi timp, sa le oferi cititorilor material prim pentru o evadare in lumea imaginatiei.

E greu sa stapanesti cuvintele, sa le strunesti, ca ele sa capteze imaginea atunci cand ajung in mana cititorului. V-o spun din experienta, asa ca merita sa sustineti in continuare Revista de Povestiri. Eu urez echipei mult succes pe viitor si la cat mai multe petreceri aniversare...cam 100 cel putin.

Friday

Evoluezi, dar inceputul acestei evolutii e dificil. Chiar daca iti place si nu stii cand trec orele la sfarsitul saptamanii iti dai seama ca esti epuizata. Dar simti o satisfactie si stii ca in continuare vei depune eforturi.

Asa ca vei trece peste frustrari (atunci cand e cazul) si vei astepta ziua in care vei constata ca ai invatat ce trebuia si ca esti multumita pe deplin de munca pe care ai facut-o.

Cam asa trec zilele. Uneori se rezolva dilemele, de genul celor de care scriam in postul precedent: ce inseamna sa fii femeie. Si cand nu vrei sa ai nici intrebari, nici raspunsuri, te refugiezi in personalitatea altora.

Pentru ca e fascinant sa stii ca exista acel cineva care are imaginatie, cineva care stie sa construiasca o realitate din cuvinte. Pentru ca nu impune, ci te face sa traiesti o experienta comuna, sa te contrariezi, dar in acelasi timp sa simti vibratia.

Femeie - numele tau este....?!?

Ce inseamna sa fii femeie? E una dintre intrebarile care ma bantuie, in diverse momente. Nu exista un ghid clar, ci doar niste linii trasate, fie de tine, fie de cei din jur. Nici nu stiu cand incepi sa iti constientizezi conditia de femeie, cand incepi sa te intrebi daca sa urmezi o directie sau sa te lasi dusa de val?!?

Te uiti la mama, la bunica, la sora (daca ai) si te duci mai departe spre prietene, personaje de carti, personaje din filme, doar ca sa poti sa iti dai seama ce inseamna sa fii femeie.

Mai pleci urechea la sfaturile prietenilor, te transformi cand iubesti sau esti iubita, lasi o parte din tine la despartiri, te cutremuri la fiecare drama, te reinventezi, crezi minciunile spuse ca adevaruri, pentru ca asa crezi ca trebuie sa faci ca femeie.

A fii femeie cred ca e o lectie de o viata, o meserie in sine, o poveste in poveste, care se scrie singura in fiecare clipa.

Si cum sentimentele se transcriu greu, imaginile te ajuta uneori sa arati ce vrei de fapt. Campania Portret de Femeie, continua si anul acesta, pana pe 8 martie.

 Campania foto de anul acesta este posibila cu sprijinul celor de la Feminella, Grand Hotel Continental şi Nikon.

Si bineinteles le multumesc lui Cristi si Radu.